Bucureștiul vechi mai are răbdare cu ritmul vieților noastre nevrozate. Nu face decât să stea și să aștepte. Așteaptă să fie privit. Așteaptă să fie admirat, imaginat, descoperit și prețuit pe străzi înguste, în vechile mahalale, locuri în care timpul chiar s-a oprit ca să ne aștepte și pe noi, cei care trăim în anul 2021. Într-o după amiază de toamnă cu lumină caldă, într-o zi de duminică, am fost la o ”vânătoare de comori arhitecturale”, pusă la cale de Asociația culturală “Aici a stat”. A fost o plimbare cu miză prin fostele mahalale “Sfânta Ecaterina” și “Flămânda”, la doi pași de Piața Unirii, la poalele Dealului Mitropoliei. Mai jos, iată cu ce am rămas după vânătoare, într-un alt episod din Make Bucharest Great Again, un proiect B365.ro dedicat recuperării și salvării patrimoniului orașului nostru.
Când ne ducem într-un oraș european, mai să ne rupem picioarele, facem bășici în tălpă, umblăm ca posedații ca să vedem cât mai mult, totul. Totul dacă se poate, în trei zile. Străzi, cartiere, casa lu’ Kafka, casa lu’ Gaudi, landmark-uri, dăi și dăi, hai să vedem și aia, hai că cine știe dacă ne mai întoarcem, hai că nu putem rata Casa Batlo, hai că n-avem timp, mâine plecăm. Ne întoarcem în București obosiți, dar umblați, cu tone de poze, instantanee care vor rămâne într-un folder făcut ca să fie, ca să fie uitat. De ce n-am face același lucru și în București? Dar nu, nu tot pe solicitata Cale a Victoriei, ci în cartiere, în mahalale, unde nu dă nimeni nu trotineta peste noi. Orașul nostru chiar nu merită o durere în talpă?
Duminică, 19 septembrie, 2021, a fost ultima zi de “Street Delivery” în București. Eu am zis să mă duc la evenimentul Asociației Culturale “Aici a stat” care a câștigat finanțarea din partea Ordinului Arhitecților și a Street Delivery pentru organizarea vânătorii de comori în fostele mahalale “Flămânda” și “Sfânta Ecaterina”. Am descoperit case vechi de la 1900 toamna, neatinse de turbarea distrugerilor comuniste, detalii de arhitectură irepetabile, grădini, viță de vie, bătrâni care moțăie la soare, străzi înguste, intrări, o altă lume dintr-o altă lume. Si m-am împrietenit cu niște tineri care știu să se uite la București.
Ne-am întâlnit pe Calea Șerban Vodă, colț cu Principatele Unite, exact pe fostul drum al Beilicului, pe unde intrau turcii în oraș și mai plecau când aveau ei chef. Lângă prea frumoasa Casă a Târgovețului despre care am scris aici. Ne-am împărțit în trei echipe, am primit o hartă cu perimetrul în care trebuia să căutăm cele mai frumoase case vechi și indicii precise pentru ce avem de descoperit. O oră la dispoziție. Am ales echipa Eco-Lovers, așa și-au spus ei, compusă din Ciprian care lucrează în IT și prietenele sale, corporatiste, niciun umanist în echipă.
Ce aveam de descoperit? “Sunt o casă boierească, învelită în nuanțe de bleu, bej și alb” sau “Am o marchiză art nouveau, sunt un chip feminin la fereastră, dar nu sunt în glastră. Sunt puțin mai sus, la ramă, și protejez de spriritele rele. Sunt tare delicată. Mai precis, sunt un mascheron la fereastră, suntem mai mulți aici, în mahala”. “Sunt un Bovindou care vine din englezescul bow-window și chiar formez un arc. Sunt o fereastră rotundă, oculus mă numesc. Sunt un catarg pe o clădire art-deco, trebuie să te uiți în sus ca să fii sigur că mă găsești. Sunt o seră învelită în frunze de iederă și de viță de vie. Fațada mea este protejată de lei, gardul meu este art-nouveau la o casă în stil electic”.
