„Alo, mama, iar ne-a picat netul acasă și iar mi-am luat absență! Înnebunesc!” Ofurile și OFF-urile școlii online

Nimeni și nimic n-a prevăzut scenariul aproape că global cu școala online. În mare măsură, e ceva foarte de înțeles. Ce devine greu de înțeles și, uneori, imposibil de acceptat este lipsa de progres real în tot ce presupune adaptarea procesului de educație și tot haosul pe care pandemia de coronavirus l-a provocat în viețile copiilor, în primul rând, apoi ale părinților și profesorilor lor.

Ioana are un băiat. Elev de liceu în București. În primăvară, în timpul stării de urgență, copilul refuza categoric să iasă din casă. La fel reacționau și cei mai mulți dintre prietenii lui, dintre colegii lui și dintre copiii prietenilor Ioanei: puștii erau aproape că paralizați de pericolul de moarte pe care îl invocau sau transmiteau implicit toți adulții din preajma lor. În prima fază a crizei, școala i-a abandonat pe copii. Asta simțeau ei, asta se și întâmpla, de fapt, în foarte multe situații. Și asta e, cumva, de înțeles. Șocul inițial a fost puternic, noutatea situației era absolută, iar frica are darul de a te putea paraliza într-un moment T0.

S-a terminat un an școlar cum s-a terminat și a început un altul pentru ca doar o lună și un pic mai târziu realitatea copiilor s-o ia iar razna.

„N-ai pornit camera? Absență!”

Ioana: „Sunt ceea ce se cheamă «mama singură». Plec zilnic la serviciu. Copilul e destul de mare și de responsabil, rămâne destul de multe ore singur acasă, cu (de cele mai multe ori) blestemăția de școală online. Atâta frustrare nici nu mi-am imaginat că poate să încapă într-un adolescent. Mă gândesc la felul în care i s-a dat și lui viața peste cap și mă simt complet neputincioasă. Mă sună zilnic și îmi povestește peripețiile cu școala online.

Uneori, copiii așteaptă câte un profesor să intre online și câte 40-50 de minute. Acum două zile, profesoara a intrat în ultimul minut al orei. Le-a spus doar că le va trimite ceva și că au temă. Le-a dat o foie ilizibilă, scrisă de mână, și le-a zis «Rezolvați asta până ora viitoare!» Dar cel mai greu de digerat e cum s-a transformat absența într-o armă nimicitoare. «Nu e pornită camera? Absență! A picat netul? Absență! Nu te uiți în cameră, copile? Absență!» E un fel de război mocnit în care copiii sunt în lose-lose situation. Eu înțeleg cum se propagă presiunea: de la minister la inspectorat, de la inspectatrat la directorii de școli, de șa directorii de școli la profesori, iar de la profesori la elevi. Problema e ei n-au unde să dea mai departe, să mai scape de ea. Și mai e o problemă: în lanțul ăsta de propagare a haosului, singurii care sunt realmente în menghină – că mai poate veni și presiune de la părinți – sunt copiii. Toți ceilallți sunt adulți.  Ei sunt, deseori, în corzi. Și ei sunt copiii noștri! Dacă vouă nu vi se pare ceva profund nelalocul lui aici, nu știu ce să mai zic…”

Coronavirus: de ce e, practic, imposibil să faci educație cu adevărat în școala online

Ioana e din București. Are un singur copil și e un copil mare, de liceu. Imaginați-vă cum e să faci nu 100 de kilometri mai la nord ori sus, ci 20 de kilometri oriunde, în oricare sat din împrejurimi. Și să intri în (probabil) aproape că oricare casă în care locuiesc doi părinți, doi copii și măcar un bunic. În care netul suprasolicitat scârțâie (poate scârțăie el și în metropolă, darămite niște kilometri mai încolo), în care oricum părinții nu au bani de abonament de net de mare viteză, Acolo unde trebuie să găsești o cale să împarți un calculator la toată lumea care are nevoie de el.

Peste toată această hărmălaie, să punem cel mai simplu adevăr al școlii online: școala online e școala în care, de fapt, profesorul nu prea mai predă. Informația ajunge la copii într-o oarecarea formă digitală (ca, de pildă, e-mail), iar copiii trebuie să devină, brusc, spectaculoși autodidacți. Absența interacțiunii umane reale și complexe între elevi și profesori, absența etapelor de înțelegere și aprofundare a informației sunt chestiuni reale, sunt probleme mari ale căror consecințe nici nu pot fi măsurate cu finețe acum.

„Nu se poate face școală doar cu telefonul”

Zilele trecute, organizația „Salvați Copiii” a dat publicității un studiu privind efectele pe care le-a avut și le are școala online în pandemie.

„Avem 47% dintre elevi care au folosit exclusiv telefoanele și, în foarte multe situații, telefoanele părinților. Ceea ce înseamnă că în foarte multe familii, există unul sau maximum două dispozitive. Nu se poate face educație școlară folosind doar telefonul, în special pentru cei mici, unde trebuie un ecran mai mare astfel încât întreaga lecție și toate semnele care apar, de regulă, în ciclul primar să fie vizualizate de copil și apoi să le treacă pe hârtie sau să le treacă folosind aceste materiale”, a declarat, pentru Europa Liberă, George Roman, director de programe al Salvați Copiii.

Cercetarea „Salvați Copiii” a fost făcută în perioada iunie-iulie 2020 pe un eșantion de aproape 4.800 de copii. Studiul mai arată că că aproape o treime dintre copii au avut materii școlare neacoperite pe durata suspendării cursurilor, iar aproape 6% dintre ei nu au făcut lecții online decât foarte rar sau deloc.

Și, desigur, toate vin la pachet cu impactul psihologic.