ALEGERI LOCALE BUCUREŞTI 2016. ZIUA VOTULUI. Bucureştenii şi-au ales primarii şi consilierii

de:
05 iun. 2016
0 afișări
ALEGERI LOCALE BUCUREŞTI 2016. ZIUA VOTULUI. Bucureştenii şi-au ales primarii şi consilierii

UPDATE 16.50 Până la ora 15.30 au fost înregistrate 272 de sesizări privind ilegalităţi în procesul electoral, fiind constatate 70 de contravenţii şi alte 34 de posibile infracţiuni pentru care poliţiştii au deschis anchete penale, arată comisarul Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne.

În Bucureşti, două persoane au făcut scandal în secţiile de votare. Într-unul dintre cazuri una dintre persoanele reclamate a fost transportată la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia” iar în celălalt caz, persoana care făcea scandal şi se afla în stare de ebrietate a fost amendată cu 500 de lei. Amenzi au fost aplicate şi în judeţele Cluj, Satu Mare şi Bucureşti persoanelor care consumau alcool în apropierea secţiilor de votare.

UPDATE 13.05 Candidatul USB la Primăria Sectorului 1, Clotilde Armand, face, duminică, un tur al secţiilor de votare din sector pentru a verifica dacă „este totul în ordine”, ea intrând în secţia de votare de la Liceul „Jean Monnet” cu o geantă pe care era aplicată o inscripţie electorală a formaţiunii pe care o reprezintă, ea spunând că a uitat să o îndepărteze, scie news.ro.

CITEŞTE ŞI REZULTATE EXIT-POLL ALEGERI LOCALE BUCUREŞTI 2016. Primele cifre pentru PRIMĂRIA CAPITALEI 

UPDATE 12.55  În Capitală, 10.84% dintre bucureşteni au votat până la ora 12.00. Capitala rămâne pe ultimul loc la prezenţa la vot. Prezenţa la vot la nivel naţional: 17,15%.

UPDATE 12.50 Fostul preşedinte Ion Iliescu a votat, duminică, la Liceul „Jean Monnet” din Capitală, afirmând că votul este „o datorie elementară”, iar ideea de sistem antifraudă, implementat la acest scrutin, este „necesară”.

UPDATE 11.48 Incident la Biroul Electoral Central, acolo unde un bărbat a dat buzna și a refuzat să mai plece. Acesta s-a recomandat ca fiind Sorin Oprescu și a insistat să își prezinte proiectele pentru București, scrie antena3.ro. Bărbatul a fost încătușat de jandarmi și escortat afară.

UPDATE 11.42 Peste 2.200.000 de alegători au votat până la ora 11.00, prezenţa la nivel naţional fiind de 12,04%. În Bucureşti este cea mai mică prezenţă din ţară, de 7,29%.

Conform datelor furnizate de Biroul Electoral Central (BEC), cea mai mare prezenţă se înregistrează în judeţele Teleorman, Olt, Călăraşi, Giurgiu cu o prezenţă de peste 18% din numărul de alegători.  Cea mai mică prezenţă la vot este în judeţele Harghita, Cluj, Covasna, Harghita, Sibiu, Timiş – în jur de 9%.

UPDATE 11. 30 Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu, a venit la vot împreună cu soţia. Cei doi au votat la Colegiul Economic „Virgil Madgearu”. Fostul preşedinte Traian Băsescu a venit şi el la vot alături se soţia sa, Maria. Băsescu a votat la Colegiul AD Xenopol. 

UPDATE 10.46 Carmen Iohannis, soţia şefului statului, va vota la Sibiu, unde va fi însoţită de Klaus Iohannis, care apoi va merge în Capitală, pentru a-şi exercita dreptul la vot, au declarat surse locale, citate de news.ro.

UPDATE 10.20 A votat şi Nicuşor Dan, candidatul USB la Primăria Capitalei. 

UPDATE 10.04 Până la ora 10.00, 4.32% dintre bucureşteni s-au prezentat la urne. 

