“Alo, Alo, aici Radio București!”. Călătorie în anii ’50, când s-a construit Palatul Radiodifuziunii. Sediul vechi, o clădire frumoasă de pe Berthelot, fusese distrus în război
“Alo, Alo, aici Radio București!”. Călătorie în anii '50, când s-a construit Palatul Radiodifuziunii. Sediul vechi, o clădire frumoasă de pe Berthelot, fusese distrus în război | Foto credit: Arhiva de fotografii și diapozitive a UAR
În anii ’20, pe clădirile Art Deco ale Bucureștiului apăreau primele antene radio, afișate cu mândrie de proprietarii lor, dovadă a conectării la una din cele mai revoluționare invenții ale secolului XX.
După Automobil, Radioul reprezenta emblema unui elevat și înalt statut social, cine avea radio avea acces la tot ce era nou, uimitor, frumos și interesant în lume. Era transportat oriunde, ca prin miraj, la o piesă de teatru, la o simfonie de Mozart, fără să fie obligat să plece din casă.
Toată familia se aduna în sufragerie unde, la loc de venerație, trona aparatul de radio cu design futurist, bijuterie însuflețită. Cult, nu simplu obiect.
Receptor Radio cu tuburi, 1942. Foto credit: Wikipedia.Prima clădire a Societății Române de Radiodifuziune, strada General Berthelot, nr. 60. Clădirea monumentală a fost distrusă de naziști îm august 1944. Foto credit: Fototeca Radioului, Radio România.
Din cutia magică răsuna vocea umană cu toate inflexiunile sale, sunetul muzicii, teatrul radiofonic, știri la zi din toată lumea, divertisment pe alese, mesajul Regelui de Anul Nou, comunicate importante către țară, ba chiar și prima piesă de teatru pentru copii, “Pufușor și Mustăcioară”, în 1929. Comunicarea în eter cu tot globul, wireless, era, pe bună dreptate, un fapt cu totul senzațional.
Radioul, sursă de divertisment și bună dispoziție, dar și portavocea regimurilor politice din ultima sută de ani. “Lenin a trăit, Lenin trăiește, Lenin va trăi”
Radioul era numit “un suflet nou” care intra în casele și în viețile românilor.
Ce ascultau bucureștenii în perioada interbelică? Cum a devenit Radioul martor al istoriei noastre și loc în care s-a scris istoria? Ce gândeau cei care, de exemplu, la 20 aprilie 1960, au auzit cu urechile lor montajul literar-artistic “Lenin a trăit, Lenin trăiește, Lenin va trăi”?
Cum am ajuns, în anii ’80, să prindem posturi străine, ilegale, din foame de informație și adevăr?
Mai jos, istoria unei clădiri emblematice a Bucureștiului, locul din care s-a dat și se dă ora exactă, difuzor de bună dispoziție sau de propagandă toxică, depozitarul unei arhive impresionante de Teatru Radiofonic, cu vocile celor mai mari actori ai tuturor timpurilor.
Vei descoperi magia undelor nevăzute care au însoțit viețile a mai multor generații.
Sursa: Biblioteca Uniunii Arhitecților din România, Revista Arhitectura, 1960.
1 noiembrie 1928, ora 17.00, este inaugurat Postul Național de Radio cu apelul “Alo, Alo, aici Radio București, România!”
Din acel moment, n-a mai fost liniște acasă.
Ne întoarcem în anul 1925, când la Institutul Electrotehnic al Universității București, condus de prof. ing. Dragomir Hurmuzescu, este construit și dat în folosință primul receptor radiofonic.
Pentru prima dată, ascultătorii împărtășeau primele audiții publice, de două ori pe săptămână, joi și sâmbătă, de la ora 21.30.
Primul actor invitat la microfon a fost Victoria Mierliescu, cu un recital de versuri. În 1928, ascultătorii se bucurau de primul concert simfonic, susținut de Orchestra Radio, sub bagheta lui Mihail Jora, având în program exclusiv Mozart și Haydn. (Sursa, Societatea Română de Radiodifuziune, srr.ro).
