Metrorex anunță vineri dimineață, 22 septembrie 2023, că sunt probleme la metrou, pe Magistrala 4. Între stațiile Basarab 2 și Gara de Nord 2 nu se circulă.
UPDATE, ora 09:00: Circulația trenurilor pe Magistrala 4 a fost reluată în condiții normale.
UPDATE, ora 08:15: Metrorex anunță că trenurile de metrou circulă în sistem pendulă pe Magistrala 4, între stațiile Basarab 2 – Grivița și Grivița – Străulești.
Vineri, 22 septembrie, ora 07:38, Metrorex i-a anunțat pe călători că sunt probleme la metrou, pe Magistrala 4.
Mai exact, trenurile de metrou circulă în sistem pendulă între stațiile 1 Mai și Basarab 2. Nu se circulă între stațiile Basarab 2 și Gara de Nord 2.
În această dimineață, în jurul orei 07:05, un tren de metrou s-a stricat în apropierea stației Gara de Nord. Călătorii au fost nevoiți să coboare din trenul de metrou, fiind ajutați de personalul de specialitate Metrorex.
Urmează ca trenul defect să fie retras de pe traseu pentru analiză și remediere. Circulația trenurilor ar trebui să fie reluată în condiții normale în cel mai scurt timp.
Metrorex le cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat.
Mesajul integral al Metrorex:
Circulația trenurilor de metrou a fost reorganizată în sistem pendulă între stațiile 1 Mai- Basarab2. Între Basarab 2 și Gara de Nord 2 nu se circulă.
Astăzi, în jurul orei 7.05 un tren de metrou s-a defectat în apropierea stației Gara de Nord. Călătorii au fost debarcați cu ajutorul personalului de specialitate Metrorex.
În cel mai scurt timp trenul defect va fi retras pentru analiză și remediere, iar circulația trenurilor la metrou va reluată în condiții normale.
Vă prezentăm scuze pentru disconfortul creat!, a conchis Metrorex într-o postare pe Facebook.