ALERTĂ | Vladimir Putin ar putea folosi arme chimice și biologice la Kiev, avertizează oficiali occidentali

10 mart. 2022
602 Afișari
ALERTĂ | Vladimir Putin ar putea folosi arme chimice și biologice la Kiev, avertizează oficiali occidentali
ALERTĂ | Vladimir Putin ar putea folosi arme chimice și biologice la Kiev, avertizează oficiali occidentali

Oficiali occidentali au „îngrijorări serioase” că Vladimir  Putin ar putea folosi arme neconvenționale în lupta lui pentru Kiev, arme neconvenționale cum ar fi cele chimice și biologice, scrie The Guardian.

Războiul lui Putin în Ucraina – teama de arme neconvenționale

Într-o evaluare, ei spun că un atac „absolut înfiorător” asupra capitalei ucrainene ar putea fi declanșat în Ucraina, în timp ce forțele ruse încearcă să depășească problemele logistice care, din informațiile de până acum, par că au afectat serios trupele care se îndreptau spre Kiev. 

Un oficial occidental crede că posibilitatea ca Putin să folosească arme neconvenționale trebuie luată serios în calcul.

Cred că avem motive întemeiate să fim îngrijorați de posibila utilizare a armelor neconvenționale, parțial din cauza a ceea ce am văzut s-a întâmplat în alte teatre (de război, nota redației). Așa cum am menționat mai devreme, de exemplu, ceea ce am văzut în Siria, parțial pentru că am văzut un pic de pregătire a scenei pentru asta în afirmațiile de tip „steag fals” care apar, precum și în alte indicii. Deci, este o îngrijorare serioasă pentru noi

Temerile au fost exprimate de Marea Britanie și SUA, mai ales după reacția și acuzațiile recente ale Rusiei. Kremlinul a acuzat, fără niciun fel de dovezi, că SUA ar susține laboratoare de arme chimice în Ucraina.

Casa Albă: E o strategie tipică a Moscovei

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki, spune că acest tip de reacție este tipic Moscovei, care ar lansa acuzații asupra altora pentru a distrage atenția de la propriile acțiuni:

Acum, că Rusia a făcut aceste afirmații false, iar China aparent a susținut această propagandă, ar trebui să fim cu toții atenți ca Rusia să folosească eventual arme chimice sau biologice în Ucraina sau să creeze o astfel de operațiune folosind astfel de alerte false.

Psaki a mai spus că nu ar fi pentru prima dată când Rusia  acuză Occidentul de încălcările pe care Rusia însăși le comite:

Acesta este un truc evident al Rusiei pentru a încerca să-și justifice atacul premeditat, neprovocat și nejustificat asupra Ucrainei.

De două săptămâni, oficialii occidentali au avertizat în repetate rânduri asupra posibilității ca Rusia să folosească, în războiul din Ucraina, arme deosebit de letale, cum ar fi bombele termobarice cu vid, care sunt devastatoare pentru corpul uman uman din cauza intensității exploziilor.

Dezvoltarea, producerea și stocarea și utilizarea armelor chimice este interzisă printr-un tratat internațional semnat de 193 de țări. Cu toate acestea, armele chimice au fost folosite de cel puțin 17 ocazii în timpul războiului civil din Siria, potrivit Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW), care a acuzat regimul  lui Bashar al-Assad, regim susținut de Rusia, că se află în spatele mai multor astfel de atacuri. Rusia a încercat să nege că regimul sirian a folosit arme chimice,. 

 

Cookies