Prefectul Capitalei a convocat luni dimineață, 28 august, Colegiul prefectural al Capitalei, pentru a discuta despre stațiile GPL și benzinăriile dintre blocuri care ar putea fi scoase în afara Bucureștiului. Săptămâna aceasta vor fi făcute controale, iar Rareș Hopincă vorbește despre scoaterea acestora din zonele urbane și amplasarea la periferie.
Pentru Gândul, Prefectul Capitalei a declarat că, din echipele de control fac parte reprezentanți din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Poliției, Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR) și din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM).
Rareș Hopincă a declarat că începând de luni, 28 august, vor începe controalele și se vor finaliza la sfârșitul acestei săptămâni.
Avem aproximativ 400 de stații peco și stații de distribuție a gazului, așa zisele GPL, care vor fi verificate integral în această săptămână, a declarat Prefectul Bucureștiului pentru Gândul.
Prefectul Capitalei vorbește despre scoaterea stațiilor GPL și a benzinăriilor din zona urbană. Hopincă spune că o dezbatere pe acest subiect este absolut oportună.
Trebuie să vină specialiștii și să discutăm condițiile tehnice de avizare, dar din punctul meu de vedere, dezbaterea este absolut oportună, pentru că trebuie să preluăm și noi modele din afara țării și să vedem unde sunt zonele în care au existat cele mai puține incidente și să preluăm exemple de bune practici din afară.
În prezent, stațiile de distribuție GPL pentru autovehicule se construiesc în baza prevederilor Certificatului de urbanism și ale Autorizației de construire. Prefectul Rareș Hopincă a declarat că din cele aproximativ 400 de benzinării și stații de distribuție a gazului, aproximativ jumătate dintre ele sunt amplasate în zone foarte aglomerate.
Putem modifica legislația, astfel încât nu știu dacă, de exemplu, avem clădiri rezidențiale mai mari decât pe P+4, aceste stații să nu poată fi avizate în proximitate. Este doar un exemplu, spune Hopincă pentru Gândul.
Regulile pentru construcția, amplasarea și avizarea instalațiilor GPL sunt stabilite prin Ordinul 73/1161/1999 privind aprobarea „Normativului de proiectare, execuție și exploatare a sistemelor de alimentare cu gaze petroliere lichefiate (GPL) pentru autovehicule”, al Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului.
Amintim că, în luna mai 2023, o explozie a avut loc în Pantelimon, la o stație de alimentare cu gaz comprimat (CNG). A murit chiar persoana care se ocupa de alimentarea mașinii, iar o altă persoană a fost rănită. Mai multe, aici: Explozie la o stație de alimentare cu gaz comprimat (CNG) din Pantelimon. Un om a murit, un altul a fost rănit. Mașina s-a făcut scrum.