Alexandru Odobescu: gută, opiu și obsesia pentru Hortensia. Patima amoroasă care a făcut Bucureștiul să vuiască

27 mart. 2023
1291 Afișari
Alexandru Odobescu: gută, opiu și obsesia pentru Hortensia. Patima amoroasă care a făcut Bucureștiul să vuiască
Alexandru Odobescu: gută, opiu și obsesia pentru Hortensia. Patima amoroasă care a făcut Bucureștiul să vuiască Foto simbol; sursa: Unsplash

Alexandru Odobescu (1834-1895) a prins trenul generației Cuza, care a început România asta pe care o avem astăzi. Cu reforme neîmplinite și modernizări neduse la capăt. Spre deosebire de mulți contemporani de-ai noștri, Odobescu știa carte și dobândise eficiența de a face lucrurile temeinic. Nu s-a pierdut, profesional. România lui Cuza avea nevoie de funcționari onești. Și asta a fost, ajungând ministru. I s-au recunoscut meritele, ajungând academician. România lui Cuza avea nevoie de recunoașterea valorii sale. Și a descoperit și promovat “Tezaurul de la Pietroasa”.

România lui Cuza avea nevoie de recuperarea trecutului său și a scris nuvele despre trecut. România lui Cuza avea nevoie să-și arate erudiția și avem un enigmatic și voluptuos “Fals tratat de vănâtoare”. România acelui început avea nevoie și de patimă, de dragoste, și aici Cuza și Odobescu nu s-au dezmințit. Înflăcărările tot mai dese, mai ales ale lui Odobescu, au dus la pârjolul și sinuciderea de la anii 60 ai vieții. Rațiunea omului datoriei și simțirea sa aprigă au ars într-un pârjol cu morfină, deznădejde și compromis public cum altul rar întâlnești între intelectualui României dintotdeauna. I.L.Caragiale i-a privit sfârșitul cu ceva ironie. Ziarele vremii au pus-o la zid pe infama care nu i-a răspuns sentimentelor.

Alexandru avea o rebelă gută, diagnosticată la Paris

Îl dureau articulațiile. I s-au recomandat diverse droguri. Iar guta și drogurile i-au creat lumi paralele, inflamări speciale. Sângele “îl durea”, drogul “îl amețea”. Locuia între durere și vertij. Alexandru a avut parte de înțelegere din partea iubirii, iubite și nevastă.

Era căsătorit cu fiica “bulevardului” Kiseleff și “forfeca” femei, cât putea, și-n afara căsniciei. Era un zeișor al epocii.
În anul sinuciderii. Alexandru era un pic cam mână largă și nu-i ajungeau banii. Alexandru lucra acasă la descrierea Tezaurului de la Pietroasa. Alexandru o cunoaște la o banală întâlnire profesorală pe Hortensia (Reminger) Racoviță. Alexandru încearcă și reușește să-i fie alături Hortensiei în mai multe momente publice. Alexandru crede despre el repede că este imbatabil, că nimeni și nimic nu-i stă-n cale și îi face apropouri Hortensiei. Hortensia nici da, nici ba, nu zice. Alexandru îi vorbește de suferința sa soției. Sașa, soția, un înger. Îl înțelege pe Alexandru. Îi propune să divorțeze pentru ca să nu fie o piedică. Ba, chiar ea vorbește cu Hortensia. Îi spune: „E al tău!” Hortensia nu se gândea la un asemenea pas, la o asemenea nebunie

 Hortensia era o profesoară de școală, respectată și instruită

Scrisese o carte de specialitate, care în epocă, dar și până astăzi, nu are egal. Descrierea geografică a Bacăului. Fusese căsătorită în două rânduri. Cu un Davila, cu care se pare nu consumase căsătoria, Davila iubind bărbații, și cu un oarecare, mort după doi ani de căsnicie. Era confuză, derutată. Îl refuză, firesc, pe Alexandru, cel terminat de gută și opiu.
Gută, opiu, obsesia pentru Hortensia fac o implozie în sufletul lui Alexandru. Rațiunea care-l făcea “un astru” între intelectualii epocii se prăbușește.

Odobescu: „Sunt antrenat cu forţa cea mai irezistibilă, cea mai suveran dominantă, într-o afecţiune foarte puternică pe care n-am mai simţit-o niciodată”

Scria prietenului Demetrescu și soției, draga Sașa: „Nebun n-am fost, dar că, cu inima mea peste fire simţitoare, am căzut pradă uşurinţii şi vulgarităţii simţirilor unei fiinţe fără inimă, fără conştiinţă, lipsită chiar de acea pătrundere de minte ce ar fi făcut dintr-însa sau zână inspiratoare mult-puţinelor mele facultăţi intelectuale. Mi s-a întâmplat să iubesc şi alte femei în viaţa mea şi câteva din acelea au fost pentru mine îndemnătoare la cele mai bune şi mai alese ale mele lucrări. Aceasta însă, pe care am iubit-o mai mult decât pe oricare, a fost adevăratul mormânt al inteligenţei, al iluziilor, ba chiar şi al vieţii mele”.

Presa vremii, dar și Caragiale îi fac Hortensiei un mare rău. Caragiale, de exemplu, obține scrisoarea aceasta deznădăjduită și o publică. Mahalaua ia foc.

Sașa, soție și Hortensia, vis neîmplinit

Sașa încearcă o mediere cu mama Hortensiei. Mama e spurcată rău la gură. Dar spune adevărul: asta nu se poate. Hortensia nu e fitecine să fie la mâna unuia care n-are mintea întreagă. Alexandru, din camera alăturată, aude. Ia morfină cât să ucidă 10 cai, spune doctorul. Corpul rezistă. Sașa se roagă la patul lunatecului ore-n șir să-și revină. Și Alexandru revine la viață.

Urmează ore cumplite în casa Sașei. Mahalaua Bucureștiului află detaliile și bârfește. Hortensia se ascunde, nu merge la școală. Bucureștiul își suspendase bătaia inimii, se spune. Nebunul pare că s-a liniștit. O roagă să plece departe de el, că el a făcut-o de râs, el, el, el e un mare păcătos.

Ea cedează, pănă la urmă câtă răbdare să ai cu un om stăpânit de gută, otravă și obsesie? Alexandru ia din nou morfină. De data asta, cumplit, trupul, în agonie, cedează. Sașa va veghea la căpătâiul și posteritatea lui Alexandru. Hortensia este trimisă în provincie prin ordin de ministru. Da, ea, Hortensia fără altă vină decât faptul că nu-l iubea pe Alexandru. Nu-l iubea și gata. Ce este așa greu de înțeles? Dăduse și peste Alexandru, un îmbătrânit confuz, de celebritate, gută și morfină.

Hortensia va deveni, public, o ingrată, o femeie rea. El, după tiparul lui Eminescu, un neînțeles.

Cookies