Un tramvai al linie 19 a deraiat pe bulevardul Theodor Pallady, la plecarea de la capătul de linie. Din această cauză, liniile 19, 27 și 49 sunt blocate la acest moment, după cum anunță STB. Bucureștenii sunt informați că a fost înființată și o linie navetă de autobuz.
UPDATE ora 13:15: STB a anunțat că circulația tramvaielor pe Bulevardul Theodor Pallady din Sectorul 3 a fost reluată în urmă cu puțin timp. Mijloacele de transport public au fost afectate pentru 2 ore:
De la ora 13.10, s-a reluat circulatia tramvaielor pe Bd. Theodor Pallady!
Incidentul a avut loc la ora 11:05, la capătul de linie de pe Bd. Theodor Pallady. În acest context, liniile 19, 27 și 49 au fost blocate. De asemenea, STB a anunțat print-un comunicat de presă că anumite vagoane au fost deviate pe Bd. Camil Ressu si Sos. Mihai Bravu:
STB informează că astăzi, 05.06.2025, la ora 11:05, un tramvai al liniei 19 a deraiat pe Bd. Theodor Pallady, la plecarea de la capătul de linie. Din cauza acestui incident, circulația tramvaielor liniilor 19, 27 și 49 este blocată, fiind necesară devierea unor vagoane pe rute alternative, respectiv pe Bd. Camil Ressu si Sos. Mihai Bravu.
Pentru a asigura preluarea bucureștenilor care circulă în mod normal cu cele 3 linii deviate, STB a anunțat că au fost înființate două linii navetă de autobuz: 619 și 627.
Pentru fluidizarea traficului și asigurarea continuității transportului public, au fost înființate două linii navetă, 619, care circulă între capătul de linie Bd. Theodor Pallady și Faur, și Linia 627, care circulă între capătul de linie Bd. Theodor Pallady și Bd. Camil Ressu / Șoseaua Mihai Bravu.
Echipele de intervenție, ale Societății de Transport București se află la fața locului și lucrează deja pentru a remedia situația, astfel încât circulația normală să poată fi reluată.
Pe lângă asta, STB a transmis că a dispus și constituirea unei comisii tehnice care să constate cauzele ce au dus la producerea deraierii. Ulterior, această comisie va propune și o serie de măsuri prin care se dorește prevenirea incidentelor de acest fel.
Nu este singurul incident neplăcut ce a avut loc astăzi la STB. În această dimineață, un total de 10 linii de tramvai și troleibuz au fost blocate pentru o oră din cauza unei avarii la rețeaua ENEL.