ARHIVA B365

ALEGERI BUCUREȘTI 2016. Cătălin Predoiu a PROPUS o candidatură unică a dreptei în Capitală

Cătălin Predoiu le-a propus, la o dezbatere electorală de luni seara, lui Daniel Barbu şi Nicuşor Dan să fie de acord cu efectuarea unui sondaj de opinie în Bucureşti cu o săptămînă înainte de finalul campaniei electorale, iar cel mai bine clasat dintre ei să primească susţinerea celorlalţi doi astfel încât dreapta să obţină o nouă victorie în Bucureşti, scrie news.ro.

Domnilor, ştim că atunci când dreapta este unită, PSD pierde. Cumva, din aceleaşi motive, toţi ne opunem PSD: nu şi-a rezolvat problemele de corupţie, are restanţe din guvernările anterioare„, a spus Predoiu precizând că oferta sa este una serioasă, decisă în interiorul PNL.

Primul care a răspuns ofertei lui Predoiu a fost Nicuşor Dan (USB).

Mi-e teamă că nu înţelegeţi ce vă transmite societatea, că s-a săturat de modul profund corupt în care a fost gestionat Bucureştiul, dar şi România, de către PSD şi PNL„, a spus Nicuşor Dan motivându-şi refuzul.

În replică, Predoiu a acuzat „o fractură logică” în cazul lui Nicuşor Dan care acuză corupţia din PNL, dar le cere liberalilor să-l susţină.

Dacă dumneavoastră veţi fi pe primul loc în sondaj, veţi susţinut de noi„, a spus din nou Predoiu.

Însă Nicuşor Dan a refuzat din nou afirmând că liberalii au ocazia expierii greşelilor susţinând un candidat la Primăria Generală care să nu vină din interiorul sistemului politic.

PNL are o vinovăţie pentru ceea ce s-a întâmplat în Bucureşti în ultimii ani. Poate să recunoască această vinovăţie (…) şi să sprijine un candidat susţinut de cei care s-au săturat de cum s-a făcut politică„, a spus candidatul USB.

La rândul său, Daniel Barbu a respins oferta candidatului PNL. „Nu văd campania ca o încleştare homerică între dreapta şi stânga. ALDE e singurul partid cu o platformă explicit liberală. Cum s-a dovedit la instalarea guvernului Cioloş, suntem singurul partid îngrijorat de deficitul de democraţie de zi cu zi (…) Cu toată părerea de rău, nu vă pot accepta propunerea„, a declarat Barbu.

Ulterior, în dispută a intervenit şi candidatul PSD, Gabriela Firea. „Domnul Predoiu nu ţine atât de mult la bucureşteni, dar are o problemă cu PSD şi uită că PSD a avut numai rezultate bune la guvernare„, a spus Firea amintind refacerea salariilor şi pensiilor la nivelul anterior crizei economice, de a căror reducere l-a acuzat şi pe Predoiu, în calitatea sa de ministru de Justiţie în guvernele conduse de către Emil Boc.

Mă aşteptam la mai multă decenţă„, a spus Firea despre Predoiu.

Veniţi din nou cu aceleaşi obsesii. Eu am semnalat ca ministru al Justiţiei că tăierea pensiilor este neconstituţională, iar Curtea Constituţională mi-a dat dreptate„, a replicat Cătălin Predoiu.

El i-a spus că Gabrielei Firea că este candidata unui partid ce are mari probleme de corupţie chiar la vârful său. „Nu am nimic cu membrii oneşti ai PSD care-şi fac treaba acolo unde sunt, dar în jurul dumneavoastră se văd domnii Ponta şi Dragnea„, a mai spus Predoiu.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button