Termoenergetica București anunță că 220 de blocuri din zona Bulevardului Mihai Bravu rămân fără apă caldă și căldură. CMTEB transmite că sistarea furnizării agentului termic este necesară pentru integrarea porțiunilor de conductă înlocuită în șantierele ce au fost deschise pentru două obiective POIM, pe Magistrala 2 Sud.
Termoenergetica anunță luni, 13 noiembrie 2023, că aproximativ 220 de blocuri din zona Bulevardului Mihai Bravu rămân fără apă caldă și căldură. Termenul estimat pentru reluarea furnizării agentului termic este 17 noiembrie, ora 23:00.
Este vorba de prima etapă a lucrărilor pentru reabilitarea sistemului de termoficare – LOTUL 1, coordonate de Primăria Municipiului București (PMB) în cadrul proiectului finanțat cu fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), respectiv tronsonul amplasat pe Șoseaua Mihai Bravu în zona cuprinsă între străzile Răcari și Laborator (lucrări în cadrul Obiectivului 1 ) și în zona Spitalului Victor Babeș (lucrări în cadrul Obiectivului 4), transmite CMTEB într-un comunicat.
În această etapă, în cadrul Obiectivului 1, s-au înlocuit aproximativ 550 de metri din conducta cu diametrul de 900 de mm, iar prin lucrările desfășurate în cadrul Obiectivului 4 s-au înlocuit aproximativ 650 de metri din conducta cu diametrul de 700 de mm.
Conducta Magistralei 2 Sud a fost pusă în funcțiune în 1975, această zonă de rețea având aproape 50 de ani de funcționare. Obiectivele 1 și 4 din cadrul POIM sunt deosebit de importante, deoarece prin aceste șantiere se realizează lucrări de modernizare a conductelor ce asigură alimentarea cu agent termic a punctelor termice din Sectorul 2, pe tronsonul cuprins între CTE Sud și Bulevardul Energeticienilor, Șoseaua Mihai Bravu, Șoseaua Ștefan cel Mare și Șoseaua Fundeni.
Pentru că vremea din Capitală a fost deosebit de caldă, lucrările au fost continuate până la această dată. În cadrul acestor două obiective de pe Magistrala 2 Sud nu a fost posibilă realizarea provizoratelor din cauza traseului de amplasare a conductelor.
Tot începând de luni, 13 noiembrie 2023, Termoenergetica anunță că vor fi realizate manevrele de alimentare a punctele termice din Sectorul 4 și Sectorul 5 din CTE Progresu, prin care vor fi asigurați parametrii termici și hidraulici pentru circuitul de încălzire și apă caldă, astfel încât livrarea să fie făcută în condițiile impuse de temperaturile din sezonul rece.
Vă reamintim că în perioada 17-20 octombrie au fost efectuate probele la cald pentru consumatorii de tip urban din Capitală, iar în data de 19 octombrie s-au îndeplinit prevederile articolului 117 din H.G. Nr. 425/1994, modificată prin H.G. nr.337/2018, transmite Termoenergetica.
Te-ar mai putea interesa și: Scurt ghid de comportament la petrecerea de Crăciun a firmei, inspirat și de momentul în care niște bucureșteni mai să se ia la bătaie în parcare la mall