„Alice în Țara Minunilor”, o nouă expoziție imersivă la MINA, se deschide pe 15 februarie. Scene din poveste prind viață la muzeul din Pipera

10 feb. 2025
1349 afișări
„Alice în Țara Minunilor”, o nouă expoziție imersivă la MINA, se deschide pe 15 februarie. Scene din poveste prind viață la muzeul din Pipera
„Alice în Țara Minunilor”, o nouă expoziție imersivă la MINA, se deschide pe 15 februarie. Scene din poveste prind viață la muzeul din Pipera. Sursa foto: Facebook/ MINA

Săptămâna aceasta se va deschide o nouă expoziție imersivă la MINA – Museum of Immersive New Art. Expoziția se numește „Alice în Țara Minunilor” și va fi putea fi vizitată timp de șase luni.

Alice în Țara Minunilor, un nou show imersiv la MINA

Museum of Immersive New Art (MINA) lansează sâmbătă, pe data de 15 februarie, un nou spectacol imersiv, intitulat „Alice în Țara Minunilor”. Show-ul este conceput și realizat de echipa MINA Creative Studios și va putea fi văzut de public timp de șase luni, în spațiul imersiv al muzeului din Capitală.

Spectacolul multimedia transformă celebra poveste a lui Alice într-o experiență multisenzorială unică, cu proiecții spectaculoase, sunet ambiental și efecte interactive. Organizatorii spun că scopul expoziției este de a transforma povestea în realitate.

Fiecare scenă din poveste este reinterpretată prin metafore vizuale inedite, transformând-o într-o călătorie poetică, plină de culoare și simbolism.

Vizitatorii vor pătrunde într-un univers unde:

  • Căderea prin vizuina Iepurelui Alb este ilustrată printr-un vortex gigantic în formă de ceas de buzunar.
  • Oceanul lacrimilor lui Alice devine o mare strălucitoare, cu sticle uriașe și prăjituri plutitoare.
  • Petrecerea nebună a Pălărierului se desfășoară într-o grădină uriașă, unde ceștile supradimensionate și prăjiturile colorate creează o atmosferă feerică.
  • Croquet-ul Reginei de Cupă prinde viață cu flamingo animate și cărți de joc vii, oferind o experiență interactivă și plină de dinamism.

Spectacolul transformă fiecare moment iconic într-o explozie de imagini și sunete, creând o experiență unică pentru toate vârstele.

Biletele se pot cumpăra de AICI.

Alice în Țara Minunilor
Alice în Țara Minunilor. Sursa foto: MINA

„Da Vinci. The Immersive Show”, o altă expoziție imersivă ce poate fi vizitată

Pe data de 1 februarie 2025, MINA a deschis expoziția „Da Vinci. The Immersive Show”, care este primul spectacol imersiv din România dedicat unuia dintre cei mai influenți inovatori din istorie, Leonardo Da Vinci.

Spectacolul îmbină tehnologia de ultimă generație cu o narațiune artistică captivantă. Publicul este invitat să pătrundă în gândurile lui Da Vinci, să exploreze invențiile sale vizionare, să descopere Orașul viitorului, inspirat de desenele sale, și să pășească în atmosfera atelierului său de creație, unde ideile prindeau viață.

Biletele se pot cumpăra de pe site-ul MINA.

Te-ar putea interesa și:

Cookies