Un accident grav a avut loc pe Autostrada A1, sensul București – Pitești. O femeie în vârstă de 66 de ani a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina.
Agerpres informează că un accident grav s-a petrecut pe Autostrada A1, pe sensul către Pitești. O femeie s-a răsturnat cu mașina pe care o conducea pe A1, la kilometrul 16.
În urma impactului, femeia a rămas blocată în interiorul vehiculului.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.
Autoturismul a fost găsit în afara părții carosabile, iar pompierii au acționat pentru scoaterea victimei din mașină.
Șoferița era conștientă în momentul în care au ajuns autoritățile și a cooperat cu echipajele SMURD. Astfel, a fost transportată la un spital din Capitală, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenţia Poliţiei pentru cercetări, mai informează Agerpres.
Nu se cunosc detalii legate de starea actuală a traficului.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române i-a informat joi dimineață pe șoferi că pe Autostrada A1 București – Pitești, în intervalul orar 09:00 – 16:00, vor fi restricții de circulație.
Mai exact, traficul va fi restricționat pe prima bandă între kilometrii 86+400 – 87+200 metri, către sensul spre Pitești.
Cauza acestor restricții este efectuarea unor reparații asfaltice.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, în intervalul orar 09.00 – 16.00, pe Autostrada A1 București – Pitești, traficul va fi restricționat pe prima bandă între kilometrii 86+400 metri – 87+200 metri, pe sensul către Pitești, pentru efectuarea de reparații asfaltice.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu mare atenție, să reducă viteza în zonă și să semnalizeze din timp intenția de schimbarea a benzii!”, a transmis Centrul INFOTRAFIC.
Te-ar putea interesa și: