UPDATE!
Purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, a declarat, într-o intervenție la Digi24, că lucrările de consolidare a DN1, pe bucata de la Breaza unde s-a surpat terasamentul, ar putea dura două lunI. Acum sunt restricții de trafic, dar scenariul închiderii totale a circulației pe DN1 e luat în calcul:
Nu putem spune cât va dura, dar vom interveni cât de repede se poate.(…) Ani de zile ne-a sărit lumea în cap să rezolvăm cât mai repede, dar graba strică treaba. Vom ține închis cât e necesar. Dacă va continua surparea, va trebui să mergem până la închiderea totală a circulației. Încercăm să o facem doar cu restricționare de trafic, dar nu există o garanție. Nu garantăm că nu vor mai apărea astfel de alunecări.
Reprezentantul CNAIR a mai declarat că, în acest moment, prioritară este stoparea alunecării, după care va începe consolidarea:
Aici surparea a apărut intempestiv. A existat mereu această presiune să intervenim cât mai repede și să deschidem circulația. Aceste soluții de moment vin cu riscuri. Vă amintiți când am intervenit anul trecut pe podul de la Sinaia ce presiune a existat să deschidem circulația cât mai repede? Dacă vorbim de consolidare, până la două luni ar putea să dureze o astfel de intervenție.
ȘTIREA INIȚIALĂ
În ziua în care dinspre București se pleacă masiv spre munte, sunt insituite restricţii de trafic pe DN1, în zona localităţii Breaza, după ce terasamentul s-a surpat, în dreptul localității Breaza, pe o distanță de 60 de metri.
Restricționarea traficului rutier de pe DN1 a fost anunțată, cu puțin timp în urmă, de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova, citat de agenția Agerpres.
Surparea surparea s-a produs pe sensul de mers dinspre Braşov către Ploieşti / București, pe o lungime de aproximativ 60 de metri.
IPJ Prahova anunță că, din cauza suprării terasamentului, se va institui restricţie temporară pe prima bandă, de la kilometrul 99+200 al DN1 până la kilometrul 98+850.
Restricţia va fi semnalizată corespunzător, iar poliţiştii rutieri vor acţiona pentru asigurarea fluenţei traficului în zona respectivă.
DN1 este drumul național care face legătura între București și Oradea, via Brașov. Pe tronsonul București – Brașov apare, aproape la fiecare sfârșit de săptămână, insuportabila aglomerație de trafic, aceasta fiind varianta rutieră pentru a ajunge din Capitală pe Valea Prahovei.
Zilnic, la ieșirea din București către DN 1 circulă aproximativ 53.000 de autovehicule.