Alexandru Rafila ia în calcul demisia de la ministerul Sănătății. Spune că pleacă în cazul în care Guvernul nu-și asumă răspunderea pentru certificatul verde obligatoriu la muncă

22 dec. 2021
2054 afișări
Alexandru Rafila ia în calcul demisia de la ministerul Sănătății. Spune că pleacă în cazul în care Guvernul nu-și asumă răspunderea pentru certificatul verde obligatoriu la muncă
Alexandru Rafila ia în calcul demisia de la ministerul Sănătății. Spune că pleacă în cazul în care Guvernul nu-și asumă răspunderea pentru certificatul verde obligatoriu la muncă

Certificatul verde obligatoriu la muncă pare primul mare test pentru rezistența Coaliției, iar Alexandru Rafila, ministrul PSD al Sănătății, declară că ia în calcul demisia dacă nu va fi acceptată angajarea răspunderii Guvernului pentru proiect. “Pot să fac acest lucru, pentru că am o răspundere profesională şi morală pentru cetăţenii României”, spune Rafila.

Într-un interviu pentru Spotmedia, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a fost întrebat dacă ia în calcul demisia în cazul liderii Coaliției nu cad de acord asupra angajării răspunderii pentru certificatul verde obligatoriu la muncă. Iar răspunsul ministrului Sănătății a declarat că da, ia în calcul demisia. E o variantă la care s-a gândit, a răspuns el.

E o întrebare foarte bună. Pot să fac acest lucru, pentru că am o răspundere profesională şi morală pentru cetăţenii României. Şi dacă se va tergiversa şi repeta exerciţiul de imagine politică din vară, în mod evident, ar fi o soluţie onorabilă”.

Declarația aceasta privind eventuala sa demisie vine după ce Alexandru Rafila a negat informaţiile referitoare la condiţionarea rămânerii sale în Guvern de adoptarea certificatului verde obligatoriu la muncă.

Cerificatul verde obligatoriu la muncă. „Legea Rafila” – ce înseamnă

Ministrul Sănătății mai spune și cum ar urma să funcționeze certificatul verde obligatoriu: în trei săptămâni de la prima creştere a numărului de cazuri. Alexandru Rafila a exemplificat cu situația din vară. Atunci, creşterea a început pe 5 iulie. Certificatul ar fi intrat în vigoare la trei săptămâni după acel moment, adică pe 1 august.

Din punctul meu de vedere, procedura aplicabilă este asumarea răspunderii Guvernului. PSD sprijină soluţia, rămâne de văzut dacă şi-o vor asuma partenerii noştri de coaliţie. Dacă vom tergiversa lucrurile, vom ajunge ca certificatul verde să fie aprobat foarte târziu şi efectele lui vor fi minime”, a mai spus Alexandru Rafila

Ieri (marți, 21 decembrie) , a tot circulat pe surse informația potrivit căreia Alexandru Rafila ar fi condiţionat rămânerea sa la Ministerul Sănătăţii de adoptarea legii care introduce certificatul verde obligatoriu la muncă. E crede că reglementarea este absolut necesară pentru că este nevoie de un instrument în cazul în care apare un nou val pandemic.

Dacă nu apare un val pandemic atunci avem doar un cadru legal. Dacă nu trece certificatul verde, avem cu toţii o problemă, nu suntem responsabili pentru ceea ce se întâmplă.”, a declarat Alexandru Rafila.

Coaliția tot face testul certificatului verde. Iese negativ

Liderii PDS și PN, Marcel Ciolacu şi Florin Cîţu, s-au întâlnit ieri la Parlament pentru a discuta despre acest proiect de lege, dar n-au ajuns la nicio concluzie comună. 

Și, în doar două zile, Parlamentul intră în vacanţă până în februarie, În aceste condiții, Ecexutivul mai are exact aceste două zile să încerce să impună proiectul lui Alexandru Rafila, prin asumarea răspunderii Guvernului.

Doar că proiectul de lege al ministrului Sănătății nu e singura propunere pe acest subiect care a intrat în procedurile parlamentare. Mai este și cel al lui Florin Cîţu care, pentru ca “Legea Rafila” să meargă mai departe, trebuie fie retras, fie respins definitiv de Legislativ,.

 

 

Cookies