Ajutor de minimis pentru IMM-uri și absolvenți

de:
26 aug. 2014
0 Afișari
Ajutor de minimis pentru IMM-uri și absolvenți

Ajutorul de minimis se acordă absolvenţilor prin intermediul IMM-urilor sub formă de sume nerambursabile, pentru acoperirea cheltuielilor salariale complete cu angajaţii noi şi vor acoperi plata unui salariu net de 900 de lei/lună pentru absolvenţii cu studii medii şi de 1.300 lei/lună pentru cei cu studii superioare pe o perioadă de minim 6 luni şi maxim 12 luni, precum şi contribuţiile angajatului şi angajatorului aferente salariilor, relatează Agerpres.

Programul are o valoare totală de 40 milioane de euro pentru toate cele opt regiuni de dezvoltare, ceea ce înseamnă o alocare de circa 5 milioane euro pentru fiecare regiune.

,,Prin această schemă de minimis vizăm reducerea numărului şomerilor în rândul tinerilor prin dezvoltarea activităţilor în sectorul privat. Astfel ,cu ajutorul acestor proiecte, se vor crea aproximativ 6400 noi locuri de muncă destinate tinerilor abslovenţi’, a declarat Florin Nicolae Jianu, ministru pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism.

Numărul maxim de posturi care vor face obiectul subvenţionării este în funcţie de categoria în care se încadrează beneficiarul schemei de minimis. Astfel, pentru microîntreprinderi există subvenţii pentru 3 locuri de muncă nou create, pentru întreprinderile mijlocii – 7 locuri de muncă nou create, pentru întreprinderile medii – 15 locuri de muncă nou create.

Cookies