Ce cumpără Alexandru Arşinel, pe furiş de soţia lui: Pasiunea ascunsă a actorului

Printre hobby-urile lui Alexandru Arşinel se numără pescuitul, grădinăritul şi filatelia. În ceea ce o priveşte pe cea din urmă, actorul povesteşte că a căpătat-o destul de târziu: pe la 30 de ani, când a primit un album de timbre de la un prieten pe care îl ajutase. În 40 de ani însă, a adunat o colecţie ce valorează circa 5000 de euro.

Primul contact cu timbrele româneşti l-a avut în copilărie, când avea 10 ani. Pe atunci, în vizită la un prieten din Iaşi, au găsit mai multe clasoare cu timbre în pod: „Şi ne jucam cu ele, le lipeam pe geam, de fapt le distrugeam. Nu realizez ce valori oi fi distrus cu el atunci”.

Dar, când a primit primul album de timbre româneşti, nu le-a mai lipit de ferestre. S-a hotărât să  îl completeze, deşi spune că niciodată nu a reuşit să achiziţioneze un timbru care să-l facă bogat: „M-am simţit bogat prin pasiunea pe care mi-am declanşat-o şi pentru că sunt la punct cu seriile de timbre, din punct de vedere cronologic, dar n-am reuşit să am timbrele româneşti pe care mi le-am dorit.”

Spune că, la ora actuală, timbrele au o valoare la vânzare mult mai mare decât altădată, însă sunt şi mai greu de vândut: „Cred că avem una dintre cel mai bine puse la punct tipografii de realizare a unor timbre de o calitate excepţională. Ele fiind şi destul de scumpe. Ce nu reuşim e ca, odată achiziţionate, să le vindem. Nu le mai poţi vinde nici măcar la preţul de cumpărare. Oricum, eu, atunci când mai fac câte o colaborare şi pot să fac rost de nişte bani, le cumpăr fără să ştie nevastă-mea, că m-ar strânge de gât.”

Însă, deşi mai face astfel de investiţii pe furiş, niciodată nu a dat o sumă fabuloasă pe o serie de timbre. Timbrele valoroase pe care le deţine au devenit valoroase cu timpul: „Cel mai scump timbru e cel care în timp a devenit scump. A fost editat într-o serie scurtă şi a fost destul de bine vândut în toată Europa prin anii 70 şi ceva.”

Cu toate astea, actorul regretă că, în prezent, nu mai există cluburi, unde să se adune colecţionarii, să căute timbre şi să facă schimburi.

N-are un timbru preferat, spune că toate îi sunt dragi şi se entuziasmează de fiecare dată când găseşte un timbru mai vechi, pentru care face un schimb, şi-şi completează astfel colecţia: „Am cumpărat, acum doi ani, un clasor întreg de la cineva. 99 la sută dintre ele le aveam, dar i-am dat o sumă acceptabilă. M-am bucurat că, din alea 500-600 de timbre pe care mi le-a vândut, pe unul nu-l aveam. Era un Eminescu cu supra-tipar, din ’56, care chiar îmi lipsea din serie.”

Dezvăluie că mai are zile când îşi ia albumele şi la muncă cu el, doar ca să le privească. Timbrele lui stau în 30 de albume frumoase, aşezate cu grijă, albume pe care vrea să le lase moştenire nepoţilor- deşi încă nu s-au arătat pasionaţi de ele şi, cum sunt mici, nici nu-i prea lase să umble la ele, ca nu cumva să le lipească şi ei pe geamuri. Totodată, odată la câţiva ani, mai urmăreşte şi piaţa: „Să văd cum au evoluat preţurile şi cu cât sunt mai bogat.”

Însă, în ciuda colecţiei impresionate de timbre, actorul nu-şi aminteşte când a trimis ultima dată o scrisoare. Dar adaugă că timbrele n-au legătură neapărat cu  transmiterea de informaţii: „N-are legătură scrisoarea cu timbrul. Timbrele sunt fabricate pentru a fi colecţionate, cele de colecţie nu sunt neapărat şi cele care circulă. Şi oricum, n-am folosit niciun timbru de colecţie pe o scrisoare. Aş zice că e sacrilegiu.”