Și uite așa, cu privirea îndreptată în sus, mereu deasupra ochilor (chit că te claxonează vreo mașină pe “Principatele Unite”) am căutat cu toții lei, bovindouri, coloane, mascheroane, marchize, case boierești, plăcuțe pe care scrie “Aici a stat”, uși din fier forjat, ferestre oculus, ghirlande florale cu briz-brizuri la fereastră, câte-n luna și în stele. Numai la pas poți să descoperi Bucureștiul. Eu am găsit o echipă de tineri pasionați de arhitectura orașului, hipsteri informați, pasionați de clădiri vechi, călători, “eco lovers”, “eco warriors”, cum singuri își spun. Tot știau, chiar și ce e ăla un “bovindou”. Tot, tot știau. Tobă erau de art-deco și de eclectic.
Ciprian, echipa Eco-Lovers: “Noi suntem o echipă de prieteni: Laura, Irina, Marina, Mihaela și Ciprian. Eu lucrez în IT, fetele în marketing, contabilitate și achiziții. Trăim în secolul vitezei, trăim în goana mașinilor, trăim în momentul în care totul trebuie să se întâmple instant. Când facem asta, uităm să mai ridicăm ochii din telefoane și uităm să ne mai uităm la clădiri, uităm să mai apreciem frumosul ce-a trecut și pe care dacă nu o să-l îngrijim și n-o să-l păstrăm, va dispărea cu totul, va rămâne numai în poze și în cărți. Ceea ce se întâmplă printr-o vânătoare arhitecturală sau prin promovările unor asociații, este tocmai de a descoperi frumusețea arhitecturală a Bucureștiului și a României, de a transmite mai departe dorința de a păstra frumosul din arhitectură, de a ne promova pe noi ca națiune, cu elemente ce ne definesc”.
Plimbarea s-a întâmplat la conjuncția dintre două mahalale istorice: Sfânta Ecaterina și Flămânda. Denumirea turcească a cuvântului “mahala” nu avea sensul peiorativ de astăzi. Mahalalele au fost inițial așezări cu caracter pre-urban în jurul târgului central al Bucureștilor și au devenit ulterior cartiere coagulate în jurul unor biserici.
Ana Rubeli, Influencer cultural și fondator “Aici a stat”: Una dintre legendele legate de “Biserica Flămânda (sau “Săraca”) spune că ea s-ar numi astfel pentru că mai marii de la Mitropolie, deranjați de cerșetorii care veneau pe Dealul Mitropoliei pentru pomană, au decis ridicarea unui schit de lemn unde să-i adune și să le ofere pomenile, fără să deranjeze capetele bisericești. Biserica Sfânta Ecaterina și-a luat numele atât de la Mănastirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai căreia ii era inchinată, cât și de la Ecaterina Doamna, soția lui Ipsilanti Vodă, care a făcut donații importante în numele acestei biserici. Aici, în secolul al XVII-lea, la poalele Dealului Mitropoliei se aflau livezi și grădini de zarzavat și viță de vie și, ici colo, câteva căsuțe modeste”.
Ana Rubeli, “Aici a stat”: “Principatele Unite este o stradă cu vechime și cu o rezonanță aparte, ce punctează unul dintre episoadele definitorii ale noastre ca nație: momentul 1859 sau “Mica Unire” când Cuza a fost ales domn atât în Moldova, cât și în Țara Românească. Inainte se chema „Ulița Tipografiei” și dacă descoperiți unul dintre indiciile din vânatoarea de comori veți afla și de ce. Patrimoniul construit este intact pe această stradă, a fost ferit de intervenții brutale iar frumusețea străzii și a caselor perfect aliniate este evidentă”.
Ana Rubeli, “Aici a stat”: “Ideea noastră a plecat de la plăcuțele memoriale care apar pe case vechi, “Aici a stat poetul Mihai Eminescu”, “Aici a stat și a creat sculptorul Ion Dimitriu-Bârlad”, etc. Mereu m-am întrebat ce se află dincolo de plăcuțe, cum a rămas amprenta și energia oamenilor care au creat, au iubit sau poate au murit în acele case. Am avut curiozitatea de a intra și de a descoperi povestea și m-am gândit să o transmit mai departe printr-un brand care a devenit astăzi “Aici a stat”.