UPDATE 9.20 Prezenţa la vot la ora 9.00 în Bucureşti era de 2,3%. În continuare este cea mai scăzută prezenţă la vot, la nivel naţional.

UPDATE 9.03 Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a votat. 

UPDATE 9.01 Candidatul PMP la Primăria Capitalei, Robert Turcescu, a votat.

UPDATE 9.00 Persoanele care își fotografiază sau își filmează prin orice mijloace buletinul de vot în timpul exercitării dreptului electoral riscă o amendă cuprinsă între 600 și 1.000 de lei, a informat duminică purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.

UPDATE 8.30 Liderul PNL Vasile Blaga a votat la Colegiul I.L. Caragiale din Bucureşti.

UPDATE 8.20 În Bucureşti, prezenţa la vot, la ora 8.00, este de 0,88%. 

UPDATE 8.00 Până la ora 7,30, în București s-a înregistrat o prezență de 0,42% la urne, potrivit raportărilor Biroului Electoral Central (BEC), scrie Agerpres.

UPDATE 7.55 Președintele Klaus Iohannis este așteptat să voteze  astăzi la Liceul „Jean Monnet” din București.

UPDATE 7.50  Peste 65.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne sunt mibilizaţi astăzi buna desfăşurare a alegerilor locale de duminică. Toate cele peste 18.600 de secţii de votare au fost deschise duminică, la ora 07.00, nu au fost înregistrate incidente privind securitatea, secţiile fiind predate în siguranţă preşedinţilor birourilor electorale, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.

UPDATE 7.45 Primele rezultate ale votului de astăzi din Bucureşti vor fi difuzate la ora 21.00, imediat după închiderea urnelor, când vor fi prezentate date parţiale ale exit-poll-urilor. Digi24 va prezenta rezultatele exit-pollurilor IRES, iar România TV rezultatele exit-poll-urilor CURS şi Avangarde.

ALEGERI BUCUREŞTI 2016. Peste 1,7 milioane de alegători din Capitală sunt aşteptaţi, duminică, 5 iunie, la urne. Pentru scrutinul de duminică, în Capitală au fost organizate 1.252 de secţii de votare.

La scrutinul local de duminică au dreptul să voteze cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor, precum şi cetăţenii Uniunii Europene care au domiciliul sau reşedinţa în România.

Alegătorii votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea de domiciliu sau reședință și unde sunt înscrişi în lista electorală permanentă (alegătorii cetățeni români) sau în copia de pe lista electorală complementară (alegătorii cetățeni ai Uniunii Europene).

Pentru a afla la ce secţie de votare puteţi vota, accesați https://registrulelectoral.ro/ și introduceți datele personale.

VEZI AICI ŞI NUMEROTARE ŞI DELIMITARE SECŢII DE VOTARE ÎN BUCUREŞTI, PE FIECARE SECTOR

În cazul cetățenilor români, actele necesare sunt cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar, valabile în ziua votării. În cazul cetățenilor Uniunii Europene – orice document valabil care le atestă identitatea.

ALEGERI LOCALE BUCUREŞTI 2016.  În premieră, la scrutinul de duminică va fi folosit un sistem informatic de monitorizare a prezenţei la urne şi de prevenire a votului ilegal.

La intrarea în secția de votare, alegătorul prezintă operatorului de calculator al secției de votare actul de identitate şi, după caz, documentul care dovedeşte reşedinţa. Acesta va înscrie codul numeric personal în sistem, care va semnala dacă alegătorul:

 a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării inclusiv;
– și-a pierdut drepturile electorale;
– este arondat la altă secţie de votare;
– este omis din lista electorală permanentă şi a formulat o solicitare de a fi înscris în Registrul electoral cu adresa de reşedinţă;
– a mai votat la acelaşi scrutin.

