Am ajuns în Gara de Nord, după ce-a trecut pe-aici ca vijelia Piedone Necruțătătoru’ și-a închis fast-food-uri mici, cafenele și WC-uri. „Băi, lasă marfa jos!”

28 mart. 2025
8454 afișări
Am ajuns în Gara de Nord, după ce-a trecut pe-aici ca vijelia Piedone Necruțătătoru' și-a închis fast-food-uri mici, cafenele și WC-uri.
Am ajuns în Gara de Nord, după ce-a trecut pe-aici ca vijelia Piedone Necruțătătoru' și-a închis fast-food-uri mici, cafenele și WC-uri. "Băi, lasă marfa jos!" | Sursa foto: B365.ro, Agerpres

Gara de Nord este hidoasă din cauza neglijenței pe care o primește din partea autorităților. Încă de când intri pe ușile ei, simțul olfactiv o ia razna, te izbesc niște mirosuri pe care nu aș vrea să le descriu. Călătorind frecvent cu trenul și ajungând în gară ba cu autobuzul, ba cu metroul, aș putea să fac o listă foarte lungă de nereguli pe care le întâlnesc la tot pasul.

Un lucru m-a mirat, ba mai mult, m-a șocat, atunci când de abia ajunsă în București, în gară, acum câteva săptămâni, am privit pe geamurile de la McDonald’s și am văzut ce n-am văzut cred că niciodată – angajații purtau mănuși. Mi-am zis „Oare când o să treacă Piedone și pe aici?”

Liniștea de dinaintea furtunii

Probabil s-au luat măsuri mai aspre în lanțul de fast-food-uri McDonald’s după controalele pe care Cristian Popescu Piedone, șeful ANPC, le-a desfășurat în mai multe mall-uri din Capitală, în urma cărora s-au descoperit grave nereguli și porții mai mici față de gramajul promis.

În urmă cu vreo trei săptămâni mă întrebam când o să-și facă apariția Piedone și în Gara de Nord, văzând că angajații poartă mănuși și bonete. Nu mare mi-a fost mirarea când a anunțat joi, 27 martie, că a închis mai multe patiserii, dar și WC-urile.

Seara, pe la 19:40, când am ajuns în Gara de Nord, am vrut să văd cu ochii mei ce se întâmplă după un astfel de control desfășurat de ANPC. Îmi imaginam că sigiliul înconjoară toate restaurantele și chioșcurile de aici, mă așteptam să văd angajați posomorâți, care curăță frenetic tot ce se poate curăța, însă nu a fost chiar așa.

M-am bucurat, întrucât am văzut cafenelele de unde-mi iau în mod normal o gustare și o cafea deschise, dar și restaurantele McDonald’s și KFC având clienți la mese.

ANPC a închis temporar următoarele unități până la remedierea deficiențelor:

  • SC ISEMIR SRL
  • La 3M PAT-PAN CONCEPT – POLEN
  • La 3M PAT-PAN CONCEPT – PIZZA LA CUPTORUL CU LEMNE
  • SC 3M PAT-PAN CONCEPT SRL- POLEN
  • La GEAVIDAROMA SRL – GAMA EXPRES AUTOSERVIRE
  • LAGARDELE TRAVEL RETAIL SRL

Piedone a dispus și închiderea unui spațiu pentru clienți de la o cafenea de lângă ghereta pentru „Informații” a CFR Călători, terasă care este mai mereu plină de clienți. Seara, angajații s-au conformat, s-au apucat de curățenie serioasă.

Sursa video: B365.ro

Am trecut și pe lângă patiseriile Polen, care erau închise:

Sursa foto: B365.ro

Shaormeria de lângă, cea de la linia 1, deschisă destul de recent, a fost închisă de ANPC:

Sursa foto: B365.ro

Neregulile găsite de ANPC în Gara de Nord se regăsesc în următorul articol:

Cookies