Ana Rubeli și soțul ei sunt actuari (matematicieni-statisticieni) și acum doi ani și jumătate au pus bazele proiectului #”Aici a stat” de promovare a patrimoniului in social media, iar recent au inființat Asociația culturală Aici a stat cu scopul de atrage finantari pentru promovarea si salvarea valorilor arhitecturale ale Bucureștiului. Locuiesc în cartier, iar Ana are un stră-stră-străbunic care pe la 1863 cânta în strană, la Biserica Sfânta Ecaterina. De aceea este și atât de pasionată să spună povestea cartierului său, are o misiune personală.
Ana Rubeli: “Am făcut masterul în Olanda, am studiat calculul probabilităților în asigurări, deci eu practic calculez de ce o primă de asigurare pentru o clădire, monument istoric, costă cât costă, versus o primă de asigurare pentru o clădire care nu este monument istoric. Nu numai pentru clădiri, ci și pentru vieți umane, calculez probabilități și riscuri. Am inceput de curând sa studiez și masterul de Patrimoniu și Resurse Culturale, la Facultatea de Istorie din București în cadrul Universității București, master care m-a ajutat să înțeleg aspectele legislative de protejare a patrimoniului”.
Ana Rubeli: “Dincolo de social media, în care totul e strălucitor și drăgălaș, trebuie să facem și ceva realmente pentru clădiri, și lucrurile acestea nu se învață pe internet, ci în arhive, în documente istorice, în cărți și pe teren. Și bineînțeles că am fost mânată de dorința usor egoistă de a cerceta istoria familiei, istoria cartierului în care locuiesc, pentru că mi-am dat seama că are un potențial uriaș, însă nu este suficient exploatat. Avem cartiere minunate în București, dar care deja încep să devină arhipline, ce-ar fi să ne extindem zona de plimbare și în afară acelor cartiere centrale?”.
Ana Rubeli: “Soțul meu, Andrei Rubeli, cântă la vioara și am creat un fel de tandem, mai ales în anul de pandemie. Mergeam și ofeream recitaluri voluntarilor care lucrau să salveze clădirile de patrimoniu, să pună în siguranță acele monumente. Astfel, am organizat recitaluri de vioară pentru a da viață monumentelor istorice pe note muzicale și pentru a le oferi cumva alinare și scoatere din uitare”.
B365: Cine participa la vinatoarea de comori? Cum sunt acești oameni? Cine vă caută?
Ana Rubeli: “Avem cele mai mari satisfacții atunci când copiii ne scriu emailuri și ne întreabă ce istorie are casa asta, sunt fascinat de casa asta din Ploiești sau București, puteți să-mi spuneți mai multe despre ea? Efectiv, vin la noi copii de la 16 ani plus, până la oameni de 80 de ani care poate retrăiesc amintiri din acest cartier. Dincolo de vânătorile de comori, organizăm tururi ghidate, participăm la evenimente, conferințe, Scoala Altfel, și, cel mai important, promovăm in Social Media clădirile monument istoric”.
B365: Ce se poate face concret pentru patrimoniul arhitectural al Bucureștiului?
Ana Rubeli: “Primul pas este cunoașterea, nu poți să salvezi ceea ce nu cunoști. Și atunci trebuie să popularizăm catre toate vârstele poveștile patrimoniului pentru a trece la pasul următor și anume salvarea. Pentru moment, foarte multe asociații cu care și noi colaborăm (unde suntem voluntari de cele mai multe ori) pun în siguranță monumentele până în punctul în care va exista o echipă solidă, coagulată de specialiști în restaurare, în consolidare, în decorațiuni. Acum se formează o generație de viitori restauratori. Noi acum ne formăm specialiștii, deoarece cei care sunt astăzi pe piață sunt minunați, dar nu sunt suficienți. Etapele prin care trebuie să trecem pentru a salva ceea ce mai ramâne de salvat sunt: Pasul 1: cunoaștere. Pasul 2: punere în siguranță și Pasul 3: restaurare cu adevărat”.