„Undele nevăzute vor pătrunde până în colțul cel mai îndepărtat și singuratic al țării”
“Radiofonia trebuie considerată, la noi mai cu seamă, ca o chestiune de mare importanță socială, educativă și națională pentru trezirea, închegarea și înălțarea sufletelor. Undele sale nevăzute, purtând prin văzduh cântul armonios, versul duios și sfatul luminat vor pătrunde până în colțul cel mai depărtat și singuratic, unde cu greu ar răzbate alt mesaj”, spunea prof. inginer Dragomir Hurmuzescu în cuvântul de deschidere, sursa srr.ro.
De-a lungul timpului, clădirea din str. Gen. Berthelot a fost numită Casa Radio, a Radiodifuziunii, a Radiofoniei sau Palatul Radiodifuziunii. Primul sediu al SRR a fost bombardat și distrus în august 1944 de armata germană
În anii ’50, clădirea din str. General Berthelot a fost proiectată, în stil modernist italian, de arhitecții Tiberiu Ricci, Leon Garcia, Jean Beral și Mihai Ricci, fiind înconjurată de case vechi aflate pe străzile Temișana și Berthelot.
În prezent, în sediul SRR își desfășoară activitatea posturile Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Antena Satelor, Radio România Internațional, Radio București FM, Radio 3net, Editura Casa Radio și Agenția de presă RADOR.
Ansamblul are 3 corpuri de clădire și adăpostește Sala de concerte “Mihail Jora”, de circa 10.000 de mp, construcție finalizată în anul 1961 și proiectată de arh. Tiberiu Ricci, cu dotări avansate pentru acele timpuri. (Sursa, RADOR).
N-a fost minte luminată, actor, scriitor, artist, muzician, rapsod, lăutar, om de știință sau inventator care să nu fi avut spațiu de emisie la Radio.
Clădirea Radioului, locul unde s-a scris istoria. În anul 1939, legionari înarmați anunțau la microfon asasinarea lui Armand Călinescu, prim-ministru al României
La radio, la “Ora Satului”, a debutat Maria Tănase cu “Cine iubește și lasă” (1938), și tot la Radio a fost difuzată “Proclamația către Țară” a Regelui Mihai din 23 august 1944.
La Radio îl ascultau străbunicii, bunicii și părinții noștri pe George Vraca și tot pe unde invizibile intrau în casele lor cuvântările Mareșalului Antonescu sau ale lui Nicolae Ceaușescu.
Ascultătorii anului 1939 au auzit intervenția celor 8 legionari înarmați, care au intrat în sediul SRR și au anunțat asasinarea lui Armand Călinescu, prim-ministru al României.
Studio de înregistrări în prima clădire a SRR. Foto credit: Arhiva Radiodifuziunii Române, radio-arhive.ro.Foto credit: Arhiva Radiodifuziunii Române, radio-arhive.ro.
„Philips a fost prima companie străină care a comercializat în România radioreceptoare, tuburi electrice, difuzoare și alte componente”
“Pe măsură ce programul radiofonic se extindea, ajungând de la 2-3 ore pe săptămână la câteva ore pe zi, atât durata și diversitatea emisiunilor radio, cât și numărul ascultătorilor erau în continuă creștere. Numărul abonaților a sărit de la 2 000 în primul an de transmisie la 14 500 la finalul anului 1928 și 274 314 la sfârșitul anului 1938. Primele aparate românești civile de radio, în fapt stații de emisie-recepție, au fost construite între anii 1926 şi 1928, iar cele două reviste de specialitate, “Radio Român” și “Radiofonia”, au prezentat diverse scheme de radioreceptoare pe care radioamatorii le puteau construi personal. Philips a fost prima companie străină care a comercializat radioreceptoare, tuburi electrice, difuzoare și alte componente, iar în anul 1933 a deschis o linie de asamblare la Oradea, atelier care un an mai târziu a fost mutat la București. În câțiva ani, fabricile Philips din România asamblau 10 000 de aparate pe an”, sursa Ioana Calen, “Istoria media prin straturile de antene, Perioada interbelică”, în Revista E-Zeppelin, e-zeppelin.ro.
