Am dezlegat misterul sunetelor dubioase din cartierul Nordului, București

04 sept. 2026
10818 afișări
Am dezlegat misterul sunetelor dubioase din cartierul Nordului, București
Am dezlegat misterul sunetelor dubioase din cartierul Nordului, București | Sursa foto colaj: Dreamstime, Adrian Teleșpan

De ceva vreme, noaptea bătea din aripi cu aere sonore de mistere metalice peste cartierul Nordului din București. Fie că era mai caldă sau mai rece, sunetele ei sfâșiau liniștea de care avem cu toții nevoie. La intervale neregulate, de câteva ori, apoi se oprea și, când te așteptai mai puțin, sunetul reapărea. Multă vreme nu mi-am dat seama de unde venea.

Revin imediat cu dezlegarea misterului, dezlegare la care a participat activ un vecin, deloc la fel de intrigat ca și mine de proveniența zgomotelor suspecte. După cum se va vedea, el știa de unde vin. La noi pă cartier, liniștea e ceva foarte efemer. Sunt convins că e la fel în multe zone din București, dar aci unde stăm noi nu e clar un loc bun pentru meditație. 

În primul rând, în spatele hotelului Ramada se construiește mă-sa lu’ marea piramidă din Giza. Altfel nu-mi explic ce fac acolo de luni de zile de bormașinat masiv, dărâmat pereți, din când în când le cade Titanicul de la etajul trei sau patru, e ceva nesperat de zgomotos, vorbesc basculantele una cu alta, nu le tace gura toată ziua.

În al doilea rând, e o zonă în care se sărbătorește mult cu artificii. Daaa, artificiile sunt foarte populare, nu e nevoie de o ocazie specială ca să bucuri sonor cartierul cu așa ceva. Noroc că lumea sărăcește și nu mai durează un sfert de oră, ci au ajuns undeva pe la 5-7 minute de bucurie pe cer și-n timpane.

În al treilea rând, și noi am făcut niște petreceri care au deranjat multă lume, dar, din fericire, am îmbătrânit și nu ni se mai potrivește fizic să pierdem nopțile. E și un fel de găleată aici unde stăm, adică e casa înconjurată de blocuri și răsună valea, practic. Din păcate avem și o adolescentă în casă și, când se distrează copiii, balamucul e nimic. 

În al patrulea rând, avem un vecin foarte disciplinat. De câteva ori pe săptămână zboară frunzele cu suflanta sau tunde iarba exact în clipa în care se face opt dimineața. Pe ceas. Avantajul meu e că, de la o vârstă, din păcate, nu mai pot deloc s-o lungesc cu somnul după ora 7 și jumătate.

În al cincilea rând, oamenilor le e foarte rău în cartierul acesta și cheamă salvările încontinuu. Nu pot spune dacă e cel mai bolnav cartier din București, dar clar are probleme. Nu știu cum, doamne iartă-mă, deși stăm în fundul curții, se aud câteva pe oră. Inevitabil, dacă mă duc până la Mega, mă întâlnesc, măcar la nivel auditiv,  cu pompierii sau cu o ambulanță.

Și peste toate acestea, de câteva luni, a apărut în pragul serii un nou sunet, așa, ca un bici metalic, șfiu, șfiu, șfiu. Cum am zis și în introducere, el nu se aude constant, n-are o cadență calculată. Stai în pat și auzi șfiu, șfiu, șfiu, șfiu, șfiu, șfiu de șase ori, apoi se oprește, mai trec trei minute, apoi de patru ori din nou, iar se oprește. Undeva în intervalul 20:00-23:00.

M-am tot îtgrebat ce-o fi, ce-o fi, că nu-mi suna a nimic. Acum câteva zile, sunetul a fost un pic mai insistent. Doar un pic mai insistent. Era trecut de ora 22:00 și, între reprize, aud un vecin cum strigă pe geam: Mă c*c pe coarda ta! Pe, nu pă, am apreciat.

Vai, cât am râs, căci da, odată ce vecinul a punctat verbal sursa zgomotului, mi-am dat seama că asta era. O coardă. Pe mine viața m-a purtat mai mult spre experiențe cu coarde și mai puțin spre experiențe cu corzi și de asta nu identificasem sunetul. Sper să nu mă învinovățesc pentru asta, că eu cam am talent la așa ceva.

Întrebarea mea este, cine sare cu coarda de câteva ori, apoi mai stă, apoi iar sare, o fi vreo practică, nu știu. Cel mai probabil un copil care ori nu l-a auzit pe vecin ori nu a fost impresionat de gestul cu care a amenințat acesta, căci n-a răspuns injurios, cum ar afce un adult cinstit, și chiar a continuat nestingherit și în serile următoare. E important să fii consecvent.

Cam atât astăzi din București, vă pup pe sectoare și închei urându-ne liniște tuturor, căci avem mare nevoie de așa ceva. Deci cât mai multe momente similare celor în care, în sfârșit, oprim hota și răsuflăm ușurați. Liniștea ne ajută să ne uităm la noi înșine în feluri în care n-o putem face pe gălăgie. Doamne ajută și Doamne ferește, coarda se sare, lumea se-nvârtește. Ne vedem săptămâna viitoare, că începe Insula Iubirii, o emisiune despre corzi nervoase. Adișorul Recordificatorul.

Sursa foto București: Dreamstime

Cookies