Aglomerație pe Aeroportul Henri Coandă. Pasagerii sunt sfătuiți să vină din timp la aeroport

29 aug. 2022
213 Afișari
Aglomerație pe Aeroportul Henri Coandă. Pasagerii sunt sfătuiți să vină din timp la aeroport
Aglomerație pe Aeroportul Henri Coandă. Pasagerii sunt sfătuiți să vină din timp la aeroport

Compania Națională Aeroporturi București îi avertizează, pe cei ce au zboruri programate în această perioadă, în ceea ce privește aglomerația de pe Aeroportul Henri Coandă. Acestea se formează în special pe rutele internaționale și la orele de vârf.

Aglomerație pe Aeroportul Henri Coandă

Chiar dacă vara este foarte aproape de finalul său calendaristic, cum vremea este încă frumoasă, perioada concediilor nu a luată încă sfârșit. Astfel că, oamenii sunt avertizați de către Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) în ceea ce privește aglomerația ce se produce pe Aeroportul Henri Coandă, conform Agerpres.

Reprezentații CNAB au transmis următorul mesaj:

Aceste aglomerări se produc în condițiile în care, într-un interval foarte scurt de timp, sosesc sau pleacă multe curse internaționale, iar valorile de trafic de pasageri sunt, în multe zile, echivalente celor din ultimul an pre-pandemic (2019).

CNAB și Poliția de Frontieră au luat măsuri de suplimentare a personalului care asigură dirijarea/informarea pasagerilor pe fluxul de sosiri și controlul documentelor.

Aglomerația se formează cel mai des:

  • La orele de vârf,
  • Pe fluxul de plecări internaționale.

Pasagerii sunt rugați să își păstreze calmul

Cei ce au programate plecări în următoarea perioadă, în special pe rute internaționale, sunt sfătuiți să fie în aeroport cu cel puțin 3 ore înainte de decolare. Astfel se pot asigura că au suficient timp să lase bagajele la cală, să treacă de controale și să găsească poarta.

Revenim la solicitările anterioare și recomandăm pasagerilor să manifeste răbdare și înțelegere și să respecte indicațiile personalului din aeroport. Totodată, menținem recomandarea ca pasagerii să se prezinte la aeroport cu trei ore înainte de ora programată a zborului și, după efectuarea formalităților de check-in, să se îndrepte imediat către controlul de securitate și cel de frontieră.

În această vară au exista numeroase probleme privind întârzieri și anulări de curse. Acestea au fost datorate în mare parte deficitului de personal pe care îl au companiile aeriene.

Cookies