ARHIVA B365

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014: Videoconferință cu prefecții pentru ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014: Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel OPREA, a susţinut joi, 22 mai a.c., la sediul M.A.I., o videoconferinţă cu prefecţii şi şefii structurilor centrale şi teritoriale ale ministerului, în pregătirea alegerilor europarlamentare din 25 mai 2014.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014: Redăm, în continuare, intervenția domnului viceprim-ministru pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel OPREA:

„Suntem la finalul unei campanii electorale care, pentru mulți dintre dumneavoastră, a fost foarte solicitantă, însă nu din punct de vedere al aspectelor de ordine publică, ci mai ales, din cauza situațiilor de urgență care au afectat numeroase județe din țară.

Și în aceste momente, multe dintre județele riverane Dunării sunt sub avertizări hidrologice de inundații și de aceea principala preocupare a tuturor instituțiilor trebuie să fie prevenirea apariției unor situații de risc pentru populație.

Chiar și în aceste condiții, scrutinul de duminică este foarte important să decurgă fără cusur, iar organizarea trebuie să fie una exemplară.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014: 

Am coordonat îndeaproape acțiunile din aceste ultime patru săptămâni și sunt în măsură să apreciez că prefecții și structurile Ministerului Afacerilor Interne și-au făcut datoria și au menținut un climat de ordine și legalitate pe întreaga perioadă a desfășurării campaniei electorale. La fel trebuie să fie și în ziua de 25 mai!

Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru că ați tratat cu maximă seriozitate organizarea acestui proces electoral, că ați respectat programul calendaristic stabilit de Guvern și că, indiferent de situațiile pe care le-ați avut de gestionat, ați știut să faceți față problemelor.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014: 

Din punct de vedere organizatoric, toate activitățile sunt în grafic, iar până mâine buletinele de vot, ștampilele și timbrele autocolante vor ajunge la președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare.

Începând cu ora 18.00 a zilei de sâmbătă, structurile Ministerului Afacerilor Interne vor asigura paza celor 18.532 de secții de votare, această misiune fiind executată de peste 30.000 de angajați ai ministerului nostru.

Este important de reținut faptul că odată ajunse în secția de votare, buletinele de vot, ștampilele și timbrele autocolante rămân în acea locație până la finalul procesului electoral. Este interzis ca președintele sau vreunul din membrii secției de votare să plece cu aceste materiale din incinta secției de votare.

Vreau să aveți în vedere ca toți președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare să fie informați despre deciziile Biroului Electoral Central privind deplasarea urnei speciale în ziua votului.

Conform acestor decizii, cererile pentru deplasarea urnei speciale se primesc sâmbătă, în intervalul 18.00 – 20.00, la secțiile de votare. Aceste cereri privesc persoanele care sunt netransportabile din motive de boală sau invaliditate și cele private de libertate, care nu și-au pierdut însă drepturile electorale.

În ziua votului deplasarea urnei speciale se va realiza numai cu participarea a cel puțin doi membri ai biroului electoral al secției de votare și cu pază asigurată de reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne.

Am convingerea că toate aspectele organizatorice sunt deja stabilite și că toți știți ce aveți de făcut.

Dacă vor apărea probleme, vă rog să interveniți rapid și să luați deciziile legale necesare, în consultare cu Birourile Electorale Județene.

Mă aștept ca și în zilele următoare să tratați cu aceeași seriozitate și profesionalism, toate activitățile privind procesul electoral. Lucrați în echipă, colaborați și nu veți avea dificultăți.

Cei mai mulți dintre dumneavoastră ați mai fost implicați în organizarea unor procese electorale, aveți experiența de a gestiona aceste situații, iar dacă aveți nevoie de sprijin fiți convinși că îl veți găsi aici, la Ministerul Afacerilor Interne.

Până la încheierea procesului electoral, la MAI va funcționa în regim de permanență Centrul Operațional de Comandă.

Pentru a da posibilitatea ca un număr cât mai mare dintre români să-și exercite dreptul de vot, am dispus ca programul Serviciilor publice comunitare de Evidență a Persoanelor să fie adaptat în interesul cetățenilor, în sensul de a elibera documente de identitate în regim de urgență, inclusiv sâmbătă și duminică.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014: 

Pentru ziua alegerilor, Ministerul Afacerilor Interne va asigura măsurile de ordine publică cu peste 50.000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri.

Pentru toți aceștia misiunea nu se termină duminică la ora 21.00, odată cu încheierea procesului de votare.

Angajații Ministerului Afacerilor Interne rămân la datorie, asigurând paza buletinelor de vot și a proceselor verbale întocmite de președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare pe timpul transportului către Birourile Electorale Județene.

Toate aceste măsuri organizatorice au fost cuprinse în Planul general de măsuri al MAI, pe care l-am aprobat la începutul campaniei electorale.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014: 

Tot în contextul organizatoric, vreau să atrag atenția că în ziua de 25 mai, Poliția Română va trata cu maximă atenție orice sesizare de încălcare a legii în legătură cu procesul electoral.

După modul cum s-a derulat această campanie electorală, în care nu am înregistrat incidente grave, nu sunt motive de îngrijorare din punct de vedere al respectării prevederilor legale din partea competitorilor electorali.

În cele patru săptămâni de campanie s-au desfășurat, în întreaga țară, 909 de manifestări publice electorale. Referitor la situația incidentelor electorale, în șapte județe nu a fost înregistrat niciun incident.

În restul de 34 de județe, plus Capitala, au fost sesizate 179 de incidente, ceea ce înseamnă o medie de aproape cinci pe județ.

Chiar și așa, în urma verificărilor, peste 30% dintre sesizări nu s-au confirmat.

Țin să apreciez atitudinea fermă a Poliției Române care a sancționat orice derapaj de la prevederile legale, fiind aplicate 78 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 43.500 lei. Totodată, sunt în cercetare 55 de infracțiuni, cele mai multe reprezentând furtul sau distrugerea unor bannere sau a altor materiale electorale.

Domnule inspector general al Poliției Române, vă rog să vă organizați foarte bine și în ziua alegerilor pentru a preveni și, după caz, pentru a interveni rapid acolo unde vor fi semnalate încălcări ale legii.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014: 

Stimați colegi,

Dacă toate măsurile organizatorice sunt puse în aplicare, cu siguranță aceste alegeri se vor încheia fără probleme deosebite.

Rolul Ministerului Afacerilor Interne în orice proces electoral este acela de a garanta imparțialitatea, obiectivitatea și siguranța exercitării libere a dreptului de vot de către cetățeni. Aceasta este misiunea noastră, și am convingerea că o vom îndeplini cum se cuvine.

Vreau să asigur toți cetățenii – competitori electorali, susținători ai diferitelor formațiuni politice sau alegători – că vom fi la fel de vigilenți și în ziua votului, cum am fost și în timpul campaniei electorale.

Tuturor le recomand să respecte legea și să se abțină de la orice încercare de încălcare a ordinii publice. Campania electorală se termină sâmbătă dimineață, iar de duminică este rândul alegătorilor să se exprime.

Prin măsurile pe care le-am dispus, am convingerea că rezultatul acestor alegeri va reflecta întru totul voința românilor”.

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014: 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button