Ajutoare alimentare pentru persoanele defavorizate din Sectorul 6

de:
17 oct. 2013
1 Afișari
Ajutoare alimentare pentru persoanele defavorizate din Sectorul 6

Evenimentul va avea loc vineri, 18 octombrie 2013, începând cu ora 11.00, la Clubul Seniorilor.

Sărbătoarea „Kurban Bayram” comemorează gestul Profetului Ibrahim de a-şi confirma devoţiunea faţă de Divinitate. Tradiţia îi obligă pe musulmani ca, în această perioadă, să sacrifice un animal, fie batal, oaie sau vită, iar după ce împart carnea în trei părţi, trebuie să o dăruiască vecinilor şi celor nevoiaşi, dar să păstreze o parte şi pentru familie.
În acest sens, sacrificiul este calea apropierii de Divinitate, este prilejul solidarităţii unuia faţă de celălalt şi a apropierii dintre religii.

Acţiunea se înscrie în spiritul obiceiului musulman de a dona familiilor nevoiaşe din Muntenia şi Dobrogea peste 4.000 de pachete de carene de vită.

„Tradiţia este o parte constituentă a culturii unui popor. Donaţia Fundaţiei Tuna, dedicată persoanelor defavorizate, reprezintă mai mult decât un gest de solidaritate, contribuie şi la intensificarea relaţiilor de prietenie dintre România şi Turcia”, a declarat Primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu, într-un comunicat de presă remis B365.ro.

Cookies