Am crezut că visăm luni dimineață când am văzut cât de liber era Bucureștiul. Am și uitat că 24 ianuarie este zi liberă, STB-ul este în ziua cinci de grevă, iar majoritatea oamenilor au fost plecați la munte, în minivacanță.
Nu este nimic nou sub soarele acesta cu dinți de astăzi. Dacă a fost aglomerație pe drumul către munte, iată că este aglomerație și pe drumul către casă (logic, nu? :P). Mai inspirați au fost cei care au decis să se întoarcă acasă duminică, la orele prânzului. Nici vorbă de aglomerație.
Aglomerație, nu glumă, la ora 14:00, anunță Centrul Infotrafic. Se circulă în coloană pe raza stațiunilor Timișu de Sus, Predeal, Azuga, Bușteni și Sinaia, pe sensul către București al DN 1.
De asemenea, s-a aglomerat și pe raza localităților Comarnic și Posada, tot pe sensul de coborâre. Totodată, se înregistrează valori ridicate de trafic și pe DN 73, între Pârâul Rece și intersecția cu DN1 (Predeal), potrivit informațiilor transmise de Centrul Infotrafic.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunțat încă de la ora 10:45, că a început să se aglomereze pe Valea Prahovei. Se circulă pe alocuri în coloană între stațiunile Predeal și Bușteni, pe sensul Brașov către București al DN 1.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române le transmite șoferilor să folosească următoarele rute alternative:
Îți recomandăm să citești și:
Șoferii sunt sfătuiți:
Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul către București. Rute alternative pentru evitarea unei minivacanțe pe șosea