Ministerul Sănătății a anunțat că încă o persoană rănită în exploziile de la Crevedia a murit, luni dimineață, la Spitalul Floreasca din București. Bilanțul dezastrului a ajuns la patru decese.
Luni dimineață, 4 septembrie 2023, Ministerul Sănătății a anunțat că a murit la Spitalul Floreasca un pacient care se afla în stare foarte gravă încă de când a fost internat, cu arsuri pe 95% din suprafața corpului.
Ministerul Sănătății adresează condoleanțe familiei.
În cursul acestei dimineți, a decedat la Spitalul Floreasca un pacient aflat în stare foarte gravă încă de la începutul internarii, cu arsuri pe 95% din suprafața corporală.
Adresăm condoleanțe familiei, a transmis Ministerul Sănătății într-un comunicat.
Ministerul Sănătății a informat duminică, 3 septembrie 2023, că doi pacienți răniți în urma exploziilor de la Crevedia, care se află internați în unități medicale din România, și alți 5 care au fost transferați în străinătate sunt intubați și ventilați mecanic, potrivit Agerpres.
Dintre cele două persoane intubate din România, una se află la Spitalul Clinic de Urgență București, iar alta la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni”.
Conform sursei citate, dintre cei 16 pacieți internați aflați în stare medie sau ușoară, 6 sunt internați la Spitalul Clinic de Urgență București, 4 sunt internați la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni”, 5 sunt internați la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, o persoană este internată la Spitalul Universitar de Urgență București și o altă persoană este internată la Spitalul Universitar de Urgență Elias.
25 de pacienți au fost externați, iar patru au decedat. 12 răniți au fost transferați la spitale din străinătate.