AFI investeşte 25 milioane de euro în al doilea imobil de birouri din Bucureşti

de:
28 sept. 2012
0 Afișari
AFI investeşte 25 milioane de euro în al doilea imobil de birouri din Bucureşti
Israelienii au finalizat prima clădire, cu o suprafaţă închiriabilă de 11.000 de metri pătraţi, în august 2012. După finalizare, au decis să înceapă lucrările la un nou imobil, mizând în primul rând pe apetitul de investiţii al companiilor din industria IT. De altfel, jumătate din prima clădire este închiriată către două companii IT (Endava şi Microchip) şi către producătorul de echipamente petroliere Cameron.

„În materie de birouri este piaţă pentru produse bune la preţuri rezonabile. Importantă este şi opţiunea pe care companiile o au de a se extinde în acest parc de afaceri, iar până la sfârşitul anului apreciem că prima clădire va fi închiriată complet”, afirmă David Hay, CEO al AFI Europe, scrie zf.ro.

În ultimele trei luni pe piaţa de birouri au mai fost începute proiecte precum Pipera Business Park (70 mil. euro) sau Green Gate (55 mil. euro), semn că dezvoltatorii au cerere din partea companiilor care au început să dea drumul la angajări. În zonele secundare ale Capitalei însă la ora actuală continuă să fie circa 200.000 mp de birouri disponibile.

Cookies