Primarul Sectorului 2 anunță un ajutor pentru comercianții care au rămas fără magazine la metrou

08 apr. 2021
281 Afișari
Primarul Sectorului 2 anunță un ajutor pentru comercianții care au rămas fără magazine la metrou

Ajutor pentru comercianții care au rămas fără magazine la metrou. Acesta vine de la Radu Mihaiu, Primarul Sectorului 2, chiar cel care a dat miercuri startul demolărilor spațiilor comerciale de la metrou, iscând scandal la stația Ștefan cel Mare.

Primarul Radu Mihaiu oferă ajutor pentru comercianții care au rămas fără magazine la metrou. Edilul a anunțat că buticarii care îşi desfăşurau activitatea în chioşcurile demolate de la metrou au posibilitatea de a o continua în zona Pieței Obor.

Conform acestuia, deţinătorii de spaţii din acea zonă şi-au arătat disponibilitatea să aloce locuri de desfacere pentru aceste mici afaceri.

Ajutor pentru comercianții care au rămas fără magazine la metrou

„Soluţii pentru oamenii muncitori şi corecţi, dispuşi să facă afaceri legale, mereu vor exista. Am fost surprins de un gest rapid de solidaritate, pe care îl transmit mai departe pentru cei interesaţi. În cea mai mare zonă comercială din ţară, zona Obor, deţinătorii de spaţii şi-au arătat deja disponibilitatea să aloce locuri de desfacere pentru micile afaceri atrase în capcana Sindomet. Au spus că îi pot ajuta cu aranjarea spaţiilor conform nevoilor lor. Inclusiv le pot crea zone dedicate pentru anumite tipuri de produse”, a scris Radu Mihaiu, miercuri, pe Facebook.

 

Cookies