Ana Rubeli: “Mulțumim că voi, cei de la B365.ro, sunteți preocupați de patrimoniu și că ați venit la Street Delivery, unde am fost aleși pentru finanțare din alte 80 de proiecte, pentru noi este o mare mândrie pentru că abia ne-am înființat asociația. #Aiciastat există de aproape trei ani ca proiect în on line, însă a căpătat entitate juridică abia anul acesta”.
B365: De ce v-au ales?
Ana Rubeli: “Pentru că avem o comunitate foarte mare, de 25.000 de oameni, am reușit să creștem ca Făt Frumos, și pentru că am făcut un proiect corect, așa cum am învățat la masterul de patrimoniu. Pentru a obține orice finanțare este foarte important de știut că trebuie să scrii un proiect cap coadă, cu motivații, cu obiective, cu buget corect făcut”.
Ana Rubeli: ““Cercetarea mea în acest areal istoric și turul ghidat a atins următoarele obiective principale: Conjuncția dintre proprietățile familiilor boierești Bălăceanu și Văcărescu și istoria trasării străzilor din mahala. Case din mahalale aparținând micii burghezii în ascensiune: negustorul și fabricantul de cherestea Dumitru Nicolau, Protopopul Alecu Economu, negustorul aromân Thoma Dinischiotu, C.N. Nădejde, Anastase Coșmescu, Andricu, Dragomir și Seftimia Dumitrescu, căpitanul Toma V. Pompilian, Haralambie Profirescu, Serghi Demetriade, Emil Lăzărescu, Maria G. Enescu”.
Ana Rubeli: “Am analizat de asemenea și trei parcelări: parcelarea de locuințe multifamiliale a Societății de Construcții Victoria (parcul Mircea), Parcelarea Titus și parcelarea Culina-Simotta, Bisericile și casele parohiale ale Bisericii Sf. Ecaterina și Flâmânda, Școala normală de institutori cu Bustul lui Barbu Constantinescu și piatră funerară a Paulinei Orășanu. Judecătoria ocolului IV. Universul muzical și academic de pe Str. Profesorilor: proprietățile lui Ghiță Ionescu (cântăreț de strană la Biserica Sf. Ecaterina la 1863), stră-stră-străbunicul meu, ginerele său, Ioan Bunescu, conducătorul corului Mitropoliei în 1885 și corului Mânăstirii Sărindari, absolvent de Conservator, compozitor și specializat în organizarea corurilor bisericești (încă se mai cântă piese compuse de el de corul Solemnis la Delea Nouă) și casa Silviei Șerbescu, prima mare pianistă de renume internațional care a cântat alături de Enescu și are și bust la Conservator. Tatăl Silviei Șerbescu a fost preceptorul Principelui Nicolae și al Principesei Maria, copiii Regelului Ferdinand și ai Reginei Maria, și profesor de latină, greacă și română la Liceul Gheorghe Lazăr din București. Voi publica cel mai probabil anul viitor lucrarea de dizertație unde voi detalia toate aceste lucruri de care sunt foarte puternic legată sufletește”.
Dacă vreți să descoperiți un București foarte puțin necunoscut, Aici a stat vă așteaptă cu hartă și informații: Instagram https://www.instagram.com/aiciastat/ și website-ul aiciastat.ro.
Sau plimbați-vă de capul vostru prin Flamânda sau Sfânta Ecaterina, la poalele Dealului Mitropoliei, fix lângă Unirii. O sa aveți parte de leii, de marchizele și de bovindourile voastre. Uimitor este că majoritatea caselor sunt restaurate, locuite, vii.
Make Bucharest Great again”, proiectul B365.ro susținut de Promenada Mall și Mega Mall, parte din grupul NEPI Rockcastle, vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare, moderne, revoluționare. Ce am mai scris se află aici: