ALERTĂ | Se circulă bară la bară pe Autostrada București-Pitești. Centrul Infotrafic: Sunt efectuate lucrări de reparații la partea carosabilă

11 iul. 2023
244 Afișari
ALERTĂ | Se circulă bară la bară pe Autostrada București-Pitești. Centrul Infotrafic: Sunt efectuate lucrări de reparații la partea carosabilă
ALERTĂ | Se circulă bară la bară pe Autostrada București-Pitești. Centrul Infotrafic: Sunt efectuate lucrări de reparații la partea carosabilă | Sursa foto: Facebook - Info Trafic București și Ilfov

Pe Autostrada A1 București-Pitești se circulă, în aceste momente, bară la bară. Centrul Infotrafic a transmis, în dimineața zilei de 11 iulie, că se efectuează reparații la partea carosabilă.

Pe Autostrada A1 București-Pitești se circulă îngreunat din cauza unor lucrări care se efectuează la carosabil

Pe data de 11 iulie 2023, la ora 07:45, Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a transmis că, pe Autostrada A1 București – Râmnicu Vâlcea, se realizează lucrări de reparații la partea carosabilă.

Aceste lucrări impun restricționarea circulației pe prima bandă, până la ora 18:00, între kilometri 24 și 26, pe sensul dinspre București – Pitești.

Pentru a preveni eventuale accidente rutiere, Centrul Infotrafic sfătuiește conducătorii auto să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între autoturisme şi să se asigure temeinic la schimbarea benzii de circulație.

Pe grupul de Facebook Info Trafic București și Ilfov, o persoană din comunitate a transmis că se circulă bară la bară pe Autostrada București – Pitești, de la kilometrul 20, sensul spre Pitești.

În urmă cu doar câteva minute, în jurul orei 13:30, o altă persoană a transmis, în secțiunea de comentarii, că se circulă în continuare în condiții asemănătoare cu cele descrise de autorul postării.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies