CONTRIBUTORS

Aloha, Pokeful! Ca să ajungi în Hawaii, te duci în Dorobanți și faci la dreapta înainte de Petrom

Să mănânci sănătos, fresh și gustos devine din ce în ce mai accesibil. Salut! Azi, am mâncat pentru tine la Pokeful, un restaurant/bistro deschis de curând (de vreo lună de zile, cam așa) în București. Am balotat preparate tipic hawaiiene sub formă de poke, dar și reinventate. Pe scurt: niște castroane/boluri umplute cu ingrediente fresh, de la ton, somon și fructe de mare, până la sticky pork, doldora de garnituri și verdețuri mai mult sau mai puțin exotice: orez de sushi, alge wakame, mango, endamame, ceapă crocantă și câte și mai câte. Oho!

Hawaii via Dorobanți. Pokeful.
Intrarea Tudor Ștefan, nr. 9

Când unii trag obloanele și pun lacătul pe afaceri, alții deschid businessuri noi, fresh, colorate, în contrast cu atmosfera gri pandemic care domină horeca zvântată de briza falimentului. .

Pe Facebook, Pokeful zice că face “colourful food for wonderful people”. Promisiune simplă, la obiect, fără alte briz-brizuri. Probabil că, dacă le spui românilor că faci un preprat tipic hawaiian, se vor da doi pași în spate. Eu sunt mai special, mie-mi place ananasul murat, așa că am încercat noua senzație din Dorobanți.

Oamenii ăștia vând Poke. În limba hawaiiană, “Poke” înseamnă „a tăia” sau „a tăia în bucățele” și, de obicei, se referă la pește crud tăiat cubulețe, servit fie ca aperitiv, fie ca fel principal, fiind unul dintre felurile cele mai îndrăgite de către gurmanzii micului arhipelag. Cică, cel mai cunoscut și delicios poke din bucătăria hawaiană este “Ahi poke”, care conține cubulețe de yellowfin tuna. Ton galben, dar sună urât în limba română.

Pokeful. Dorobanți. București, 2021

E prea frumos înăntru. Sigur e scump! Pokeful. Interior – Exterior

Nimic mai greșit. Poziționat în „inima Dorobanțiului”, imediat cum faci dreapta înainte de Petrom, pe Intrarea Tudor Ștefan numeros 9, Pokeful e genul ăla de bistro / restăurănțel atât de frumos amenajat încât, dacă ești mai din pătura de jos mijlocie (ca mine), te gândești: “Bă, nu intru aici, că pare scump.” Deh, Dorobanți, culori frumoase, design drăguț…

Interiorul e dominat de plante, e viu, e verde, respiră. Ingredientele sunt colorate, arată fresh, iar variantele de mixare a ingredientelor sunt cu zecile. Plus câteva sosuri interesante, 100% naturale, fără conservanți, gen: sos de avocado, sos tahini, sos de ierburi cu ulei de măsline, etc.

Îți poți alege singur ce ingrediente dorești sau poți alege unul din Pokeurile(?)/Pokurile(?) predefinite, gândite de cei de la Pokeful aka Signature Bowls.

Vrei keto poke? Ai keto poke. Vrei vegetarian? Ai poke vegetarian! Vrei pentru copil? Există. Vrei? Ai.

Partea și mai mișto e că, deși poziționat în centrul rășinilor de Dorobanți, un bol mediu de Poke nu costă mai mult de 35 de lei. Cel mai scump. Apoi, dacă vrei porție mare sau dacă vrei extra ingrediente și sosuri, prețul crește. Având în vedere că o shaorma la farfurie „sare” bine de 35 de lei în unele locuri, Pokeful pare candidatul perfect pentru healthy fresh food la un preț corect. Vezi tot meniul aici.

O concurență puternică pentru tot ce înseamnă mâncare sănătoasă și semi-sănătoasă, mai ales pentru oamenii din birouri, cu precădere femei, pentru că, de ce să nu recunoaștem, ele sunt mult mai atente la capitolul alimentație decât noi, masculii.

Ocean Poke, Stiky Pork Poke, Chocolate Fudge. Pokeful

Am mâncat

Sticky Pork Poke – cartofi dulci prăjiți, porc lipicios, edamame, spanac, morcovi, ridichi, castraveți, ceapă verde, ardei iute și fulgi de migdale – 33 lei (porție medie, 350g)

Ocean Poke – orez de sushi, somon marinat, ton marinat, alge wakame, avocado, edamame, roșii cherry, ceapă verde, mango, ceapă crocantă – 35 lei (porție medie, 350g)

Chocolate Fudge – cremă de ciocolată cu merișoare confiate, portocală sau ghimbir confiat, fistic și blat crocant – 19 lei (120g)

Judecata de Apoi

Sticky Pork Poke – cartofi dulci prăjiți, porc lipicios, edamame, spanac, morcovi, ridichi, castraveți, ceapă verde, ardei iute și fulgi de migdale

Sticky Pork Poke. Pokeful.

