ALDE le cere candidaţilor pentru parlamentare donaţii de 63.000 de lei pentru a intra pe liste

de:
04 sept. 2016
0 Afișari
ALDE le cere candidaţilor pentru parlamentare donaţii de 63.000 de lei pentru a intra pe liste

Deciziile au fost luate în cadrul reuniunii grupurilor parlamentare ale ALDE, care au avut loc sâmbătă, la Neptun, potrivit news.ro.

Potrivit hotărârilor ALDE, contribuţia pe care fiecare organizaţie judeţeană şi fiecare parlamentar ALDE vor trebui să o asigure pentru campania electorală a fost stabilită în funcţie de salariul minim brut pe economie. ALDE a calculat însă aceste sume potrivit salariului minim în vigoare înainte de 1 mai 2016, respectiv 1.050 de lei, în condiţiile în care în primăvară acesta a crescut la 1.250 de lei.

Astfel, candidaţii vor trebui să doneze 60 de salarii minime brute pe economie, în sumă totală de 63.000 lei (14.000 euro).

Organizaţiile ALDE vor trebui să plătească 10 salarii, respectiv 10.500 lei (2.300 euro) pentru fiecare candidat la funcţia de deputat sau de senator.

Un alt criteriu stabilit în conformitate cu prevederile statutare pentru înscrierea pe listele ALDE pentru alegerile parlamentare adoptat în urma şedinţei de sâmbătă prevede ca fiecare membru ALDE care doreşte să se înscrie pe liste trebuie să aibă plătită cotizaţia la zi.

Donaţiile solicitate sunt în limita maximă permisă de legea 334/2006, modificată în 2015, care cere sume maxime de 60 de salarii de bază minime brute pe ţară pentru fiecare candidat la funcţia de deputat sau de senator.

ALDE a stabilit şi alte criterii, cerând „o bună pregătire profesională şi expertiză în domeniile profesionale în care a activat”. În privinţa parlamentarilor în funcţie se va ţine cont de activitatea politică şi parlamentară, precum şi de proiectele susţinute în numele ALDE în legislatura 2012 – 2016, iar aceştia trebuie „să beneficieze de credibilitate în faţa electoratului”.

Cookies