Alexandru Bogdan-Pitești, unul dintre cei mai mari escroci pe care i-a văzut Bucureștiul. Povestea celui care era „abonat” la Închisoarea Văcărești

10 apr. 2024
4894 afișări
Alexandru Bogdan-Pitești, unul dintre cei mai mari escroci pe care i-a văzut Bucureștiul. Povestea celui care era „abonat” la Închisoarea Văcărești
Alexandru Bogdan-Pitești, unul dintre cei mai mari escroci pe care i-a văzut Bucureștiul. Povestea celui care era „abonat” la Închisoarea Văcărești. Sursa foto: Dosaresecrete.ro

Escroc, scamator, țepar, extravagant… dacă îi știi povestea lui Alexandru Bogdan-Pitești nu prea îți vin cuvinte „prietenoase” când e momentul să îl descrii. Până la urmă, a postat anunțuri false de angajare și a cerut avansuri în bani candidaților, a fost expulzat din Franța și a pretins că este fiul nelegitim sau nepotul lui Alexandru Ioan Cuza, ajungând „cazat” de mai multe ori la Închisoarea Văcărești. A fost un adevărat personaj al istoriei recente, motiv pentru care vă prezentăm viața sa în rândurile de mai jos.

Numele lui Alexandru Bogdan-Pitești se leagă de mai multe legende urbane din București și din țară – de la escrocherii la a se da drept altcineva, exemple sunt destule și îndeajuns de bogate încât Bogdan-Pitești să poată fi supranumit drept unul dintre cei mai mari escroci din ultimele secole de pe aceste meleaguri.

Excentricul Alexandru Bogdan-Pitești, între artist și escroc

După cum putem deduce din numele pe care l-a preluat, acesta s-a născut la Pitești, pe 13 iunie 1870. Mama sa provenea dintr-o familie de vechi boieri, în timp ce tatăl său a venit aici din Albania. Alexandru Bogdan-Pitești a absolvit un colegiu catolic și, după ce nu reușește să urmeze medicina la facultatea din Montpellier, în cele din urmă ajunge tot în Franța, dar la Paris, unde a studiat Litere și Drept.

În timpul anilor de curs, Bogdan-Pitești este expulzat din Franța. Motivul oficial dat de autorități la acea vreme a fost furtul, deși ar fi fost vorba despre mai multe acuzații îndoielnice. Între timp, Alexandru Bogdan-Pitești susținea că expulzarea sa era cauzată de convingerile sale anarhiste.

„Guvernele elveţian şi francez, neputându-l pedepsi, l-au expulzat. Această chestiune n-a putut fi rezolvată, s-a trecut peste ea, şi Bogdan-Pitești, în prima fază a vieţei lui, a fost primit cu braţele deschise de către societatea noastră, foarte tolerantă de altfel, şi de oamenii de litere şi de artişti, pe atunci foarte puţini, şi boemi ca şi Bogdan-Pitești”, potrivit scriitorului și omului politic Constantin Mille.

Întors în țară, acesta a fost poet, eseist și gazetar, dar și avid colecționar de artă. Acesta a organizat la București în 1896 și prima expoziție internațională dedicată artiștilor independenți, fiind inspirat de expozițiile organizate la Paris.

„Numai la Bogdan-Pitești puteai să bei cafea între Luchieni și Iseri, numai la dânsul puteai vorbi între Ressu și Brâncuși, numai acolo, conversația, delicată și lubrică, rafinată și trivială, își găsea, între pereții ornați, adevăratul cadru. Inteligența lui Bogdan priveghea între noi, gata de replică, neprevăzută, ageră. Pe urma lui rămâne cea mai frumoasă colecție de artă românească din câte avem. Și e prea mult. Poate „rămâne” ceva de pe urma oamenilor care au „existat” în adevăr?”, a consemnat poetul Benjamin Fundoianu despre prietenul său, Bogdan-Pitești.

A pretins că este fiul nelegitim și nepotul lui Alexandru Ioan Cuza

Prietenii și cunoscuții îl considerau extrem de excentric, ciudat, o persoană care se abătea de la normele și dogmele societății – nu se îmbrăca niciodată formal, indiferent de ocazie – în schimb purta mereu o eșarfă la gât. Dar asta nu e cel mai grav lucru când vorbim despre Bogdan-Pitești. Acesta ajunsese „de-al casei” la Închisoarea Văcărești, și asta pentru un motiv bun – era un cunoscut escroc.

Alexandru Bogdan-Pitești a păcălit mai mulți oameni și s-a dat de-a lungul timpului drept urmaș al neamului Bogdăneștilor, neam vechi de boieri, și chiar a pretins că este fiul nerecunoscut al lui Alexandru Ioan Cuza, și alteori chiar s-a dat drept nepotul domnitorului.

Alături de alți oameni de cultură, a înființat Societatea Ileana, care avea ca scop promovarea și susținerea artiștilor independenți și avangardiști. Totuși, de această instituție se leagă și un episod notoriu de escrocherie semnat de Bogdan-Pitești. Acesta a ajuns în fața instanței după ce a păcălit mai multe persoane că le va angaja pe posturi de casieri, încasatori sau administratori la „Ileana”, și le-a cerut sume de bani drept avans. Când venea vorba despre angajare, acesta dispărea și nu le mai oferea înapoi banii.

