ÎN BUCUREȘTI

Alin Stoica, prima reacție după un posibil blocaj la Primărie din cauza lui Nicușor Dan: Documentele nu sunt însă nule

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a venit, luni, cu noi explicații după ce s-a descoperit că îmbolnăvirea primarului Nicușor Dan ar putea să aibă efecte adverse asupra Bugetului Capitalei și a tuturor documentelor semnate în perioada respectivă.

Totuși, conform Prefectului Capitalei, Alin Stoica, bugetul municipalităţii nu este în pericol prin nelegalitatea desemnării city managerului Diana Pungă ca înlocuitor al primarului general Nicuşor Dan pe durata cât acesta s-a aflat în izolare, după ce fiica lui s-a infectat cu COVID-19, scrie Mediafax.

 Reacția lui Alin Stoica

„Înlocuitorul primarului poate fi doar un viceprimar, conform legii. Acest lucru a fost semnalat de Prefectură, printr-o adresă oficială. Documentele semnate de city manager în locul primarului nu sunt însă nule. Ele pot fi anulate, dacă sunt atacate în instanţă de o persoană care se consideră vătămată de acest lucru. Referitor la buget, el a fost votat de CGMB, nu aprobat de city manager, aşa că nu este niciun pericol pentru buget”, a explicat Alin Stoica, într-o declaraţie de presă.

Acesta a mai spus că nu este obligatorie o acţiune în instanţă.

Prefectura a semnalat primarului nelegalitatea deciziei prin care city managerul este înlocuitor şi primarul are posibilitatea intrării în legalitate. Nu este obligatorie acţiunea în instanţă

 Bugetul, atacat în instanță

Întrebat de jurnalişti referitor la faptul că bugetul ar fi atacat în instanţă pe această temă, el a subliniat că Prefectura nu a iniţiat acţiuni în Justiţie. „Nu ştiu cine a atacat, Prefectura nu a iniţiat acţiuni în instanţă”, a adăugat Alin Stoica.

Printr-un document trimis Primăriei Capitalei, la mijlocul lunii mai, Prefectura Municipiului Bucureşti a atras atenţia asupra nelegalităţii desemnării city managerului ca înlocuitor al primarului.

„V-am semnalat nelegalitatea Dispoziţiei nr. 355/19.04.2021 privind delegarea atribuţiilor primarului către administratorul public, pe perioada incapacităţii temporare de muncă a primarului, motivat de decizia de carantinare luată de autorităţile în drept. Astfel, în raport de dispoziţiile art. 152 alin (4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârea nr. 398/21.12.2020 privind alegerea viceprimarilor municipiului Bucureşti prin care se aleg în funcţia de viceprimari ai municipiului domnul Bujduveanu Stelian şi domnul Tomescu Horia, fără a se fi desemnat care dintre aceştia exercită primul calitatea de înlocuitor de drept al primarului, îmbracă aspecte de nelegalitate”, se precizează în documentul Prefecturii semnat de Alin Stoica.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button