UPDATE | Raed Arafat, pus sub urmărire penală în cazul achiziționării unui elicopter SMURD. Șeful DSU acuză o campanie de discreditare a sa, „cu efecte asupra siguranței cetățenilor”

21 apr. 2026
235 afișări
UPDATE | Raed Arafat, pus sub urmărire penală în cazul achiziționării unui elicopter SMURD. Șeful DSU acuză o campanie de discreditare a sa,
ALERTĂ | Raed Arafat, audiat la DNA în cazul achiziţionării unui elicopter SMURD. Șeful DSU acuză o campanie de discreditare a sa, "cu efecte asupra siguranței cetățenilor" | Sursa foto: Dreamstime

UPDATE: Șeful Departamentului pentru Situații de Urgenţă, Raed Arafat, a fost pus sub urmărire penală într-un dosar în care este acuzat, alături de alte 16 persoane, de contrabandă cu un elicopter militar, cu un prejudiciu de aproape un milion de euro, conform Digi24. Parchetul Militar a transmis oficial acuzațiile în acest dosar, fără a indica nume.

Conform procurorilor, pentru soluționarea dosarului de daună privind „Asigurarea CASCO – toate riscurile – a elicopterelor”, asiguratorul avea opțiunea de a achita Inspectoratului General de Aviație (IGAv) al Ministerului Afacerilor Interne valoarea agreată de asigurare în cuantum de 23.343.667,84 lei (5.270.045,79 euro în echivalent) sau de a înlocui elicopterul prăbușit cu o aeronavă în configurație asemănătoare.

Societatea de asigurare și reprezentanții IGAv au convenit asupra înlocuirii elicopterului distrus cu o aeronavă în configurație rezonabil asemănătoare, inclusiv în ceea ce privește echipamentele medicale din dotarea elicopterului.

În contextul procesului de înlocuire a aeronavei distruse, în luna noiembrie 2017, IGAv. a preluat în proprietate noul elicopter pe insula Guernsey (teritoriu care aparținea de Marea Britanie, dar se afla în afara teritoriului în scopuri de TVA al Uniunii Europene), pe care l-a importat în România, iar punerea în exploatare, potrivit specificului autorității, putea fi realizată numai după efectuarea formalităților vamale și acordarea liberului de vamă, inclusiv achitarea sau garantarea drepturilor datorate în vamă.

Din analiza actelor de urmărire penală, s-a constatat că introducerea acestei aeronave în România și exploatarea sa ulterioară au avut loc fără efectuarea formalităților vamale, cu consecința producerii unei pagube bugetului de stat (TVA datorată în vamă) în valoare de 4.435.269,89 lei”, precizează oficialii Parchetului Militar, în comunicat.

Conform procurorilor, persoanele implicate în procedura de reparare a pagubei „au permis asiguratorului să stingă obligația de despăgubire din polița de asigurare prin înlocuirea elicopterului distrus în totalitate în accidentul din mai 2016 cu un alt elicopter, care nu a dobândit caracterul de marfă românească, pentru care nu au fost efectuate formalitățile vamale, căruia nu i-a fost acordat liberul de vamă și pentru care nu au fost achitate drepturile datorate în vamă, de natura TVA în cuantum de 4.435.269,89 lei, sumă ce reprezintă pagubă la bugetul de stat și, corelativ, un folos necuvenit în patrimoniul asiguratorului”.

Știre inițială.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat, este audiat azi la secția militară a DNA, în dosarul achiziționării unui elicopter pentru care nu s-ar fi plătit TVA.

Surse A3-CNN spun că procurorii investighează achiziționarea, în 2017, cu aproximativ 4 milioane de euro,  a unui elicopter SMURD pentru care nu s-ar fi plătit TVA. Prejudiciul estimat de DNA e de aproximativ un milion de euro.

Potrivit acelorași surse, pentru achiziția acestui elicopter ar fi semnat și Raed Arafat, iar mai multe persoane ar urma să fie puse sub acuzare.

Raed Arafat, audiat la DNA, se consideră victima unei campanii de discreditare

Audiera de azi de la DNA  vine după perchezițiile de la sediul Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), de la sfârșitul lunii martie, într-un dosar care ar viza munca fictivă a unor medici.

Atunci, anchetatorii au ridicat inclusiv telefonul lui Raed Arafat.

Într-o reacție publicată cu puțin timp în urmă pe pagina sa de Facebook, Raed Arafat se declară victima unei campanii de denigrare a sa, despre care e convins că va avea efecte și asupra intervențiilor în situațiile de urgență.

Mai jos, punctul de vedere al lui Raed Arafat, în contextul audierii la DNA:

„În contextul anchetelor penale recente, îmi reafirm disponibilitatea deplină de a coopera cu autoritățile competente și de a sprijini orice demers legitim de clarificare a situației.

Cu toate acestea, subliniez că, până în prezent, nu au fost prezentate niciun fel de elemente concrete care să indice existența unor fapte de natură penală. Persistența și extinderea acestor investigații cu privire la persoana mea și la activitatea mea profesională, în absența unor indicii reale și verificabile, ridică serioase semne de întrebare cu privire la temeinicia și proporționalitatea lor.

Arafat: Asemenea demersuri pot avea efecte asupra siguranței cetățenilor

În mod deosebit, atrag atenția asupra faptului că includerea mea în aceste demersuri apare ca fiind forțată și artificială, prin enunțarea unor pretinse teze de complicitate sau de coordonare a unor activități, în lipsa oricărei contribuții ori implicări reale din partea mea în situațiile investigate. O asemenea asociere nejustificată nu poate trece neobservată și este de natură să genereze consecințe semnificative asupra reputației mele, lucru care, de altfel, pare a fi urmărit în mod direct.

În acest context, devine tot mai evident că aceste acțiuni depășesc cadrul strict juridic, conturând caracteristicile unei campanii de discreditare. Așa cum am mai spus, există indicii că aceste demersuri sunt alimentate nu de considerente exclusiv instituționale, ci și de factori de natură personală, ceea ce este incompatibil cu standardele de imparțialitate și echilibru care ar trebui să guverneze orice procedură publică.

Orice afectare nejustificată a credibilității mele în acest domeniu produce consecințe care depășesc planul individual, putând influența negativ încrederea publică în mecanismele de intervenție și în capacitatea instituțională de răspuns în situații de urgență. Într-un sector în care încrederea, coordonarea și autoritatea profesională sunt esențiale, asemenea demersuri pot avea efecte indirecte inclusiv asupra siguranței cetățenilor.”

Sursa foto: Dreamstime

Cookies