Ăsta e, poate, cel mai nesănătos, să zic așa, Poke din tot meniul Pokeful. Pentru că porc.

Nu sunt la prima experiență cu sticky pork și, totuși, bolul ăsta e impresionant de gustos prin mixul pe care-l oferă. Bucățele bite size de porc gătite absolut minunat, puțin dulceag așa, cu cantitatea optimă de grăsime și carne macră, iar în combinație cu verdețurile iese de o masă delicioasă și suficientă pentru o masă de prânz tip guilty pleasure. Te lingi pe degete!

Sticky Pork Poke. Pokeful

Nu prea am ce să-i reproșez acestui Poke, poate doar că am luat mediu în loc de mare, iar celelalte ingrediente: cartofii dulci prăjiți, edamamele, spanacul, fâșiile de morcovi, castraveții și compania m-au făcut să mă simt o idee mai puțin vinovat pentru alegerea mea. Eu am optat și pentru niște sos sriracha, ca să suflu și mai tare în focul ardeilor iuți deja existenți.

Good stuff. I liked it!

The VIP. Ocean Poke – orez de sushi, somon marinat, ton marinat, alge wakame, avocado, edamame, roșii cherry, ceapă verde, mango, ceapă crocantă și sos de soia

Pokeul original hawaian are la bază ton, așa că am luat ceva care să aibă ton, dar cum e sunt haplea, am ales un poke cu ton ȘI somon. Îți joacă ochii în fața meniului, e normal să vrei de toate.

Ocean Poke. Pokeful

Din start, am simțit cât de proaspătă e carnea de ton. Calitate sashimi, cel puțin. E, fără îndoială, ton de calitate, fix ce trebuie. Papilele mele târâte prin toate fishmarketurile Italiei nu mă înșeală. Îl mănânci crud, la fel și somonul. Fiecare lingură (sau fuculiță de lemn, după caz) din tot comboul ăsta de orez de sushi dimpreună cu peștele, cu algele wakame super aromate și avocado, mi-a dat senzația că mănânc sushi la fiecare îmbucătură. O singură chestie a lipsit, dar asta pentru că nu am adăugat-o eu: ghimbirul murat. Data viitoare.

Dacă îți iei varianta Poke Tuna, ghimbirul murat e inclus.

Chocolate Fudge – cremă de ciocolată cu merișoare confiate, portocală sau ghimbir confiat, fistic și blat crocant

Chocolate Fudge. Pokeful

Auzisem c-au băgat amandine la o cofetărie, dar cum lene-i cucoană mare, am optat pentru dulcicul ăsta tot de la Pokeful. Două bucățele de endorfină curată. Cam mișto crema de ciocolată, nefoartedulce, iar în interior am dat de coajă de portocală confiată, foarte aromată și delicioasă în toată combinația asta. Atât de aromată a fost coaja aia de portocală, încât am întrebat stafful Pokeful:

– Auziți, asta conține cumva și portocală confiată?

La care fetele de la servire îi spun tipului de la casa de marcat (ownerul, probabil)

– Ți-am zis noi că cineva o să observe! Ți-am zis!?

Bucurie generală. S-a râs, s-a toate.

Chocolate Fudge. Pokeful

Blatul acestui deserțel nu e crocant. Nici nu știu de ce ar trebui să fie. E okay așa cum e, molcuț, lăsând ciocolată să ia toți laurii. Bravo ei. Ciocolatei.

Foarte, foarte mișto și gustos la Pokeful ăsta. Sentimentul meu e că acest concept “va rupe” la corporatiști, mai ales pentru masa de prânz. Mare plus și pentru tacâmurile și bolurile biodegradabile, prietenoase cu natura. Disponibili pe Takeaway, Glovo, Bolt & Foodpanda. Uite aici pagina lor de Facebook, repectiv de Insta, aici.

Total Pokeful: 87 de lei, pentru două boluri și un desert.

Eu zic că e un preț mai mult decât cinstit pentru calitatea și cantitatea oferită.

Aș mai mânca de la Pokeful. 100%.

Să ne fie de bine. Am mâncat și azi pentru tine!

La final de tot, tradiționalul hawaiianesc: Shaka, Pokeful!

Uite și alte locuri pe unde-am mai mâncat:


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button