„Antenele radio, afișate cu atâta emfază, vorbesc despre promisiunea modernităţii adusă de tehnologia ce urma să penetreze rapid toate straturile societății”
“Analizând construcţiile din perioada interbelică ce păstrează și azi antenele moderniste sau art deco ca parte din arhitectura respectivă, remarcăm următoarele constante ale acestor elemente metalice verticale ca dovadă a însemnătății lor pentru prestigiul personal al comanditarilor: dimensiunea exagerată, poziţia privilegiată în compoziţia faţadelor, modul de prindere care împreună cu elemente de tencuială formează nişte modele decorative art deco sau paquebot style/streamline uşor identificabile, precum şi anumite diferenţe între terminaţiile lor, cu unul, două sau trei discuri.
Antenele radio, afișate cu atâta emfază, vorbesc despre promisiunea modernităţii adusă de tehnologia ce urma să penetreze rapid toate straturile societății și despre un nou tip de imaginar colectiv care lua amploare în acea perioadă”, (sursa: Ioana Calen, “Istoria media prin straturile de antene”, în Revista E-Zeppelin, e-zeppelin.ro).
1940, Radioul este pus în subordinea Ministerului Propagandei și cam așa va rămâne până în 1989
Dacă în anul 1930, ascultătorii aveau parte de prima transmisie de operă dintr-un studio român de Radiodifuziune, de prima transmisie specială de Revelion, primele cursuri de limbă franceză (susținute de Blanche Berney) sau prima transmisie în direct a unei slujbe religioase, de la Biserica Sf. Silvestru din București, în 1940, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, totul avea să schimbe.
Radioul a fost pus în subordinea Ministerului Propagandei. Noua lege denumea SRR ca “serviciu public monopolizat al Statului cu scop politic, cultural, educativ, informativ și distractiv” (Arhiva SRR, dosar 22/1940).
Cum ar fi să fii obligat să asculți un singur post de radio, cu emisiuni dictate de un singur partid?
Radioul avea să rămână portavocea puterii până în decembrie 1989. Azi, când acasă sau în mașină, puteți să ascultați orice post de radio doriți, imaginați-vă că, în anul 1953, undele erau monopolizate de emisiuni dedicate împlinirii a 4 ani de la înființarea Canalului Dunăre-Marea Neagră, 5 ani de la naționalizarea principalelor mijloace de producție, emisiuni dedicate “Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților pentru pace și prietenie”, 10 ani de la luptele de la Stalingrad, 35 de ani de la crearea Armatei Roșii, etc (sursa, Societatea Română de Radiodifuziune, srr.ro).
1960, ”Cântecul Săptămânii: Azi cântă marile furnale”
Cât despre anul 1960, în aprilie, la aniversarea a 90 de ani de la nașterea lui I.V. Lenin, se difuzează un pachet de emisiuni speciale. La 20 aprilie, părinții noștri ascultau montajul literar-artistic “Lenin a trăit, Lenin trăiește, Lenin va trăi”. În 21 aprilie, în emisiunea “Tinerețea ne e dragă”, s-au difuzat rubricile “Lenin, învățătorul nostru drag-cuvântul unor tineri” și “Eram tânăr ca și voi când l-am văzut și l-am cunoscut pe Lenin-de vorba cu un veteran al mișcării muncitorești”. Altele: “Realizări cu care ne mândrim”, “Spre noi Victorii”, “23 august-Trasmisia din Piața Stalin a paradei militare și demonstrației oamenilor muncii cu prilejul de 23 august”, “Săptămână Muzicii din Vietnam”, 30 august- ”Cântecul Săptămânii: Azi cântă marile furnale” și “140 de ani de la nașterea lui Friedrich Engels.”, ((sursa, Societatea Română de Radiodifuziune, srr.ro).
Clădirea din str. General Berthelot, sediul SRR, opera unor mari arhitecți formați în perioada interbelică
La 24 august 1944, studiourile și prima clădire a Radiodifuziunii din str. General Berthelot, 60 (aflată lângă actualul sediu al SRR), au fost bombardate și distruse de aviația germană.
Noul sediu al Radioului național a fost edificat în anii ’50 și este opera arhitecților Tiberiu Ricci, Leon Garcia, Jean Beral și Mihai Ricci. Revista Arhitectura, nr. 9-10 din 1952, dedică un amplu material clădirilor reprezentative din București și din România, construite imediat după instaurarea comunismului.
