ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014: Cătălin Predoiu: Ponta este un pericol, blochează România!

de:
06 aug. 2014
0 Afișari
ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014: Cătălin Predoiu: Ponta este un pericol, blochează România!

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014: Cătălin Predoiu, candidatul dreptei pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2014 prezent miercuri seara la Realitatea Tv, a vorbit despre fărâmițarea dreptei în actuala campanie electorală, dar și despre ceilalți candidați la prezidențiale 2014. Cătălin Predoiu consideră că România are nevoie de un model economic pentru a atrage capital și a se dezvolta. „Eu știu unde sunt banii. Eu pot s-o fac!”, a spus Predoiu.

Principalele declarații:

Ponta a rispit o speranţă a generaţiei ’40 – că poate reinventa politica. E unul din obiectivele cu care a venit la guvernare. De aici au decurs o serie de consecinţe grave.

„Ponta e un pericol şi blochează România”

Unul dintre ele a fost dezinteresul şi mai mare al românilor faţă de politică, subminarea încrederii românilor în propriul destin. Un altul a fost faptul că ne face de râs în străinătate, şi trăim într-o lume globală. Ne place, nu ne place, cu cât eşti mai patriot, cu atât trebuie să ridici mai mult capul din pământ şi să joci în arena globală. Acolo ai nevoie de reputaţie! Ponta a distrus-o pas cu pas şi prin ceea ce a făcut în interior, şi prin ceea ce a făcut în exterior.

„PSD e mai rău decât pe vremea lui Iliescu”

În al treilea rând, a agravat condiţiile de viaţă ale românilor, în ciuda promisiunilor cu care a venit la putere: autostrăzile lui Ponta s-au transformat în cariocile lui Şova, Portul Constanţa e un studiu de caz şi nu doar pentru că Ponta vrea să-l transfere unor mafii locale, ci pentru că blochează orice şansă de dezvoltare a Portului Constanţa şi a zonei Dunăre-Marea Neagră.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Despre candidatura Monicăi Macovei:

Rămâne de văzut (dacă va fi afectat de intrarea în lupta prezidenţială a Monicăi Macovei, n.r.). E o candidatură care s-a anunţat ieri. Poate să ciugulească ceva voturi, fără îndoială. Poate să aducă şi ceva nehotărâţi la vot. În orice caz, nu ajută dreapta în general. Nu am nicio problemă cu ce a făcut pentru independenţa Justiţiei. Din păcate, în primul rând pentru dânsa, actul acesta neagă, filozofic vorbind, tot fundamentul mişcării sale politice, neagă această regulă pe care orice partid o are, acea lege internă care e statutul unui partid.

Întrebat cine o împinge pe Macovei în această luptă politică, Predoiu a răspuns: „Aş vrea să ştiu şi eu. Nu ajută. Nu va fi o buturugă mică, dar nu ajută. Regret că s-a angajat în această aventură.”

 

Cookies