ALEGERI BUCUREŞTI 2016. Nicuşor Dan: La începutul campaniei am avut un dosar cu domnul Predoiu

de:
01 iun. 2016
0 afișări
ALEGERI BUCUREŞTI 2016. Nicuşor Dan: La începutul campaniei am avut un dosar cu domnul Predoiu

La începutul campaniei am avut un dosar cu domnul Predoiu, pregătit de echipa mea de comunicare, tot ce au găsit despre domnul Predoiu. Nu l-am folosit. Dacă domnul Predoiu mă atacă, eu răspund cum am răspuns ieri. Pe subiectul care mă atacă: m-a atacat cu PSD, i-am arătat contractele cu primăria lui Oprescu pe care le-a făcut firma socrului”, a afirmat Nicuşor Dan într-un interviu, potrivit Mediafax.

Candidatul USB s-a declarat uluit de ”atactul disproporţionat” al PNL la adresa sa şi spune că a refuzat propunerea făcută de Cătălin Predoiu (n.r. un sondaj în urma căruia cel mai slab cotat dintre ei să se retragă şi să-l sprijine pe celălalt) ”din respect pentru electoratul USB”.

A fost o chestiune de principiu: această înţelegere ar fi fost o alianţă politică cu PNL, iar exact acei oameni de care vă vorbeam, care în momentul de faţă spun că ne votează pe noi, nu vor să audă nici de o înţelegere nici cu PNL, nici cu PSD. Din respect faţă de alegătorii noştri nu am vrut să facem o înţelegere preelectorală cu PNL”, a explicat Nicuşor Dan.

În ceea ce priveşte candidatul cu cele mai multe şanse la câştigarea Primăriei Generale, Nicuşor Dan a nominalizat-o pe Gabriela Vrânceanu Firea: ”Doamna Firea, reprezentantul PSD, cel mai corupt partid din România, are prima şansă să câştige primăria Bucureştiului. Firea este reprezentanta celui mai corupt partid din România, este reprezentanta partidului care a făcut ‘marţea neagră’, care-i condus de domnul Dragnea, care l-a avut preşedinte pe domnul Ponta, care a avut cinci primari în Bucureşi – toţi cinci sunt urmăriţi penal acum”.

El i-a îndemnat pe locuitorii Capitalei să meargă duminică la vot pentru că ”altfel, PSD câştigă Bucureştiul”.

Am votat cu domnul Câmpeanu prima oară. Apoi cu Emil Constantinescu. Am avut buletin de Bucureşti recent, nu am votat decât la prezidenţiale şi la parlamentare în Bucureşti. Am votat de fiecare dată răul cel mai mic. Acum există o opţiune. S-a dovedit că răul cel mai mic este o butaforie care se întâmplă în faţa noastră la televizor. În 2000, în turul doi al alegerilor prezidenţiale am votat cu Ion Iliescu. N-am făcut-o cu inima uşoară, având în spate experienţa anilor ’90, dar a fost un vot conştient împotriva unei direcţii prin care România s-ar fi dus undeva, aşa…”, a povestit Nicuşor Dan.

Cookies