Alice Cooper, Joe Perry şi Johnny Depp revin în București! Când urmează să aibă loc concertul și unde

09 dec. 2020
20 afișări
Alice Cooper, Joe Perry şi Johnny Depp revin în București! Când urmează să aibă loc concertul și unde

Sunteți pregătiți de concerte pentru anul 2021, în București? Noi abia le așteptăm!

Când o să aibă loc concertul în București?

Supergrupul The Hollywood Vampires, fondat de Alice Cooper, Joe Perry (Aerosmith) şi actorul Johnny Depp, va cânta la Bucureşti la finalul lunii august 2021.

Concertul este programat să aibă loc pe 31 august 2021, la Romexpo, potrivit unui anunţ făcut de organizatori pe Facebook.

Bilete

Primele 500 de bilete din fiecare categorie au preţuri promoţionale şi vor putea fi cumpărate începând cu 14 decembrie, ora 10:00, de pe iabilet.ro. În total, vor fi puse în vânzare 10.000 de bilete.

The Hollywood Vampires a lansat în vara lui 2019 al doilea album de studio, „Rise”, alcătuit în mare parte din compoziţii proprii.

The Hollywood Vampires

Supergrupul The Hollywood Vampires a fost fondat în 2015. A lansat albumul omonim, de coveruri, în luna septembrie a aceluiaşi an, un tribut adus grupului cu care Alice Cooper obişnuia să consume alcool în anii ’70, din care făceau parte, printre alţii, John Lennon, Keith Moon, Marc Bolan şi Harry Nilsson. Pentru acest disc, trupa a colaborat cu artişti precum Slash, Paul McCartney, Brian Johnson şi Dave Grohl.

Trupa a concertat la Bucureşti în 2016, când, membrilor fondatori – Alice Cooper, Joe Perry (Aerosmith) şi actorul-muzician Johnny Depp – li s-au alăturat Robert DeLeo (Stone Temple Pilots), Matt Sorum (Guns N’ Roses şi Velvet Revolver), Tommy Henriksen (Alice Cooper Band) şi compozitorul şi multi-instrumentistul Bruce Witkin.

Sursă foto: iaBilet.ro

Cookies