ARHIVA B365

Alertă cu BOMBĂ într-o clădire de pe Calea Şerban Vodă. Zeci de persoane au fost EVACUATE

UPDATE. În cele din urmă alarma s-a dovedit a fi falsă.

Din primele verificări a reieșit că apelul a fost inițiat ca urmare a altui apel primit la sediul firmei, prin intermediul căruia un bărbat a amenințat personalul firmei respective.

Bărbatul care a amenințat se afla în custodia polițiștilor, el fiind găsit la domiciliul său dintr-o comuna din județul Prahova, în stare de ebrietate, iar la întrebările privind apelul de ameninţare, acesta a comfirmat că el este autorul, fiind nemulțumit de serviciile firmei respective.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal.

„Acum jumătate de oră au venit gardienii clădirii la noi şi ne-au spus că e o bombă şi că trebuie să evacuăm. Am coborât. Era poliţia la etajul 1„, a declarat unul dintre cei care lucrează în clădirea la care s-a dat alarma.

Nu ne-au spus prea multe. Ne-au zis să ieşim că e o ameninţare cu bombă. Am coborât, nu s-a panicat nimeni. În clădirea asta sunt multe firme„, a declarat o altă persoană evacuată.

O persoană a anunţat la numărul de urgenţă 112 existenţa unui dispozitiv exploziv la o clădire de pe Calea Şerban Vodă, la faţa locului fiind trimişi pirotehnişti ai Poliţiei Capitalei, care intervin la momentul transmiterii ştirii.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button