ARHIVA B365

ALEGERI LOCALE 2016. Proiecte privind delimitarea secțiilor de votare, în dezbatere publică

ALEGERI LOCALE 2016. Potrivit unui comunicat al AEP, prin proiectul de hotărâre pentru aprobarea metodologiei de avizare a actualizării delimitării secțiilor de votare sunt reglementate, între altele, stabilirea cazurilor în care se pot realiza actualizarea și modificarea delimitării secțiilor de votare; situația în care se poate schimba sediul secției de votare sau transmiterea de către primar a proiectului de dispoziție privind modificarea delimitării secțiilor de votare și a sediilor acestora, în vederea obținerii avizului conform.

Totodată, AEP a elaborat proiectul de hotărâre privind aducerea la cunoștință publică a delimitării și numerotării fiecărei secții de votare din țară.

Conform comunicatului, modalitățile prin care sunt făcute publice delimitarea și numerotarea secțiilor de votare din țară sunt: prin afișare pe site-ul primăriei, acolo unde acesta există, și pe site-ul instituției prefectului; prin publicații afișate la sediul primăriei, sediile altor instituții publice locale și în alte locuri publice frecventate de cetățeni; prin publicații afișate la sediile secțiilor de votare; prin mass-media scrisă și audiovizuală, precum și prin orice alt mijloc de publicitate.

ALEGERI LOCALE 2016. De asemenea, în același scop pot fi folosite mijloacele de publicitate amplasate în interiorul incintelor centrelor comerciale, supermarketurilor, hipermarketurilor, parcurilor sau în alte zone publice.

Totodată, proiectul instituie obligația primarilor de a dispune montarea indicatoarelor către sediile secțiilor de votare, în scopul facilitării accesului alegătorilor la acestea.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button