Alegerile pentru PMB din luna decembrie, când salata boeuf devine mai politică decât buletinul de vot

Dacă nu v-ați dat încă seama, adevăratele alegeri din decembrie nu sunt cele de duminică, pentru primar,  nici prezidențiale, nici parlamentare, nici măcar pentru asociația de proprietari. 

Alegerile cu adevărat decisive sunt cele care se poartă, an de an, în bucătăriile românilor, cu tensiuni demne de un summit NATO și cu rezultate care pot rupe familii: salata boeuf cu mazăre sau fără mazăre, cozonac cu nucă sau cu rahat, sarmale cu varză sau în foi de viță, la ai mei sau la ai tăi, acasă sau în vacanţă. 

Cu salata boeuf, ştim, conflictul apare în  chestiunea mazării, subiect sensibi.l Dacă vrei să provoci un scandal liniștit, întreabă într-o familie: „Puneți mazăre în salata boeuf?”  Atât. Atât e nevoie. Unii vor răspunde cu indignare: „Cum adică fără mazăre? E ca un guvern fără ministere!”  Alții vor ridica din sprânceană, defensiv: „Mazărea strică estetica, dragă. E o insultă la adresa salatei.” Nicio comisie electorală nu are dificultățile pe care le are gospodina care încearcă să negocieze varianta finală a rețetei. 

Mazărea a devenit practic un partid politic: dacă ești pentru, ești acuzat de tradiționalism agresiv; dacă ești împotrivă, ești modernist decadent. Mai ales dacă doi parteneri provin din familii cu decizii diferite, atunci să vedeţi circ. Ca mine e bine, ba nu, ca mine e bine, nu ţii cont de ce e bine, nu vrei să accepți că varianta mea e cea corectă. Şi tot aşa. 

Apoi, cozonacul – lupta între nuciști și rahatologi, Aici lucrurile devin serioase. Cozonacul cu nucă e preferatul conservatorilor culinari. Reprezintă stabilitate, continuitate, valori solide. Cozonacul cu rahat e pentru cei care cred în inovație, deschidere și toleranță față de texturi discutabile. Adevăratul test vine însă când cineva propune cozonac cu mac. În acel moment, discuția se rupe, masa se răcește și se pot produce scindări ireversibile.

În unele familii, cozonacul cu mac nici nu se rostește cu voce tare. E un fel de opțiune politică exotică, tolerată, dar nerecunoscută oficial. Sau panettone. Personal, eu aş zice că prefer panettone, dar mi e frică să-mi recunosc şi mie însămi această trădare de neam şi ţară. 

Trecem la sarmale – varză sau viță, eterna bătălie ideologică. Nu există dezbatere mai profundă decât asta:  Sarmale în foi de varză sau în foi de viță? Și oricât ai încerca să le împaci, se va găsi cineva să spună: „Sarmale în viță la Crăciun? Așa ceva nu se face.” În timp ce altcineva va insista că vița e superioară și că varza e „greoaie” și „îți face greutăți la digestie”, lucru care, evident, nu deranjează pe nimeni în restul anului când mâncăm mici la 11 noaptea.

Să nu credeţi că dacă s-a trecut de preparatele tradiţionale se rezolvă totul. În ultimii ani a apărut o nouă categorie electorală: reformiștii de desert.  Ei propun cheesecake, tiramisu, pavlova sau mousse-uri fine, ceea ce stârnește reacții la fel de vehemente ca o propunere de modificare a Constituției. 

Tradiționaliștii condamnă: „Unde ajungem dacă nu mai facem prăjitură Albă ca Zăpada?”  Reformiștii replică: „Nu mai suntem în 1984.”  Moderații mănâncă orice, dar numai după ce se termină discuția, că altfel le pică greu. 

Și apoi vine cea mai grea întrebare: facem sărbătorile la ai mei sau la ai tăi? Aici intrăm în geopolitica domestică.  Echivalentul Crăciunului în două tururi. „Mergem dimineața la ai mei și seara la ai tăi?”  „Dar anul trecut am fost mai mult la ai tăi…”  „Și mama zice că dacă nu venim, se supără.”  „Și ai mei zic la fel.”

Nu există algoritm care să rezolve acest puzzle. Soluția apare întotdeauna la final, când toată lumea e prea obosită ca să mai reziste: se merge peste tot.  Și așa ajungem să mâncăm două salate boeuf, trei feluri de sarmale și patru tipuri de cozonac, ca un fel de maraton culinar al păcii sociale.

Sursa foto: Dreamstime