ÎN BUCUREȘTI

Alte patru localități din Ilfov intră în carantină de miercuri seara, de la ora 22.00. Ce zone sunt vizate

Alte patru localități din județul Ilfov intră în carantină de miercuri seara, de la ora 22.00. În Balotești, Mogoșoaia, Snagov și Ștefăneștii de Jos vor fi impuse restricțiile specifice carantinării pentru următoarele 14 zile, anunță Prefectura Ilfov.  

Autoritățile ilfovene precizează că propunerile au fost înaintate către Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.

Ca urmare a analizei de risc efectuată de către Direcția de Sănătate Publică a județului Ilfov și a avizului Institutului Național de Sănătate Publică, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov a adoptat în ședință extraordinară:

Hotărârea nr. 51 din 23.03.2021 privind propunerea instituirii măsurii de carantinare zonală pentru comuna Balotești, cu satele aparținătoare Balotești, Dumbrăveni și Săftica, județul Ilfov;

Hotărârea nr. 52 din 23.03.2021 privind propunerea instituirii măsurii de carantinare zonală pentru comuna Mogoșoaia, cu satul aparținător Mogoșoaia, județul Ilfov;

Hotărârea nr. 53 din 23.03.2021 privind propunerea instituirii măsurii de carantinare zonală pentru comuna Snagov, cu satele aparținătoare Snagov, Ciofliceni, Ghermănești, Tâncăbești și Vlădiceasca, județul Ilfov;

Hotărârea nr. 54 din 23.03.2021 privind propunerea instituirii măsurii de carantinare zonală pentru comuna Ștefăneștii de Jos, cu satele aparținătoare Ștefăneștii de Jos, Crețuleasca și Ștefăneștii de Sus, județul Ilfov.
Rata de infectare în comuna Balotești este de 7,14 la mia de locuitori, în Mogoșoaia – 6,55, în Snagov – 6,64, iar în Ștefăneștii de Jos de 6,66.

Zeci de localități din Ilfov, deja în carantină

Până în acest moment au fost puse în carantină mai multe localități din Ilfov: Balotești, Mogoșoaia, Snagov și Ștefăneștii de Jos se alătură următoarelor: comuna Clinceni, localitățile Dobroești și Fundeni, orașul Bragadiru, localitățile Chiajna, Dudu, Roșu, localitățile Cornetu, Buda, orașul Otopeni, comuna Berceni, localitățile Brănești, Islaz, Pasărea, Vadu Anei, orașul Popești-Leordeni, localitățile Tunari, Dimieni, comuna Domnești cu satele aparținătoare Domnești și Țegheș, comuna Jilava, orașul Pantelimon și orașul Voluntari.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button