Un accident grav a avut loc în această după amiază pe Calea Floreasca din Capitală. Până la terminarea intervenției și cercetărilor, traficul este restricționat în zonă. Două persoane au fost rănite și transportate la spital.
Accidentul a avut loc în jurul orei 13:00, pe Calea Floreasca, conform informațiilor transmise de InfotraficRomânia.ro. Conform primelor informații, ajuns la intersecția cu Calea Floreasca, șoferul unei mașini care circula pe strada Țărmului (n vârstă de 53 de ani) a intrat în coliziune cu mașina condusă de un tânăr de 20 de ani.
Cel din urmă circula pe Calea Floreasca, sensul de mers către Bulevardul Mircea Eliade. În urma impactului, una dintre mașini a fost aruncată pe marginea drumului.
În urma impactului, 2 persoane au fost rănite. Este vorba despre tânărul de 20 de ani și de pasagera acestuia. Ambele persoane au fost preluate de la fața locului și transportate la un spital din București pentru a primi îngrijirile medicale necesare.
Șoferul în vârstă de 53 de ani a fost testat pentru consumul de băuturi alcoolice, rezultatul indicat fiind zero.
La acest momentul se fac cercetări la fața locului pentru a se determina cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul. Pe perioada intervenției la fața locului, traficul este restricționat pe Calea Floreasca, pe ambele sensuri de mers, între Fabrica de Glucoză și strada Țărmului.
La momentul redactării acestui articol, cele două mașini nu au fost mutate de pe partea carosabilă.
Din pricina acestui accident rutier, liniile de autobuz cu indicativele 135 și 343 au fost blocate. Acestea sun afectate pe ambele sensuri de mers, conform informațiilor transmise pe contul de „X” (fost Twitter) STB SA Clienți:
Autobuzele 135 si 343 – blocate pe ambele sensuri in zona Calea Floreasca/Fabrica de Glucoza. Cauza: eveniment de circulație terți.
Din pricina acestui eveniment de circulație, STB a luat decizia de a aplica măsuri de deviere. Până la reluarea circulației în regim normal, călătorii sunt sfătuiți să apeleze la mijloace alternative de transport.