Articolul “Expoziția Arhitectură în R.P.R” la Moscova descrie cu elan socialist, în limbă de lemn cu accent sovietic: Teatrul Muzical din București (Opera Română), proiect semnat de prof. dr Octav Doicescu, Casa Scânteii (arh. Horia Maicu), Clubul Dinamo, blocuri muncitorești, dar și Casa Radiofoniei, exemplu de arhitectură modernistă în plin socialism.
Textele cuvântărilor mareșalului Antonescu și ale generalilor săi, rostite la Radio în timpul războiului, capete de acuzare la Tribunalul Poporului
Dacă în 1940, emisiunile de radio se numeau “Ora Națiunii, Viața Ostașului, Ora Germaniei, Ora Italiei, Ora Răniților, Ora ostășească italo-română și Ora ostășească germană-română”, în iunie 1946, toți cei care au susținut conferințe la “Ora Ostașului” au fost deferiți Tribunalului Public, Acuzator Public, cabinetul IX, conform Arhiva SRR, 109/1945. În septembrie este dat Decretul-Lege de epurare a Administrației Publice de “elementele fasciste”.
La 28 aprilie, 1945, Tribunalul Poporului, solicită SRR textele conferințelor radio rostite de următorii: Ion Antonescu, Mihai Antonescu, George Leon, Constantin Petroviceanu, Mihail Sturdza, generalii Pantazi, Dobre, Dumitru Popescu, Iacobici, Radu Rosetti, Potopeanu. Lista este uriașă, de la Henric Otetelașanu la inginerul Bușilă. Radioul național devine Comitetul Radio de pe lângă Consiliul de Miniștri al RPR. (sursa, Societatea Română de Radiodifuziune, srr.ro).
În 1952 se dă în folosință actuala clădire a Radioului, realizată după planurile vechi ale SRR, din timpul administrației lui Vasile Ionescu, strălucit director în perioada interbelică
“Complexul Casei Radiofoniei este menit să adăpostească serviciile administrative, tehnice și de exploatare ale Comitetului de Radio. Într-un viitor apropiat Complexul va fi astfel completat, încât va putea satisface nu numai nevoile Radiofoniei, dar și ale Televiziunii în fază experimentală. Proiectarea Casei Radiofoniei a început în anul 1949. În vara aceluiași an s-au și turnat o bună parte din fundații, astfel că la finele lunii decembrie 1949, cadrele de beton armat ale uneia din aripile Complexului erau gata ridicate pe înălțimea celor 6 etaje. (Sursa, Biblioteca Uniunii Arhitecților din România,“Revista Arhitectura, 1952- nr 3, “Probleme plastice la Casa Radiofoniei”, articol semnat de arh. L. Garcea).
Vasile Ionescu. Foto credit: Arhiva Radiodifuziunii Române, radio-arhive.ro.Sursa: Biblioteca Uniunii Arhitecților din România, Revista Arhitectura, 1952.
“Acest amplasament prin încadrarea lui de vechi străzi bucureștene, cu un traseu frământat, ridica o serie de piedici în organizarea arhitectonică a maselor mari ale ansamblului. Amplasamentul construcției a fost în primul rând dictat de existența nucleului inițial al Radiodifuziunei și în același timp de o serie de condiții tehnice specifice Radiofoniei. Axul principal al compoziției a fost trasat pe bisectoarele unghiului format de străzile adiacente, ax pe care se va trasa și o nouă arteră legând una dintre străzi cu piața ce se proiectează în fața Casei Radiofoniei”.
“Intrarea publicului se face printr-un portic monumental, decorat cu statui și capitele inspirate după cele de la Hurezi”
“Complexul Casei Radiofoniei, în afara încăperilor pur tehnice și a birourilor, are ca extrem de importantă componentă, un mare studio de concert. Pe ansamblul acestei săli, cu foaierele și anexele sale, s-a pus accentul unei plastici mai pronunțate și pe fațadă. Intrarea publicului se face printr-un portic monumental, sprijinit pe pile cu antablamentul decroșat la fiecare pilastru și decorat cu statui la partea superioară. Capitelele sunt inspirate după cele de la Hurezi iar profilele sunt interpretate într-o modenatură simplificată. Ușile de la intrare au bogate decorațiuni în alamă. Fațadele laterale ale foaierelor, sub aceeași înălțime de cornișă, au o arhitectură mai plată, pentru ca interesul privitorilor să se oprească pe motivul central al intrării.
