Ai opinii și ești activ online? Ei bine, tocmai ai devenit o țintă. În pandemie, public shame e distracție populară

Linșajul pe rețelele sociale nu este ceva nou în era judecăților sumare și a execuțiilor publice în spațiul virtual. Noutatea este faptul că pandemia de COVID-19 a devenit material și combustibil pentru oricine are puțin temperament și crede că le știe pe toate. Și, mai ales, este convins că deține adevărul absolut atunci când vine vorba despre orice subiect de actualitate (mască da, mască nu/, vaccin da, vaccin nu/, virusul nu există/ virusul există). De ce îi umilim public pe cei care nu sunt de aceeași părere cu noi și de ce ar trebui să nu o facem? Mai jos, am scris despre fenomenul "public shame" care a crescut intr-un an de pandemie, cât altii intr-o sută. Nu mă judecați, nu dați cu cataroiul, nu aruncați cu căpațâna de varză murată.

Tendința noastră de a ne simți superiori celorlalți, din punct de vedere moral, este veche, de când e lumea și pământul. Am văzut recent, pe Viasat History, un documentar despre cele 20.000 de franțuzoaice care au fost umilite în public, după eliberararea Franței de sub ocupația nazistă. Au fost acuzate că au colaborat cu nemții, și, fără judecată, au fost tunse, bătute și scuipate pe străzile Parisului.

Nu a contat faptul că cele mai multe au fost obligate să se pupe, să danseze și să bea șampanie cu nemții. Nu s-au distrat de bună voie, cum ar veni. Poate de foame, poate de frică, nu stim, nu pot fi judecate la grămadă. Însă, mulțimea verticală dorea lacrimi și răzbunare. Pe oricine. Mii și mii de oameni s-au adunat să asiste la spectacolul grotesc cu gândul că “bine le face, o merită!”.

Astăzi, publicul avid să vadă cum i se ia gâtul Reginei Maria Antoaneta prosperă în online. Tribunalele Poporului și-au găsit un sediu nou, mare și trainic pe Internet. Justiția socială se face fulgerător, cu cruzime, și fără drept de apel.

Viața ta personală poate fi examinată, tocată și judecată pe internet

Cu un simplu like sau unlike, câștigi satisfacția instantanee a afirmării sociale, fără să ții cont de ușurința cu care poți fi manipulat ca să te simți și mai indignat decât esti. În lumea on line, orice om devine o persoană publică și este o țintă. Conversațiile care erau rezervate pentru prietenii noștri și pentru membrii familiei, sunt acum deschise pentru a fi examinate, întoarse pe toate fețele.

Nu te gândești o clipă la suferința pe care o poți provoca victimei tale, ești protejat, stai acasă, butonezi la smartphone de la căldurică și emani abjecții fără să fii tras la răspundere. Ești în plin război. Dacă ai fi față în față cu un om și ti-ar veni să-l înjuri și să-l umilești pe stradă, ai ezita, cu siguranță. Că doar nu ți-a făcut nimic ție personal. Pentru că ai vedea un om că tine, care poate că greșește sau are dreptate. În online, însă, e altceva, victima poate încasa oricât și orice, iar anonimatul te face să te simți invincibil. Poți să scoți din tine o URĂ de care nu știai că ești capabil.

“Oamenilor nu le place să li se spună ce să facă”

“Atunci când îi blamăm pe cei care nu respectă regulile, și aici mă refer la restricțiile și legile impuse de pandemie, ceea ce facem este un răspuns natural. Când cineva acționează într-un mod care îi pune și pe ceilalți în pericol, ne putem speria sau mânia. Certarea cuiva pentru că nu respectă regulile se face cu intenția de a schimba comportamentul persoanei respective, dar are, de obicei, efectul opus. Oamenilor nu le place să li se spună ce să facă, iar când ajung ținte de public shame, se simt atacați și devin defensivi. În loc să se conformeze, minimalizează sau neagă orice prejudiciu pe care acțiunile lor le-ar putea provoca”, spune Jon Ronson, un reputat autor, jurnalist si regizor de  filme documentare care-a scris o carte despre public shame.

“Ura și frica din spațiul public intră, de fapt, în casele și în viețile noastre”

“Cea mai bună strategie pentru oamenii rezonabili care intră în confruntări violente pe facebook și se simt amenințați ar fi să tacă. Altfel, este efectul bulgărelului de zăpadă. Dacă insiști să te aperi pentru o vină imaginară, întreții un conflict imaginar, însă foarte periculos pentru că aduce frica și ura din spațiul public în casele și în viețile noastre”, spune Jon Ronson.

