Primăria Sectorului 3 anunță care este programul din acest weekend al evenimentului „Stagiunea muzicală estivală”, ce are loc în Parcul IOR până pe data de 8 septembrie. În serile de vineri, sâmbătă și duminică (9-11 august) vor urca pe scena de la foișorul de piatră din parc Alesis, Romanița & Band și Fanfara Angely’s, dirijor Marius Firca.
PS3 anunță, printr-un comunicat transmis de Agerpres, că artiștii vor urca pe scenă începând cu ora 20:00. Aceasta va fi ora de întâlnire cu publicul până pe 8 septembrie, când stagiunea ajunge la final.
Bucureștenii sunt așteptați în zilele de 9, 10 și 11 august, la foișorul de piatră din Parcul Alexandru Ioan Cuza, la un nou weekend cu „muzică de suflet”.
Programul concertelor este următorul:
Alina și Romeo Negoiasă formează Alesis. Anul acesta formația a sărbătorit printr-un concert aniversar 20 de ani de proiect „Alesis”. Piese proprii, multe dintre ele ajunse șlagăre, dar și melodii celebre din muzica internațională și românească, în orchestrații personalizate, alcătuiesc un repertoriu vast. Vineri seară bucureștenii vor fi purtați de Alesis pe ritmuri nostalgice.
Romanița & Band aduce sâmbătă, 10 august, pe scena de la foișor o atmosferă plină de energie și o notă de nonconformism. Romanița (Fricosu) a plecat la Paris când avea doar 20 de ani, apoi a revenit în țară pentru facultatea de Regie. Își descoperă marea dragoste pentru muzică, devenind semifinalistă la „Vocea României”, iar din 2015 cântă inclusiv pentru diaspora românească.
Duminică, 11 august, este rezervată muzicii de promenadă, iar Orchestra Angely’s va recrea atmosfera Bucureștiului de altă dată, când în marile parcuri răsuna fanfara duminicală. Sub bagheta dirijorului Marius Firca, este cea mai titrată orchestră de suflători din România, parte a fundației „Cavalerii Daciei” – club UNESCO.
Accesul la eveniment se face din Bulevardul Liviu Rebreanu/intersecția străzilor Baba Novac și Câmpia Libertății, iar accesul este liber.
„Stagiunea muzicală estivală” a început pe data de 19 iulie și se va încheia pe 8 septembrie, anul acesta ajungând la cea de-a XIX-a ediție.
Te-ar mai putea interesa și: