Alertă în București: Un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că a văzut pe Str. Doamna Ghica un obiect ce seamănă cu o grenadă. Autoritățile s-au mobilizat.
UPDATE, ora 14:00: Poliția Capitalei a anunțat că cele sesizate se confirmă. Specialiștii pirotehnici au făcut verificări și au descoperit că obiectul nu avea încărcătură pirotehnică, fiind vorba doar despre un obiect metalic. În cele din urmă, obiectul a fost ridicat de la fața locului.
Astăzi, 24 februarie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) – Secția 7 Poliție au fost sesizați, prin sistem 112, în jurul orei 10.15, de către o persoană, cu privire la faptul că, pe o stradă din Sectorul 2, s-ar afla un proiectil.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității, care au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind luată măsura restricționării traficului pe toată strada.
În urma primelor verificări efectuate de către specialiștii pirotehnicieni din cadrul Unității Speciale de Intervenție în Situații de Urgență – Ciolpani, obiectul nu avea încărcătură pirotehnică, fiind vorba doar despre un obiect metalic, acesta fiind ridicat de la fața locului, a anunțat Poliția Capitalei.
Oamenii legii continuă cercetările. Autoritățile trag un semnal de alarmă către toți oamenii care observă un astfel de obiect, să nu îl atingă și să sesizeze oamenii legii, pentru verificări specifice.
Alertă de grenadă în București, pe strada Doamna Ghica, luni, 24 februarie.
Un cetățean a sunat la numărul unic pentru apeluri de urgență 112, după ce a văzut un obiect suspect ce seamănă cu o grenadă, în Sectorul 2 al Capitalei.
Echipe de specialiști din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) s-au mobilizat și s-au deplasat la fața locului, potrivit Adevărul.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență au anunțat că vor lua toate măsurile necesare pentru a asigura siguranța oamenilor din zonă și pentru a determina cu exactitate dacă este vorba despre un dispozitiv periculos.