Nu demult, Circul de Stat de pe Facebook a mai dat o reprezentație cu casa închisă. Populară Olivia Steer l-a umilit public pe poetul Mircea Cărtărescu pentru că nu știe românește. În Războiului Dativului, justițiara Olivia Steer iniția un conflict lingvistic legat de forma corectă a cuvântului “dragă” la cazurile genitiv/dativ. Altfel spus, ca la Radio Erevan: cum se zice corect, “dragei” sau “dragii”? Nu știu, dragă, că eu nu o iubesc.

Războiul Dativului, mai tare ca Noi, cei din linia intăi

Poetul Mircea Cărtărescu a ieșit la scenă deschisă cu replică: “Ce nu e frumos este că pe o baza atât de măruntă îmi puneți la îndoială toată munca dintr-o viață de om. Chiar dacă aici aș fi greșit, dvs. tot n-ați fi avut dreptate. Nu mai vorbesc de legătura pe care-ați făcut-o cu vaccinarea, cu care greșelile de limba n-au nimic a face”, a scris Mircea Cărtărescu pe facebook. De fapt, miza războiului nu era Dativul, ci Vaccinul. Cărtărescu s-a vaccinat și a comparat vaccinul cu “ un colac de salvare căzut în mare, o mare șansă”, în timp ce Olivia Steer este guru-ul antivaccinistilor. Taberele au fost împărțite, bătaia cu ouă stricate a putut să înceapă, paginile de facebook ale protagoniștilor au explodat. Unii țineau cu Olivia, alții cu Mircea. Toate cuvintele urâte si puturoase din limba română au ieșit la suprafață, ca gunoaiele după un taifun.

“Nu atacăm corporații sau oameni care au greșit grav, penal, ci oameni ca noi”

Jon Ronson a scris o carte menită să ne ajute să înțelegem ce ni se întâmplă, “ So You’ve Been Publicly Shamed”. E un volum din 2015, dar ce spune, ramâne valabil mai ales în anul 2021.

“Măsura în care suntem dispuși să le provocăm durere celorlalți este temperată doar de propria noastră rușine de a fi considerați cruzi. Asta înseamnă că dacă suntem față în față cu un om ne mai controlăm, îi dăm două minute de ura orweliană, apoi îl luăm în privat și îi oferim o dojană blândă. Rețelele sociale diminuează disconfortul de a vedea suferința victimei noastre, cât și rușinea de a fi văzuți că facem un om să sufere. Sunt oameni care după public shame își pierd locul de muncă și reputația. Multe dintre ținte nu sunt corporații și nici personalități publice puternice care au comis abateri cu victime reale. Sunt indivizi ca noi, ale căror acte aparent banale de indiscreție benignă sunt preluate de atingerea aleatorie a unei tornade de justiție vigilente”. ( Jon Ronson).

Ultimul spectacol de ură cu umilire publică în dulcele stil de bălăcăreală românească a avut și o idee, oferită de Dragoș Bucur. Actorul anunța din senin că nu poartă masca și nu se vaccineaza, în caz că nu mai avem pe cine să înjurăm. A fost un fel de invitație publică la linșaj. Dragoș Bucur a oferit muzica pentru dans. Cele două tabere s-au ciocnit violent pe pagina lui de facebook, ca bizonii atunci când se bat pentru teritoriu și femele. Toți și-au făcut sânge rău. Mulți l-au aplaudat pe Bucur și au spus că o să-i revadă filmele. L-au felicitat pe Dragos Bucur pentru că are curajul de a spune ce face, cu riscul de a fi ultragiat.

Dar, poate că cei mai mulți s-au distrat pe seama soldaților implicați în confruntare. Pentru că asta oferă Internetul, distracție populară, gratis. Bătaie cu căpățăni de varză murată și roșii putrede. Nu informații, ci grenade. Nu dezbatere cu argumente, ci păruială de cumetre. Cine a câstigat? Nimeni! Până la următorul subiect care va inflama și mai tare te miri ce pagină social media care, nefiind făcuta din hârtie, poate suporta orice, poți să verși pe ea orice, de la sânge la pipi, că nu se pătează. Atât se poate, deocamdată. Atât s-a putut.