„O colonadă svelta înconjoară restaurantul de la ultimul etaj”
Jocul frămîntat de volume, de umbre și lumini a sălii de concert se proiectează în mod fericit pe masele liniștite și ample ale grupurilor administrative și tehnice. Înălțimile diferite ale acestor grupuri formează un crescendo plăcut ochiului și se termină cu o colonadă svelta ce înconjoară restaurantul de la ultimul etaj. În unele studii, coronamentul ansamblului, colonada, era completată cu o serie de pinacoli, care aduceau o vibrație suplimentară prin dantelarea lor pe cer’ (“Revista Arhitectura, 1952- nr 3, “Probleme plastice la Casa Radiofoniei”, articol semnat de arh. L. Garcea).
Foto credit: Arhiva de fotografii și diapozitive a UAR.
Studioul de Concerte “Mihail Jora”, proiectat de Tiberiu Ricci, arhitectul care și-a pus semnătura și pe Sala Palatului
Primul concert în Studioul de Concerte “Mihail Jora” a fost dat în anul 1960 de violonistul David Oistrah în noua sală cu multiple funcțiuni. În prezent, într-un București care duce lipsă de studiouri de concerte cu acustică performantă, Studioul Radio este situat al doilea după Ateneul Român. Descrierea proiectul a fost făcută de arh. Tiberiu Ricci în revista „Arhitectura R.P.R”, nr. 6, 1960, sursa: Biblioteca Uniunii Arhitecților din România.
Arhitect Tiberiu Ricci, 1913-2000.Foto credit: Biblioteca Uniunii Arhitecților din România.
„Cerințele de ordin acustic au impus tratarea tridimensională a spațiului cu materiale reflectante și capabile de a vibra”
“Îmbinarea armonioasă a celor două condiții, funcțiune-estetică, a necesitat studii îndelungate și o colaborare intensă și sinceră cu colectivele de specialități, atenție acordându-se în special rezolvărilor de ordin acustic. Studiul de detaliu a început în anul 1958. Alegerea materialelor pentru tratamentul acustic și de finisaj a cerut preocupări continue și deseori încercări de laborator pentru materialele de finisaj. Posibilitățile de alegere a materialelor au fost totuși relativ reduse, date fiind cerințele de ordin acustic, care au impus, în cazul de față, tratarea tridimensională a spațiului cu materiale reflectante și capabile de a vibra” (Sursa: Biblioteca Uniunii Arhitecților din România, “Studioul de Concerte al Radiodifuziunii și Televiziunii”, articol semnat de arh. Tiberiu Ricci în Revista “Arhitectura R.P.R”, nr. 6, 1960˝).
Foto credit: Arhiva de fotografii și diapozitive a UAR.Foto credit: OAR.
“Plecând de la formă în plan și raportul convenabil al celei de a treia dimensiuni, până la curba aleasă pentru plafon și legătura strânsă în rezolvarea acestuia cu sistemele de structură, de climatizare și iluminat alese, și până la ultimul detaliu, al tratării cu materiale corespunzătoare de absorbție și reflecție a pardoselei și a mobilierului oferit publiculuu auditor, toate problemele de detaliu ale studioului de concert au necesitat o continuă colaborare a tuturor specialiștilor, pentru ca imaginea arhitecturală de interior să poată ajunge la formulă unitară, o expresie sinceră și un efect plastic satisfăcător”.
Foto credit: Biblioteca Uniunii Arhitecților din România.
„Un studio tipic de transmisiuni radiodifuzate, dublat în partea sa funcțională și de preocuparea exigențelor unui public amator de audiții directe de înaltă calitate sonoră”
‘Noua Sală are o funcțiune unică: studio de concert cu public auditor- adică aceea de a pune în valoarea sa optimă și în mod natural interpretările muzicale, orchestrale și vocale, atât pentru transmisiunile și înregistrările radiodifuzate și televizate, cât și pentru auditorii-spectatori din această sală. Funcțiunea principala rămâne însă posibilitatea de captare, înregistrare și redare optimă prin microfon a producției din Studio, în vederea satisfacerii sutelor de mii de auditori ai aparatelor de radio și televiziune din țară și din străinătate.
