Vlad Obu, un individ cunoscut în mediul online pentru scandalurile în care a fost implicat și pentru legătura cu frații Tate, a fost încătușat marți dimineață în trafic de mascați.
Marți, 13 iunie 2023, polițiștii au efectuat mai multe percheziții domiciliare în municipiile București, Cluj-Napoca și pe raza județului Ilfov. Aceștia efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și instigare publică.
Potrivit Gândul, vloggerul Vlad Obu a fost ridicat, marți, alături de alte 30 de persoane după ce procurorii DIICOT au probat că acesta formase un grup specializat în traficul de persoane. Conform anchetatorilor, Obu și ceea ce el numea „soldații săi”, ar fi exploatat sexual cel puțin șapte fete care lucrau în studiouri de videochat.
Victimele ar fi fost recrutate prin metoda loverboy, adică fetele erau păcălite de indivizi cu privire la intenția lor de a forma o relație de căsătorie/ concubinaj și existența unor sentimente de iubire.
În cauză s-a reținut că, în cursului anului 2021, 3 suspecți au constituit un grup infracțional organizat în vederea comiterii infracțiunii de trafic de persoane. Suspecți au creat un sistem prin care au recrutat mai multe persoane vătămate, pe care le-au determinat, inclusiv prin acte de violență, să producă materiale cu conținut sexual explicit pentru o platformă online dedicată adulților și/ sau să producă materiale pornografice prin videochat, beneficiile materiale astfel obținute fiind însușite aproape integral de către suspecți.
Persoanele vătămate au fost recrutate prin inducere în eroare cu privire la intenția de a întemeia o relație de căsătorie/concubinaj și existența unor sentimente de iubire (metoda loverboy).” se arată în comunicatul DIICOT
Acestea ar fi fost, ulterior, adăpostite în locuințe din municipiile București și Cluj, dar și din județul Ilfov. După aceea, persoanele vătămate ar fi fost agresate fizic și constrânse psihic să efectueze materiale pornografice, în scopul obținerii de beneficii financiare importante.
Ulterior, banii ajungeau la Vlad Obu și la restul persoanelor implicate, conform Gândul.
DIICOT mai precizează în comunicatul transmis că tinerele au fost obligate de către membrii grupului infracțional să își tatuze chipurile lor, pentru a fi siguri că le sunt loiale și că lucrează doar pentru ei.
De asemenea, în vederea fidelizării persoanelor vătămate și pentru a se asigura că acestea vor desfășura activitățile strict în beneficiul membrilor grupului, li s-a impus tatuarea numelui și/sau chipului membrului din grup care se ocupa de exploatarea sa.” a mai transmis DIICOT
Până în prezent au fost identificate 7 persoane vătămate care au fost exploatate sexual de grupul infracțional organizat.
La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Serviciul Teritorial Cluj sunt conduse, în vederea audierii, 31 de persoane.
Vlad Obu, pe numele său real Vlad Cristian Obuzic, este din Galați și este cunoscut pentru afacerile sale în industria videochatului.
Bărbatul activează și pe Youtube, unde este gazda unui podcast la care participă diverși invitatați cu care dezbate subiecte specifice acestei industrii.
În luna ianuarie a anului 2023, Vlad Obu a fost săltat de mascați. Polițiștii au efectuat și atunci mai multe percheziții domiciliare în 7 locații din București și din județele Ilfov și Prahova.
Anchetatorii au căutat probe într-un dosar care vizează constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol, potrivit Antena 3 CNN.
Te-ar putea interesa și: