BAZAR

Alianță pe piața media: Realitatea TV – Prima TV – Adevărul

Deocamdată nu este cazul să vorbim despre așa ceva, spune Rareș Bogdan, Directorul editorial al Realitatea TV, pentru Reporter Virtual.

„Este un prim pas, punem tot ce avem împreună pentru a exploata conținutul ambelor părți. Ulterior, se va putea discuta și despre achiziții”, spune Bogdan.

„Avem, împreună, o televiziune de știri, una generalistă, una de business, un ziar quality, un tabloid care vinde foarte bine (este nr. 1 la vânzări) și câteva reviste. Avem două site-uri puternice, realitatea.net și adevarul.ro. Vom crea conținut unul pentru celălalt, vom folosi conținutul comun pe mai multe canale, ne vom coordona”, declară Rareș Bogdan.

Emisiunile Adevărul TV, care acum sunt transmise online, vor fi preluate și difuzate și de Realitatea TV. Cum va funcționa noua construcție: „Vom avea un Consiliu Managerial, pe de o parte, și un Consiliu Editorial, de cealaltă, care vor coordona activitățile specifice ale celor două grupuri care vor funcționa ca unul singur. În ambele consilii vor intra oameni și de o parte, și de cealaltă”, spune Rareș Bogdan, care nu a vrut să dea, deocamdată, nume ale membrilor din aceste consilii.

În cursul săptămânii viitoare, Realitatea Media și Adevărul Holding vor oferi detalii publice fie într-o conferință de presă comună, fie într-un comunicat de presă comun. Cristian Burci nu a comentat deocamdată informațiile obținute de Reporter Virtual.

Realitatea Media deține printre altele, Realitatea TV și Money Channel TV. Cristian Burci deține Prima TV și Adevărul Holding, cu cotidianele Adevărul și Click.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button