ALERTĂ | Incident grav în Cișmigiu: un copac de 10 metri s-a prăbușit peste un loc de joacă din parc. “Copiii fugeau și țipau”

28 iun. 2022
6755 Afișari
ALERTĂ | Incident grav în Cișmigiu: un copac de 10 metri s-a prăbușit peste un loc de joacă din parc. “Copiii fugeau și țipau”
ALERTĂ | Incident grav în Cișmigiu: un copac de 10 metri s-a prăbușit peste un loc de joacă din parc | Sursa foto: captura video Observator News

Un copac înalt de peste 10 metri s-a rupt brusc de la rădăcină, s-a părbușit peste un loc de joacă şi a distrus toboganele şi un chioşc din parcul Cişmigiu. În cădere, a rupt și cabluri de electricitate.  Din fericire, niciun copil nu a fost rănit.

Unii directori din ADP dau vina pe primarul general al Capitalei, pe care îl acuză că refuză de aproape doi ani să semneze avize de defrişare. Nicuşor Dan spune însă că aprobă doar acele toaletări care sunt justificate.  

Copacul s-a prăbușit din senin peste locul de joacă din Cișmigiu

Un martor citat de Observator povestește:  

Eram acolo, stăteam pe o bancă şi dintr-o dată am auzit un zgomot îngrozitor şi mi-am dat seama că un arbore se prăbuşeşte. Toţi copiii fugeau şi ţipau. Bine că nu a căzut în partea asta că s-ar fi prăbuşit peste copii. (…) Eu şi acum sunt înspăimântată pentru că dacă ar fi căzut în partea asta omora copiii.

Responsabilitatea întreținerii parcului Cişmigiu este a Administraţiei Lacuri şi Parcuri, instituţie din subordinea Primăriei Generale a Capitalei. ALPAB spune că arborele căzut era verde şi dădea  semne că s-ar putea prăbuşi.

Dar în București este o problemă mai mare și mai veche cu arborii care se rup și care se prăbușesc la furtuni sau,  după cum arată incidentul din Cișmigiu, cad pur și simplu din senin.

Copacii care cad în „pădurea” instituțiilor care nu se înțeleg

Directorul ADP sector 2, Alin Drugău, dă vina pe primarul general Nicușor Dan, care nu aprobă tăieri de copaci:

 Domnul primar general nu semnează avize în vederea toaletării sau defrişării copacilor care pun în pericol viaţa cetăţenilor. Cad din ce în ce mai mulţi şi e firesc să cadă atâta timp cât nu lucrăm la prevenţie.

La acest fel de acuzații, Nicușor Dan răspundea, pe Facebook, că el aprobă toaletări justificate, le respinge pe cele cu argumentări neconvingătoare:

Am aprobat în ultimele săptămâni doar toaletările corect justificate și am respins sute de toaletări, pe care le-am considerat neîntemeiate. Politica de toaletări agresive, practicată în București pe perioada precedentelor administrații, a generat rezultate grave pentru mediu. 

Zeci de copaci copaci s-au prăbușit, în București, numai la ultimele două furtuni puternice. Într-o singură zi cu vijelie, 12 maşini parcate pe marginea drumului au fost avariate de arbori căzuți..

Cookies