CITEŞTE ŞI ALEGERI LOCALE 2016. Bucureştenii votează duminică. Secţiile de votare şi candidaţii. Cine câştigă 

ALEGERI LOCALE BUCUREŞTI 2016.  În București, fiecare votant va primi 4 buletine de vot: unul pentru primarul de sector, unul pentru consiliul local al sectorului, unul pentru primarul general al municipiului București și unul pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

La aceeași secție de votare, alegătorii aleg consiliul local al sectorului, primarul sectorului, Consiliul General al Municipiului București, precum și primarul general.

ALEGERI LOCALE BUCUREŞTI 2016.  La Primăria Capitalei sunt 12 candidaţi, 11 din partea partidelor politice şi un independent, în timp ce 588 de candidaţi vor un mandat de consilier general.

În cursa pentru Primăria Generală a Capitalei au intrat Bogdan Diaconu (PRU), Gabriela Firea (Alianţa PSD+UNPR), Cătălin Predoiu (PNL), Robert Turcescu (PMP), Daniel Barbu (ALDE), Nicușor Dan (USB), Iulia Gorea-Costin (PNŢCD), Mirel Amariţei (ProDemo), Niculae Neamţu (Partidul Republican), Petrică Dima (PSR), Adrian Severin (PDS) şi Cătălin Berenghi (independent).

CITEŞTE ŞI  SONDAJ IRES. Gabriela Firea, pe primul loc, urmată de Nicuşor Dan. Turcescu, înaintea lui Predoiu

CITEŞTE ŞI  REZULTATELE sondajului prezentat de Nicuşor Dan. Cum arată clasamentul pentru Primăria Capitalei

Pentru CGMB, ALDE are pe listă 69 de candidaţi, PDS 69 candidaţi, PMP 69 candidaţi, PER 37 de candidaţi, PNŢCD 6 candidaţi, UDMR 65 de candidaţi, USB 69 de candidaţi, PRU 69 de candidaţi, PNL 66 de candidaţi şi Alianţa PSD+UNPR 69 de candidaţ.

La Primăria sector 1 sunt zece candidaţi, la sectorul 2 – 11 candidaţi, sectorul 3 – 10 candidaţi, sectorul 4 – 11 candidaţi,sectorul 5 – 6 candidaţi, iar la sectorul 6 – 8 candidaţi. 

CITEŞTE ŞI ALEGERI BUCUREŞTI 2016: CINE sunt cei 600 de candidaţi care vor să intre în CGMB

CITEŞTE ŞI ALEGERI BUCUREŞTI 2016. Cine sunt favoriţii la primăriile de sector. Datele sondajului IRES

REZULTATE EXIT-POLL ALEGERI LOCALE BUCUREŞTI 2016. Procesul de votare se va încheia la orele 21.00. După închiderea urnelor, vor fi date publicităţii primele rezultate ale exit-poll-urilor.

CITEŞTE ŞREZULTATE EXIT-POLL ALEGERI BUCUREŞTI 2016. Cine face sondaje la ieşirea de la urne în Capitală

ALEGERI LOCALE BUCUREŞTI 2016. Biroul Electoral Central va informa opinia publică asupra prezenței la vot la alegerile locale din 5 iunie, orele la care informațiile vor fi disponibile și date publicității fiind 10,30, 13,30, 16,30, 19,30 și 21,30, iar orele de referință sunt 10,00, 13,00, 16,00, 19,00 și 21,00.

ALEGERI LOCALE BUCUREŞTI 2016. Alegerile pentru consilieri și pentru primari sunt valabile, indiferent de numărul alegătorilor care au participat la vot.

Pentru repartizarea mandatelor de consilier, biroul electoral de circumscripție stabilește pragul electoral al circumscripției, reprezentând 5% din numărul total al voturilor valabil exprimate în circumscripția respectivă. În cazul alianțelor politice sau electorale, la pragul de 5% se adaugă pentru al doilea membru al alianței 2%. Pentru alianțele cu cel puțin trei membri, pragul electoral este de 8%.

Este declarat ales primar candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate. În caz de balotaj se va organiza un nou tur de scrutin la două săptămâni de la primul, la care vor participa doar candidații aflați în această situație.


 

Cookies