Alegerea lui Răzvan Burleanu la şefia FRF, contestată de AJF Giurgiu

de:
02 apr. 2014
0 Afișari
Alegerea lui Răzvan Burleanu la şefia FRF, contestată de AJF Giurgiu

Imediat după publicarea deciziei, juristul asociaţiei judeţene, Adrian Raţiu, a produs rumoare printr-o declaraţie oferită Mediafax: „Pe scurt, nu s-a validat deocamdată noua conducere, chestiunea va fi analizată peste o lună. Din cîte ştiu eu, după statut, preşedinte, până pe 6 mai, este prim-vicepreşedintele FRF, domnul Gino Iorgulescu!”, scrie gsp.ro.

„AJF-ul respectiv a contestat rezultatul alegerilor printr-o cerere de intervenţie. Cei de la Tribunal au luat la cunoştinţă acţiunea şi au dat un termen pentru 6 mai. Asta nu înseamnă că Răzvan Burleanu nu mai este preşedintele FRF. Nu se poate întîmpla fără judecarea cazului!”, a explicat un jurist pentru Gazeta Sporturilor.

Federaţia a negat şi ea cele spuse de Raţiu: „Instanţa a luat act că există o cerere de intervenţie, nu «o problemă», cum dezinformează reprezentantul legal al AJF Giurgiu”.

Vineri, preşedintele AJF Giurgiu, Viorel Leşeanu, a menţionat că „s-a încălcat Statutul FRF. Nu pot fi afiliate în activităţile FRF decât cluburile care au statut privat. De exemplu, CSŞ-urile nu aveau dreptul să participe la vot, pentru că au caracter public. Plus că în al doilea tur de scrutin au fost introduse în urnă 173 de buletine de vot şi la sfârşit au ieşit 175”!

Cookies