Foto credit: Biblioteca Uniunii Arhitecților din România.
Foto credit: Biblioteca Uniunii Arhitecților din România.
„Studioul are o formă trapezoidală, având o dublă carcasă spațială independentă de restul construcției, pentru a asigura izolarea transmiterii zgomotelor, atât din interior, cât și din exterior”
Proiectarea studiourilor curente de Radiodifuziune aplică în mod normal formulele ideale impuse de obținerea unor curbe optime ale timpului de reverberație în funcție de frecvențele specifice producției pentru care este destinat studioul respectiv- vorbire, cor, formații orchestrale mici sau mari, etc. Studioul de concert și toate anexele sale tehnice și publice sunt prevăzute cu instalații de condiționarea aerului, care realizează parametrii climatici (temperatură, umiditate și puritate) în limitele zonei de confort, atât vara, cât și iarna. Aceste limite se mențin iarna la 20-22 grade C, iar vara la 23-25 C și în anexe, hol, foaiere, garderobe, bufet, camere de mașini, labavouri, wc-uri. (Sursa: Biblioteca Uniunii Arhitecților din România, “Studioul de Concerte al Radiodifuziunii și Televiziunii”, articol semnat de arh. Tiberiu Ricci în Revista “Arhitectura R.P.R”, nr. 6, 1960˝).
Instalații de aer condiționat , performante pentru anii ’60, asigură o temperatura plăcută vara și iarna în Studioul de Concert
Vara, răcirea și uscarea aerului se fac într-o primă treaptă prin pulverizarea de apă la 14 grade C, furnizată prin două puțuri de mare adâncime, acționate prin pompe submersibile de 50 m3 pe oră, având o putere de 20 kw. În treapta a două se folosesc baterii de răcire uscate, alimentate de o stație de compresoare frigirifice. Pentru iluminatul general al studioului de concert și al anexelor tehnice și publice a fost adoptat iluminatul incandescent. Pentru anexele necesare deservirii executanților- cor și orchestra- s-a prevăzut iluminatul fluorescent.
Materialul pentru finisajul pereților Studioului propriu-zis este acela arătat la tratarea acustică a pereților, la care se poate preciza calitatea deosebită a furnirului cu intarsii de stejar natur. Incadrarea panourilor s-a făcut cu baghete masive, profilate, de lemn de paltin. Același lemn masiv de paltin a fost utilizat pentru baghetele difuzante de pe părțile laterale ale fundului sălii, cât și pe soclul reflectant al orgii. Materialul lemnos este tratat în tonuri naturale. Coloritul deschis, pastelat al pereților este subliniat de culoarea cobalt, compactă, a capitonajului mobilierului metalic rezervat publicului și orchestrei. (Sursa: Biblioteca Uniunii Arhitecților din România, “Studioul de Concerte al Radiodifuziunii și Televiziunii”, articol semnat de arh. Tiberiu Ricci în Revista “Arhitectura R.P.R”, nr. 6, 1960˝).
Foto credit: SRR.
„Efectele de lumină se obțin prin cele 6 scafe de iluminat indirect, care sunt pătrunse de cele 110 puncte de lumina directă dispuse de-a lungul undelor plafonului sălii și împrăștiate pe ultima undă de deasupra podiumului”
Plafonul executat în 6 trepte, ușor vibrat de reiurile prefabricatelor, este colorat în bleu-azur, opunându-se pardoselii de plastic colorată gri deschis, asemenea scheletului metalic al scaunelor. Vestibulul și holul de acces au pereții tratați în culoare albastru-cobalt, ancadramentele de uși și ferestre, precum și spaleții laterali ai stâlpilor structurali fiind acoperiți cu marmură de Căprior în placaje și profile masive.
Balustradele sunt executate din marmură de Rușchița, la fel cu treptele scărilor de acces în sală și la loji. Pardoseala holului și a garderobei este executată cu marmură de Alun. Fumoarele laterale au pereții tratați în culoare galben-crom pastelată, subliniată de ancadramentele de uși și ferestre din marmură de Caprior.
