Aleea Milogilor, colţ cu Splaiul Independenţei FOTO

„…Cine mai ia în seamă mâinile astea întinse la toate colţurile de stradă, la uşile restaurantelor, la intrarea gangurilor, în faţa bisericilor de toate confesiunile? Cine mai distinge, în grimoarul oraşului, chipul spectral al milogului?”, se întreba retoric în 1932, în reportajul „Trustul Cerşetorilor”, F. Brunea-Fox. A trecut mult timp de când cunoscutul reporter interbelic făcea o radiografie a societăţii bucureştene. Astăzi, la aproape 80 de ani tabloul e cu mult mai întunecat. Instituţia cerşetoriei „duduie” în Capitală, astfel că în unele cazuri putem vorbi de zone care deja nu mai sunt sub „juristricţia” reţelelor locale de cerşetorie, ci a unor „outsideri” veniţi din provincie. În timp ce poliţiile taie munţi de amenzi în baza unor legi şubrede, care sunt mai mult de partea celor care strică imaginea urbei, intersecţiile, ieşirile hypermarketurilor sau uşile bisericilor sunt cea de-a doua casă a celor cu mâna-ntinsă. Nici centrul Bucureştiului nu face excepţie. Într-o zi în care nici măcar nu era vreo sărbătoare ortodoxă, în faţa porţii bisericii Domneşti aflată-n costa Hanului Manuc, milogii stăteau ca la coadă, aşteptând pomana. Tot soiul de betegi, toate culorile de proteze, certificate de invaliditate sau care atestau cine ştie ce boală tenebră fluturate-n vânt, leproşi sau bătrâni daţi afară din casele lor de proprietarii parveniţi, copii jegoşi cu mucii-n barbă şi lăuze cu ţâţele lăsate de la atâta muls în chiuvetă. Imaginea pare apolaliptică şi-n ochii unui bucureştean obosit de furnicarul oraşului, darămite în obiectivul unui străin pus pe îmbogăţit albumul foto personal.

Nici soarele arzător care fierbea betonul tânăr din jurul gurilor de canalizare pe care zăceau milogii, nu era suficient să-i împrăştie. Nici faptul că în 20 de minute nimeni n-a aruncat un sfanţ în băştile slinoase, n-a contat. Să fie vorba de pasiune, de dăruire într-ale meseriei? Să fie de îndeplinit vreo normă? Să fie spirit de breaslă? Să fie rutină? Oricum, de ce să stai cu mâna-ntinsă pe degeaba?