„Toţi prietenii lui erau alarmaţi. Bogdan-Piteşti însă era impasibil. Drapându-se în dispreţul său pentru toate aceste prejudecăţi, el îşi făcea o glorie din faptele lui, mergea la judecătorul de instrucţie cu fruntea sus, cu verbul ridicat, indignat faţă de acei pe care îi sărăcise. În fiecare zi erau scene tragi-comice între Bogdan-Piteşti şi partea civilă, care voia să-l sfâşie. Au fost câteva luni de scandal, apoi lucrurile s-au aranjat, familia lui a despăgubit pe cei păgubiţi care şi-au retras plângerile, aşa că tribunalul în lipsă de reclamaţii a achitat pe Bogdan-Piteşti, redându-i libertatea.”, scria Constantin Mille.

În 1889, odată cu instaurarea unui regim conservator, Alexandru Bogdan-Pitești a profitat și a răspândit în rândul apropiaților faptul că ar fi extrem de apropiat de membrii noului guvern. Ca să își susțină cuvântul, și-a depus candidatura de deputat la colegiul al III-lea Olt. În public își luase o înfățișare aparte: se îmbrăca în port țărănesc, purta o cruce și le spunea locuitorilor din sate că el este nepotul lui Cuza, spunându-le că în schimbul votului le va da drepturi și pământ.

„Circul” lui Bogdan-Pitești a fost anulat de prefectul Colibășeanu, care a păcălit țăranii, spunându-le că alegerile s-au amânat, astfel că candidatul guvernului a câștigat.

Deranjat profund de această manevră, „nepotul” lui Cuza a început să manipuleze sătenii pentru ca aceștia să ceară alegeri din nou. Ca urmare, mii de țărani din Olt au mers la Slatina și au făcut greva foamei preț de trei zile în gara orașului, fiind gata-gata să meargă peste autorități pentru a putea să-l voteze pe Bogdan-Pitești.

La un moment dat, tensiunea a devenit atât de mare încât la fața locului a fost trimisă armata, care a tras focuri de armă în mulțime, incident tragic, care s-a soldat cu zeci de țărani morți pentru visul de a avea drepturi, din cauza scamatoriei lui Bogdan-Pitești. Acesta se afla la București când a fost arestat ca instigator. Procesul a durat mai bine de trei ani, și în cele din urmă, nefiind posibil să fie dus la capăt, s-a încheiat cu amnistierea celor judecați.

„În această ţară nu puteţi cumpăra decât escroci, decât escroci ordinari ca mine.”

În timpul Primului Război Mondial, pe când România încă era neutră, bogatul Grigore Cantacuzino a vândut germanilor pentru a fi transformate în mijloace de propagandă publicațiile Seara și Minerva. Aici intră pe fir Alexandru Bogdan-Pitești, care deși era simpatizant al nemților, a fost de fațadă directorul ziarului Seara, ca să nu bată la ochi această tranzacție. Misiunea sa era simplă – trebuia să îi discrediteze pe toți cei care susțineau intrarea României în război de partea Antantei.

Bogdan-Pitești a fost cap de listă în „scandalul Gunther”, când mai mulți politicieni corupți au primit bani de la nemți, primind suma de 840.000 de lei pentru a contribui la propaganda pro-germană. De fapt, bărbatul ar fi folosit banii pentru a-și lua case, terenuri, mașini și tablouri.

Când nemții și-au dat seama că au fost trași pe sfoară, era prea târziu. L-au arestat pe Bogdan-Pitești care, spre uimirea autorităților a recunoscut totul, senin, oferind anchetatorilor un răspuns care a devenit celebru și care a fost consemnat de I.G. Duca în memoriile sale:

„Da, domnule ofiţer, e adevărat – sunt un escroc, dar aş vrea să știu ce v-aţi închipuit când aţi întreprins acţiunea de corupţie la noi? Aţi crezut oare că veţi putea cumpăra în România oameni cinstiţi? V-aţi înşelat amarnic, în această ţară nu puteţi cumpăra decât escroci, decât escroci ordinari ca mine.”

Și de această dată a ajuns la Închisoarea Văcărești, după care a intrat într-un con de umbră, dar deja nu mai era nicio problemă, banii primiți de la nemți au fost suficienți pentru a duce un trai liniștit până la 12 mai 1922, când moare răpus de un infarct în timp ce vorbea la telefon. Avea doar 51 de ani, și întreaga sa colecție de artă, de-a dreptul impresionantă, s-a risipit în loc să fie valorificată sau donată statului, după cum ar fi dorit Alexandru Bogdan-Pitești.

CITEȘTE ȘI

Hotel Ambasador, clădirea impunătoare din centrul Bucureștiului care a adus pe Magheru aer de New York. Povestea unui simbol

„Cireșica”, povestea restaurantului boem din centrul Bucureștiului unde „vodka se servea în pahare mari de apă, iar apa în pahare mici de vodkă”

Mandravela, cârciuma din mahalaua blestemată de la capătul Bucureștiului. Povestea locului în care paharele n-aveau fund, iar scaunele zburau des

Cookies