Pardoseala este executată cu marmură de Bărăști punctată cu plăci de Alun. (Sursa: Biblioteca Uniunii Arhitecților din România, “Studioul de Concerte al Radiodifuziunii și Televiziunii”, articol semnat de arh. Tiberiu Ricci în Revista “Arhitectura R.P.R”, nr. 6, 1960˝).
Foto credit: Arhiva de fotografii și diapozitive a UAR.
„Foaierele laterale sunt tratate absorbant, pereții fiind lambrisați cu elemente de panel furniruit cu nuc”
Pardoseala cu mochetă în tonuri vernil deschis continuă până la tamburii de liniște, ai căror pereți sunt acoperiți cu panouri de material plastic de culoare galben-crom cu ancadramente și baghete de lemn de paltin natur. Întregul mobiliier este executat în culori armonizate cu încăperile respective, având o siluetă joasă, accentuat opusă proporțiilor dominante ale încăperilor.
Foto credit: Arhiva de fotografii și diapozitive a UAR.Foto credit: Arhiva de fotografii și diapozitive a UAR.
Anii ’80. “Pe calea undelor – Cuvântul Partidului” și emisiunile “Gospodar-Consiliul Popular”, “Uniți în trunchiul nemuritor de Țară”, “Copilăria și Pacea”
Vom încheia cu emisiunile Radioului național din anii ’80 când totul era dedicat “amplasării raționale a forțelor de producție și resorturilor autodepășirii”. Câteva titluri de emisiuni stau mărturie pentru atmosfera acelor timpuri, în care românii încercau să prindă posturi străine. Iată ce puteai să auzi: “Frontul democrației și unității socialiste-coeziunea națiunii noastre”, programele: “Noi, Județul, Țara”, “Noi despre noi înșine”, spectacole muzical-literare în care sunt proslăvite “marile succes obținute de poporul român pe calea socialismului sub conducerea partidului și a secretarului său general, Nicolae Ceaușescu”, “Cultivarea prin opere originale și valoroase a înălțătorului sentiment al dragostei de patrie și popor”. “Tineretul, primăvara țării”. “La vetrele neatinse ale muncii”, “Aici tinerii și-au pus semnătura”, “Meridianele Tinereții”. “Sub flamura Partidului, spre viitorul nostru comunist”. „Partidul, Arhitectul Vieții”, “Om între oameni pentru oameni Om”, “Omagiu omului de oameni”, Pagini corale: “De slavă și de mulțumire vers și cânt pionieresc, președintelui țării”, “Cum ne pregătim pentru recoltele viitoare, Femeile patriei, opțiuni și angajare revoluționară”.
Foto credit: Arhiva de fotografii și diapozitive a UAR.Foto credit: Arhiva de fotografii și diapozitive a UAR.
Evenimentele din decembrie 1989 surprind Radioul public într-o atmosferă de sărbătorire a Congresului al IV-lea. Din cutia cândva magică răsună doar cântece revoluționare
22 decembrie 1989. La orele prânzului, pe programul 1 figurează emisiunea “Un univers cât un ghiozdan”. În fapt s-a transmis pe toate programele cântece revoluționare și s-a dat citire Decretului prezidențial cu privire la instituirea stării de necesitate pe întreg teritoriul țării “ca urmare a încălcării grave a ordinii publice prin acte de vandalism și distrugerea unor bunuri obștești”. La orele prânzului se trasmite în direct pe TV și Radio intervenția unor simpli cetățeni care au ocupat Radioul ca să anunțe plecarea lui Nicolae Ceaușescu. (Sursa srr.ro).
Mulțumesc Bibliotecii Uniunii Arhitecților din România pentru sprijin în realizarea acestui articol.
Foto credit: Studiourile Buftea.
„Make Bucharest Great Again” vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare. Ce am mai scris se află aici:
Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” va încânta bucureștenii încă o dată. Pe 28 mai, va concentra la Sala Radio. Intrarea se face pe bază de bilet. Corul Național de
Sala Radio reia concertele cu public în luna iunie după câteva luni în care toate evenimentele stagiunii au fost transmise live online. Primul concert pentru care se vor putea achiziţiona bilete
Evenimentul, primul de anul acesta la Sala Radio, va avea loc fără public şi va fi transmis live pe pagina oficială de Facebook a Orchestrelor şi Corurilor Radio şi pe cea a postului Radio
