Potrivit Legii nr. 14 din 2003 – „Legea partidelor politice” -, articolul 14 (2), „alegerea membrilor conducerii partidului politic şi ai conducerilor organizaţiilor sale teritoriale se face prin vot secret”. Astfel, votul deschis de la Mişcarea Populară a fost unul care încalcă prevederile legale. Modificările trebuie comunicate Tribunalului Bucureşti în termen de 30 de zile. Dacă formaţiunea politică nu revine asupra modificărilor efectuate ilegal, Mişcarea Populară riscă radierea din Registrul partidelor politice, arată stiripesurse.ro.
Traian Băsescu a fost ales oficial președinte al Partidului Mișcarea Populară sâmbătă. Membrii prezenți la Congres au votat deschis, prin ridicare de mână.
CITEȘTE ȘI: PMP, amenințat cu judecata, la o zi după alegerea lui Traian Băsescu în fruntea formațiunii