LA MINE-N CARTIER

Afacerile de succes ale preoţilor, de care Fiscul nu are habar

Preoţii se plâng, însă, de vinul pe care trebuie să îl achiziţioneze de la arhiepiscopie, susţinând că ”Sângele Domnului” este acru şi scump, astfel că nu poate fi băut. Arhiepiscopia ocoleşte şi Fiscul, notează Realitatea.net. Preotul paroh de la Biserica Sfântul Gheorghe de pe Calea Griviţei din Bucureşti susţine că sunt obligaţi să cumpere vin, tămâie şi lumânări de la eparhie.

Preotul Cristian Dumitru din Ciocăneşti, judeţul Dâmboviţa îi ameninţă pe enoriaşi că, dacă aprind alte lumânări decât cele vândute la el în biserică, vor fi amendaţi cu 5.000 de lei noi. Dumitru susţine că face asta de frica superiorilor de la Arhiepiscopie. El a pus şi un afiş la intrarea în bisercă pentru a-i înştiinţa pe credincioşi. Preotul spune că a pus afişul de teama sancţiunii, pentru că episcopia trimite oameni pe teren, care vin şi se uită şi pe ambalaj.
Un bărbat din Chitila, fost puşcăriaş, a fost hirotonit preot. Localnicii spun că Ioan Alexandrescu, preotul paroh din Chitila, a fost înteminiţat pentru tâlhărie, iar când a ieşit din închisoare a ajuns popă. Consăteanul lui susţine că Alexandrescu a suprapus foaia matricolă de la liceul industrial cu cea a cumnatului său, preot, după ce acesta a murit.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button